Doctor în fizică la Princeton,nu a reuşit să voteze
Acuzatiile aduse romanilor din diaspora de premierul Victor Ponta si ministrul de Externe Titus Corlatean, care i-au numit provocatori pe unii dintre cei care s-au revoltat pentru ca nu au putut vota duminica, nu au ramas fara ecou un randurile acestora.
Pe retelele de socializare sau in presa, unii dintre cei mai straluciti tineri care reprezinta Romania peste hotare au respins acuzatiile aduse de premier, explicand de ce au stat ore in sir la coada, duminica, pentru a-si alege presedintele, chiar daca pana la urma nu au reusit sa ajunga in cabina de vot.
Dupa 20 de ani petrecuti in strainatate, timp in care si-a construit o cariera stiintifica impresionanta, Dan Angelescu (foto), profesor la Universitatea Paris-Est, absolvent al celebrei institutii de invataman americane California Institute of Technology si doctor in fizica la Universitatea Princeton, ii adreseaza o scrisoare deschisa lui Victor Ponta, in care da o replica acida replica guvernantilor de la Bucuresti.
Scrisoarea a fost preluata pe grupul de Facebook „Roumains francophones” si a devenit in scurt timp virala.
Redam mai jos integral scrisoarea adresata de Dan Angelescu premierului Victor Ponta:
„Paris, 3 Noiembrie 2014
Stimate d-le Victor Ponta,
Ma numesc Dan Angelescu, sunt profesor la Universitatea Paris-Est din Franta. Am un doctorat in fizica de la universitatea Princeton, o licenta de la California Institute of Technology (amandoua in Statele Unite), iar inainte de aceasta am fost olimpic la fizica. Traiesc in diaspora de douazeci de ani. Va marturisesc ca niciodata nu m-am considerat nici peste poate de inteligent si nici nu m-am mandrit cu capacitatea de a inregistra si interpreta detaliile subtile ale tuturor situatiilor. Insa declaratia pe care ati facut-o pe postul de televiziune Antena 3 mi-a demonstrat ca, fata de o persoana ca dvs., sunt aproape primitiv. Ba chiar as merge pana la a ma considera prost, prin comparatie.
Eu am venit naiv la vot la sectia de la Ambasada Romaniei din Paris, am stat la coada alaturi de oameni care mi s-au parut perfect normali, si care au asteptat ca si mine ore in sir la coada. Departe de mine gandul ca acestia se prefaceau a fi oameni obisnuiti, fiind de fapt agenti adusi acolo in scopuri electorale.
Insa, in apararea mea, trebuie sa spun ca erau foarte bine camuflati: un domn cu o fetita in carucior, un altul care spera sa voteze pana la 20:30 ca sa poata sa isi ia baietelul de la cinema, o fata care citea poezii. In orele de coada, am ajuns sa ne cunoastem, si am ajuns chiar sa cred ca si ei erau naivi si prosti ca mine. Sau poate, cum ati observat dvs., incercau sa ma manipuleze. Nu stiu.
La ora 21, incet-incet, coada a inaintat si ne aflam in centrul de votare. Stupid din partea mea, insa aveam impresia ca legea spune ca in aceste conditii imi trebuie respectat dreptul la vot. Asa credeau, aparent, si cei din jurul meu. Ei bine, se vede ca nu am inteles bine textul legii, desi l-am recitit de mai multe ori de pe site-ul web al ambasadei. Ba chiar domnul presedinte al sectiei de votare mi-a explicat ca desi asa e legea (aici macar nu m-am pacalit!), si desi s-a facut cerere la biroul electoral central ca programul de votare sa fie prelungit, a primit instructiuni clare ca votarea sa se opreasca la 21:00 desi erau persoane in sectie care au fost impiedicate sa voteze.
Atunci, furios, am strigat si eu, ca cei din jurul meu ‘Vrem sa votam!’. Nu am avut pancarte, nu stiam ca trebuiau pregatite dinainte (ce idee originala ati avut!), si de altfel in jurul meu nimeni nu avea. Toti pareau oameni obisnuiti, frustrati insa de decizia pe care o considerau ilegala de a nu li se acorda dreptul la vot, si reclamandu-si-l.
Un drept care (pentru noi cei prosti cel putin) ar trebui sa fie constitutional. Chiar am crezut pentru o secunda (orice banuiala mi-a fost insa risipita dupa interventia dvs. la televizor) ca dumneavoastra ati fi fost personal implicat in aceasta organizare proasta a alegerilor, pentru ca noi cei din strainatate sa nu putem vota asa cum am dori. Probabil o alta consecinta a manipularii la care am fost supus, inconstient. Ce bine ca m-ati luminat!
In naivitatea mea, nu mi-am dat nici macar seama ca puteam sa fiu transportat cu autobuzul, gratuit, de catre acei domni manipulatori la care ati facut aluzie dvs. Eu am venit ca prostul cu masina, stand in trafic, consumand benzina si platind o parcare scumpa ca sa ma pot prezenta la vot. Va rog ca la turul 2 sa se publice lista statiilor autobuzului electoral, ca sa putem profita cu totii de el.
