Restituirea proprietăţilor naşte semne de întrebare şi la Carei

• publicat la: 22 noiembrie 2014
Restituirea proprietăţilor naşte semne de întrebare şi la Carei

Fosta şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Crinuţa Dumitrean, deputaţii Cătălin Florin Teodorescu (PDL) şi Marko Attila (UDMR), foşti vicepreşedinţi ai autorităţii, au făcut parte din comisia care, în 2011, l-ar fi despăgubit ilegal pe Gheorghe Stelian, prejudiciul fiind împărţit de acesta cu alţi trei oameni de afaceri.

Potrivit procurorilor DNA, membrii comisiei „au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţu Emil, din cadrul S.C. Business Evaluator S.R.L., prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 13,0535 hectare de 377,28 milioane de lei, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 263,3 milioane de lei (echivalentul a 61,7 mil.euro), prejudiciind cu această sumă bugetul de stat”, se arată într-un document obţinut de MEDIAFAX.

Ziarul financiar  precizeaza ca  din cele  mentionate  de procurori, ei au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian, Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe, care au împărţit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian – 46.288.238 euro, Vişoiu – 7.035.812 euro, Andrici – 4.196.800 euro şi Gheorghe – 4.196.800,2 euro.

Evident că sumele vehiculate mai sus sunt net superioare celor ce se presupune că ar rezulta  la o atentă reevaluare a situatie retrocedărilor din localităţi mai mici,cum ar fi municipiul Carei de exemplu.  Doar că indiferent de valoarea prejudiciului,infractiunea rămâne infractiune si se cuvine a fi pedepsită conform legii,pentru a descuraja pe viitor  eventualii  doritori  în insusirea  de foloase din ceea ce nu li se cuvine! Semnalul dat de preşedintele ales,Klaus Iohannis este clar,toţi aleşii care au probleme cu legea să facă un pas în spate,indiferent din ce formaţiune politică provin.

Poate că numărul mare de cetăţeni careieni cu drept de vot care au participat la cel de-al doilea scrutin al alegerilor prezidentiale au dat semnalul că se doreste o  schimbare,o revenire la normalitate,la statul  de drept si la  o Românie Normală,în care scoala să fie scoală si legea să fie respectată de toti deopotrivă,indiferent de  etnie sau apartenenţă religioasă.

Preşedintele comisiei de retrocedări de la nivelul municipiului Carei este primarul Kovacs Jeno-Eugen. Aşteptăm un comunicat din partea acestei comisii,prin care contribuabilii careieni să fie  informati cu privire la stadiu retrocedărilor clădirilor,terenurilor şi pădurilor de pe raza UAT  Carei  pe bază de solicitări si de ce doar unora li se retrocedează clădirile  si terenurile pentru care prezintă documente de proprietate ? De ce unii sunt nevoiti să apeleze la instanţe pentru a-si recăpăta bunurile  familiilor  lor ?

 redactia

comentarii

de Horia Mărieș la 22 noiembrie 2014 - 13:06

L-am întrebat și eu pe Domnul Prefect al Județului Satu Mare, acum cca 3 săptămâni.
Mi-a răspuns și dânsul la fel de repede, așa cum o va face prin comunicat preșeintele comisiei de retrocedări de la nivelul municipiului Carei, primarul Kovacs Jeno-Eugen. Adică niciodată. Câte comunicate a emis primarul în ultima vreme? Le poți număra folosind degetele de la o mână. Nu le are pe astea cu scrisul, cu comunicatele, cu răspunsurile la cererile și solicitările cetațenilor.

Dovada:

From: Institutia Prefectului Judetul Satu Mare
Date: 28 octombrie 2014, 23:07:36 EET
To: marieshoria@yahoo.com
Subject: Copy of message sent to Institutia Prefectului Judetul Satu Mare
Reply-To: Institutia Prefectului Judetul Satu Mare

Miercuri, 22 octombrie, la invitaţia deputatului Octavian Petric, George Băeşu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor – ANRP, a fost prezent la Satu Mare.

George Băeşu a felicitat sătmărenii pentru mobilizarea dovedită în finalizarea documentaţiei prevăzute de Legea 165/2013, fiind menţionat faptul că judeţul Satu Mare a fost primul din ţară care s-a achitat implementarea prevederilor acestui act normativ.

George Băeşu a recomandat comisilor locale să retrocedeze terenuri în echivalent pentru a nu greva bugetul statului.

INTREBARE: Când se va trece la aplicarea EFECTIVĂ a măsurilor prevăzute de Legea 165/2013, când se va trece efectiv la retrocedarea imobilelor revendicate de cei îndreptățiti, încă din anul 2001, pe baza prevederilor Legii 10/2001 ?

Vă rog ca un eventual răspuns, precis și documentat, să se refere la situația particulară din municipiul Carei în ce priveste aplicarea prevederilor Legii 165/2013. Toate termenele avute în vedere de Legea 165/2013 au trecut deja, inventarierea s-a raportat că fiind terminată, ce se mai așteptă acum?