Recitind ce am scris, mi-am adus aminte nu stiu de ce de anii de doctorat, si de lunile de munca pe care le-am petrecut la redactarea tezei. Si mi-am dat seama ca pana si aici, domnule Ponta, v-ati dovedit pe deplin superioritatea.
Pentru dvs. totul trebuie sa fi fost asa de simplu si de usor, de parca altcineva v-ar fi scris deja textul, dvs. ramanandu-va doar sa il transcrieti. Pacat ca noi, cei prosti, nu intelegem cum merg lucrurile. Ce bine insa ca va gasiti timp sa ne explicati dumneavoastra, intotdeauna cu elcoventa exemplului personal. Va multumim!
Cu multa consideratie,
Dan Angelescu
Profesor
Universitatea Paris-Est
Franta”
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de Horia Mărieș la 5 noiembrie 2014 - 22:42
De acord cu dl. Prof. Dan Anghelescu.
Recunosc că și eu, in comparație cu Ponta, mă consider un tip total bătut în cap, un prostănac, un om din Neanderthal, un Homo sapiens neanderthalensis.
Cam așa:
http://en.m.wikipedia.org/wiki/Neanderthal#/image/File:Neanderthalensis.jpg
Pontizdă este însă superdăștept. Și „jmecher”, nevoie mare. Are școala dormitului prin gara din Paris.
Plus facultatea de boschetar făcută noaptea prin Gare de Paris-Bercy.
Eu până acolo n-am ajuns. Dar sper să mai ajung.
de Horia Mărieș la 5 noiembrie 2014 - 23:03
Poate că nu sunt de acord mereu cu Doamna Alina Mungiu-Pippidi.
Așa cum nu sunt de acord mereu nici chiar cu mine insumi. Mă mai înjur din când in când, ca să nu pierd obiceiul de a înjura.
Dar acum cred că a scris lucruri care merită a fi remarcate. Dacă vă place sportul ăsta, destul de greu ce-i drept, numit „cititul”.
Cum ar fi arătat niște alegeri normale
Alina Mungiu-Pippidi
La primele alegeri libere în 1990, la Iași, unde revista mea, Opinia studențească, cu mine editorialist, fusese în rândul unu al luptei (pierdute) anti-Iliescu am găsit mașina familiei noastre a doua zi dimineața doi metri mai departe de unde o lăsasem. Era închisă și cu frâna de mână trasă. Pur și simplu, o forță misterioasă o ridicase pe sus și o pusese de-a latul aleii care ducea la casă, nu în lungul ei, cum o lăsasem. Un avertisment de forță, tăcut și discret, despre cum urma să fie Iașul după 20 mai 1990. Nici azi nu știu dacă au fost feseniștii, sau pur și simplu vecinii – ca și sub comunism, întrebarea e teoretică, ordinea comunistă, ca și cea fesenistă, fiind susținută de zeloși contribuabili voluntari.
Au trecut douăzeci și cinci de atunci și azi sunt profesor de democrație în Germania. Îmi petrec anul 2014, între lucrări și cărți de terminat, circulând între sărbătoriri ale celor 25 de ani de la căderea zidului Berlinului în diferite țări, toate strălucind după un sfert de secol de schimbare. Dar nu sunt sigură, văzând țara mea cum am văzut-o duminica trecută, că am reușit să schimbăm destul de mult în acești 25 de ani. Pentru că într-o țară normală alegerile astea ar fi trebuit să arate altfel.
Într-o țară normală am ști, după 25 de ani, câți votanți sunt, nu am avea înscriși în listele electorale mai mulți oameni decât populația totală de la ultimul referendum. Am ști și câți oameni plănuiesc să voteze, fie că le-am distribuit cărți de alegător, fie că s-au înscris în prealabil în listele electorale. Morții nu ar mai figura lângă vii și în locul cui nu s-a înscris nu ar putea nimeni lua buletine și aplica ștampile. Eu nu aș mai dezlipi, o dată la zece ani, ștampila de pe buletiul meu de plastic, în direct la TV, să arăt ce ușor e să votezi de două ori.
Într-o țară normală, nu câștigă numai partidul de guvernământ în circumscripțiile unde mulți votează pe liste suplimentare, cu excepția centrelor universitare. Într-o țară normală numai studenții se află în număr mare în duminica de alegeri în altă localitate decât a lor, nu sute de mii de oameni. Și tot acolo, nu ai doar două exit-polluri comandate de la doi foști purtători de cuvânt PSD, că așa ajungi de se aliniază la milimetru listele suplimentare cu cele două exit-polluri.
Într-o țară normală, oamenii care trimit cinci miliarde de euro în țară, mai mult ca investițiile străine, capătă măcar dreptul de a descărca de pe situl ambasadei declarația pe propria răspundere și pot veni cu ea completată să o semneze în ziua votului. Pot și anunța pe situl ambasadei că vor veni la vot astfel ca să fie pregătite destule cabine și ștampile. La câți bani trimit în țară se pot organiza și secții suplimentare prin închirierea unor spații în zonele cu concentrare mare.
Într-o țară normală, ca Estonia, care s-a eliberat de comunism mai târziu decât noi, ai un cod de identificare electronic cu care poți vota și să-ți plătești impozitele din fața propriului tău computer.
Într-o țară normală, curțile de justiție nu ajung cu cauzele administrative chiar în timpul alegerilor prezidențiale, iar curtea constituțională nu stă să vadă cine câștigă ca să se pronunțe. Nu există articole în legi interpretabile ca judecătorii să poată decide cu conștiința liniștită în funcție de câștigătorul alegerilor.
Într-o țară normală, procurorii nu arestează în timpul campaniei electorale oameni politici care ar fi trebuit să fie în închisoare demult, de teamă că după ce ajunge Victor Ponta președinte nu vor mai fi lăsați să o facă.
Într-o țară normală, trei sferturi din presă nu închide taraba după ce se termină alegerile, și la fel institutele de sondare care au fost create special pentru această ocazie. Sau dacă presa închide, că și-a pierdut credibilitatea, cititorii și veniturile și și-a ascuns falimentul destul, închide indiferent de cine câștigă alegerile. La noi, numai dacă Victor Ponta câștigă are trustul Intact o speranță de salvare. Altfel, suma care trebuie restituită statului român înseamnă falimentul Antenelor și a tuturor publicațiilor asociate – dacă nu se găsește cineva să le cumpere. La fel, presa băsistă, care nu se mai ținea decât din banii de PR ai Elenei Udrea sau baronilor ei riscă să dispară integral dn ianuarie viitor.
Într-o țară normală, ziariștii fac presă, nu propagandă, iar votanții votează, nu scriu la ziare. La noi e invers. Votanții au adus România Curată în topul audienței pe Trafic.ro în ziua alegerilor, nu din siteuri de presă, ci din toate siteurile, înaintea multor televiziuni, și au făcut un sfert de milion de oameni să vină pe siteul societății civile în zilele de alegeri, pentru că nicăieri în altă parte cu excepția Facebook-ului oamenii nu au avut unde povesti ce li s-a întâmplat la vot fără nicio cenzură. În viitor, presa scrisă de cititori va înlocui în mare parte presa tradițională, și va fi bine, că va fi mai greu de corupt.
Într-o țară normală, firmele de publicitate profesioniste lucrează la campanii electorale pe bani, nu fac voluntariat, și banii de comunicare nu se duc la firmele de partid, că măcar la testul de supraviețuire îți cumperi barca cea mai trainică și nu pe aia încropită de o rudă care vrea să mai facă un ban.
Într- o țară normală, unde totul se tranzacționează și promisiunile electorale nu se țin, nu ies diverși să țipe la candidatul alternativ să mai facă niște promisiuni și să mai opereze niște tranzacții. Că dacă reușim să îl alegem, măcar să fim siguri că nu e mai bun ca ăia dinaintea lui.
Într-o țară normală, cei care au strigat doi ani că e musai dreapta să fie unită și că Victor Ponta e un mare pericol pentru țară, ca doamnele Macovei și Udrea, nu se apucă să vorbească de proiectele lor în 2016 sau 2020 când încă alegerile nu s-au terminat și mai e un tur, lăsând lupta cu Ponta pe seama noastră, care nu-l diabolizăm pe Ponta și am mai unit dreapta și în 2004 fără să facem vreodată parte din ea.
Într-o țară normală, votanții se împart după ideologie, nu după cine poate fi miluit și cine nu. Nici nu ar trebui să găsești la tânărul candidat al puterii electoratul mai vârstnic și mai puțin educat, și la cel al opoziției pe cel mai tânăr și educat, și asta semnificativ statistic, contrar a ce spun comentatorii improvizați ai sondajelor de opinie. Alegerile nu ar trebui să fie, ca în 1990, o luptă cu demografia, sau am fi câștigat-o demult. Nu am câștigat-o, pentru că mare parte din populația mai tânără și activă e cea care a plecat să muncească în Europa, unde i s-au închis ușile la vot duminica trecută. Într-o țară normală, cum frumos spune Ciprian Domnișoru, revoluţia din 1989 nu ar trebui să se tot repete pentru că PSD tot încearcă să o fure.
Într-o țară normală, oamenii politici luptă până în ultimul moment, nu își scriu suma pe o foaie și așteaptă ofertanți.
Într-o țară normală, alegerile se încheie doar după ce se introduce în urne ultimul vot din ultimul tur, iar oamenii care au pretins că pleacă în Congo dacă nu iese cum vor ei nu stau în casă în ziua votului, nici nu așteaptă ca vreun om politic să facă din rahat bici la viitoarele alegeri. Cinci la sută mai mulți participanți față de turul unu pot aduce victoria lui Klaus Johannis pe 16 noiembrie. Dacă ies din casă doar aceiași oameni din 2 noiembrie, Victor Ponta a câștigat deja.