Cu stimă,
Mărieș Horia

de andrei la 22 noiembrie 2014 - 13:42

Aveti de recuperat proprietati sau terenuri din Carei?
De ce nu faceti publica situatia dvs ca sa afle toata lumea de cum se lucreaza la primaria Carei sustinuta de prefectura?

de Horia Mărieș la 28 noiembrie 2014 - 06:23

Așa cum anticipam mai sus, nici vorbă ca președintele comisiei de retrocedări de la nivelul municipiului Carei, primarul Kovacs Jeno-Eugen, să emită, așa cum a solicitat Redactia în articol, un comunicat din partea acestei comisii, prin care contribuabilii careieni să fie informati cu privire la stadiu retrocedărilor clădirilor, terenurilor şi pădurilor de pe raza UAT Primaria Municipiului Carei, adică cu stadiul apilcării prevederilor Legii nr. 165/2013.

Dânsul nu le are nici cu scrisul, nici cu comunicatele, nici cu răspunsurile la întrebările si solicitările cetățenilor.
Îl întelegem: de unde nu este, nici Dumnezeu nu poate cere.

Totuși, chiar dacă primașul nu le are nici cu unele și nici cu altele, el are niște subordonați care ar putea răspunde in locul lui la întrebările specifice ce întră in sfera lor de activitate, activități prevăzute in fișa postului. Nici ăia nu le au nici cu unele, nici cu altele?

În organigrama „dodoloanță” apare un așa numit Serviciu Resurse Umane și Relatii cu Publicul, avându-l ca șăf pe numitul Ing. Kiss Istvan. Și ăsta este un mut, sau un mutalău, nici ăsta nu le are nici cu unele, nici cu altele și nu le are evident nici cu „relațiile cu publicul”? Ar trebui să existe și un așa numit reponsabil cu relațiile cu publicul. Ăla cine pisici mai este, sau si ăla are leucoplast lipit pe gură, nici ăla nu știe să comunice neam cu publicul, sau ăla nu este prezent niciodată la slujbă? Bănuim că pe acest post ar trebui să doarmă bine-merci numitul Boros Ernö, consilierul personal și de privată al primașului.

Rugăm respectuos distinsa Redacție a Buletinului de Carei să publice, dacă are cunoșțiință de ea, lista membrilor Comisiei Locale din cadrul UAT Primaria Municipiului Carei care se ocupă (sau a trebui să se ocupe) de problema retrocedărilor.

Nu ne va fi de loc Jenö să-i tragem de urechi din când in când, nominalizãndu-i pe rând și întrebâmdu-i cu ce se mai ocupă ei, pentru ce incasează salariile babane. Nu ne va fi jenă să-i întrebăm pe alde domnii Petcu, Egli și cãți or mai fi tâind frunza la câini pe acolo, atăta timp, până când unul din ei, tot va prinde glas, măcar așa, de RUȘINE, dacă nu de altceva!

P.S. Am remarcat, nu fără oarecare surprindere, că la semnalele repetate și insistente ale multora, a inceput să se schimbe fața portalului (site-ului) oficial al Primariei Carei.

Linkul aflat pe partea dreaptă a acestei pagini din BdeC nu mai este „available” iar noul link pare să fie:

http://www.municipiulcarei.ro/

Deși majoritatea paginilor sunt incă în faza de „Aceasta categorie este goala!”, totuși este un inceput care, sperăm noi, va fi continuat. N-aș vrea insă să se facă mereu striptease pe aceast site, adică să persiste ani buni de aici in colo „Aceasta categorie este goala!” Goală, goală, merge și așa dacă este o femeie foarte bine, dar mai puneți neamule și niște țoale pe ea, completați-o cu hotărările Consiliul Local precum și, mai ales, cu declarația de avere, actualizată, a primașului. Fiindcă așa impune Legea!

de Horia Mărieș la 28 noiembrie 2014 - 06:33

Apropo de site.

Citesc pe el: „Bekő Tamás, administrator public, Născută în data de 8 septembrie 1957 în Oraşul Tăşnad, judeţul Satu Mare.”

Știam eu bine că ceva este în foarte mare neregulă cu această doamnă „NĂSCUTĂ” și acum m-am lămurit și ce.

de Horia Mărieș la 29 noiembrie 2014 - 10:07

Se pare că uneori se mai și citesc textele mele, dovada fiind faptul că Bekö nu mai este „doamnă” pe noul site al Prim. Mun. Carei.
Acum este „născut”, nu „născută”. E bine că s-a corectat de către administratorul pagini, eroarea făcută din greșeală. 😀

Bekő Tamás, administrator public! Îndeplineşte funcţia de Administrator public din anul 2008, Date biografice: Născut în data de 8 septembrie 1957 în Oraşul Tăşnad, judeţul Satu Mare, Stare civilă: căsătorit, 2 copii, Profesie: inginer, Activitate în administraţie:
2008– până în prezent Primăria Municipiului Carei, Administrator Public, 2000–2008 Primar al Municipiului Carei.

Un CV impresionant, pus mereu în slujba Patriei!

de tulipan la 29 noiembrie 2014 - 10:34

sa nu uitati sa adaugati la cv perioada cand beko era primar din 2000 pana in 2008 cand de la orasul nostru au disparut 17 ha terenul de la canepa exact din jur de la drumul national si care valora zeci de milioane de euro si pasunea de 200 ha de la composesoratul!

de Horia Mărieș la 24 ianuarie 2015 - 08:58

Update (poate mai sunt interesati si alții de subiect):

1) – în ziua de 8 decembrie 2014 am primit prin email un răspuns oficial din partea Primariei Mun. Carei, urmare petiției inaintate de mine Prefectului în ziua de 28 octombrie 2014. Nu este un răspuns in care să pot citi informații care mă interesează, fiindcă se referă doar la inventarierea terenurilor agricole, dar reproduc esența lui, fiindcă poate că ii va interesa pe alții.

În răspunsul Nr. 15277/08.12.2013 al UAT Primăria Mun. Carei semnat de Primar ing. Eugen Kovacs și de Secretar cons. jr. Anca Demian se face referire doar la finalizarea acțiunii de inventariere a terenurilor agricole, menționându-se faptul că suprafața validată și nepusă în posesie pentru care s-au cerut măsuri reparatorii este de 427,71 hectare, în timp ce suprafața existentă, ce poate fi restituită în natură este de 38,45 hectare.

Sincer vorbind, deși ar fi interesant de aflat unde a „dispărut” suprafața de teren agricol de 389,26 hectare (427,71 – 38,45) care nu poate fi retrocedată de UAT Primăria Mun. Carei, sau de exemplu pădurea comunală Ianculești a Centrului de colonizare „Urmașii lui Iancu” in suprafață de 28,87 hectare („dispărută” în totalitate) precum și o bună parte din pășunea comunală Ianculești, din care suprafața „dispărută” este de peste 30 de hectare – nu acesta era subiectul care mă interesa.

In context, pot doar constata că este obligatia și sarcina Comisiilor locale si județene, sau eventual în sarcina Directiei Naționale Anticorupție (a se vedea de exemplu Comunicatul D.N.A. Nr. 120/VIII/3 din 22 ianuarie 2015, cazul Hrebenciuc și gașca) să lămurească astfel de probleme legate de terenurile agricole și forestiere „dispărute”.

2) Tot in atenția celor care sunt eventual interesați de subiectul retrocedărilor, le reamintesc că există „Mecanismul și condițiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”, definit în Hotărârea nr. 89/2014 a Guvernului României pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romània, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, în vigoare de la 17.02.2014, publicată în M.O. Partea I nr. 116 din 17.02.2014. Mecanism de care Primăria Municipiului Carei n-a ținut cont până acum de nici o culoare, așa cum era de altfel și de așteptat.

În H.G.R. Nr. 89/2104, printre altele, se mentionează la Art. 22 indice 1 alin. (5): „Situatia bunurilor care pot fi acordate in compensare se afișează la sfârșitul fiecărei luni atât pe site-ul entității investite cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completetarile ulteriore, cât si la sediul acesteia.”

In cazul nostru este vorba de site-ul Primăriei Municipiului Carei si de șediul din Str. 1 Decembrie 1918, parcă aflat la nr. 40. (fostul Cerb de Aur = Szarvas Fogado).

Este cunoscut faptul că mai nou a inceput „să mișune” noul site al Primăriei Carei. http://www.municipiulcarei.ro
Informații (filtrate și numai cele pe placul primașului) apar și pe pagina da Facebook a Primariei Carei (una tot nouă).
Există si un administrator de site, un domn angajat recent in cadrul Primăriei Carei, pentru ca să se ocupe de această treabă. Lucru pozitiv de altfel.. Primașul îi spune, primașul îl alintă ca pe „omul nostru” („Am pus omul nostru să informeze cetăţenii despre ceea ce facem sau urmează să facem”, a spus Eugen Kovács.). Nici nu mă indoiam de faptul câ primașul nu-l va angaja ca adminitrator de site decât pe „omul lui”. Chiar dacă nu are specializare în IT. Ne-a obisnuit deja cu chestia asta.

Fiindcă sunt convins că sunt citit, în special de către administratorul de site, încerc acum doar să-i atrag atenția, cu tot respectul cuvenit, că este timpul să intre în legalitate si să-și facă ca lumea treaba pentru care este plătit din banii publici.

Adică, să se conformeze fără nici o altă discutie prevederilor legale și anume celor din HGR nr. 89/2014, Art. 22 indice 1 alin. (5) și să publice imediat pe site-ul oficial al Primăriei Mun. Carei, „Situatia bunurilor care pot fi acordate in compensare” fiindcă aceasta „se afișează la sfârșitul fiecărei luni atât pe site-ul entității investite cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completetarile ulteriore, cât si la sediul acesteia.”

Sper că am fost foarte bine ințeles.

Îi mulțumesc administratorului pe această cale pentru intelegere și pentru atenția acordată.

Lasati un comentariu