Ultima etapa din cadrul CN Rally Sprint

• publicat la: 12 November 2014
Ultima etapa din cadrul CN Rally Sprint

Competiţiile automobilistice  din judeţul Satu Mare  se  încheie  sâmbătă 15 noiembrie cu ultima etapă din cadrul Campionatului Naţional de Rally Sprint care se va desfăşura la poligonul ACR din Satu Mare.

O ultimă rundă care încununează un an 2014 de excepţie pentru Clubul Sportiv Auto Karting Rider’s Satu Mare şi filiala ACR Satu Mare. Am avut etapele de Rally Sprint din Satu Mare şi din Carei, etape din cadrul Campionatul Est European CEC Ori Cup, dar şi concursul de viteză pe traseu montan de la Luna Şes şi altele. Toate au fost organizate in mod  impecabil de ACR,  director  David Seletye.

Campionatul Rally Sprint  este o competiţie deschisă pentru orice tip de autoturism unde   se pot înscrie piloţi nelicenţiaţi şi piloţi licenţiaţi.

Categoriile la care se vor întrece piloţii:

Grupa juniori
– JN1 – persoanele cu vârsta între 8-15 ani cu autoturisme cu tracţiune faţă, sau spate cu capacitatea cilindrică reală sau echivalentă de maxim 2000 cmc şi cu putere maximă de 150 CP;
– JN2 – persoane cu vârsta între 15-18 ani, autoturismele menţionate la JN1;
Grupa nelicenţiaţi
– ON1 – autoturisme cu tracţiune faţă cu o cilindre reală sau echivalentă de maxim 1500 cmc;
– ON2 – tracţiune faţă, între 1501-2000 cmc;
– ON3 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree;
Grupa licenţiaţi Open
Aici participă toţi concurenţii care nu se regăsesc în grupele de mai sus.
– OO1 – autoturisme cu tracţiune faţă şi tracţiune integrală indiferent de cilindree. Aici pot participa concurenţii care au urcat pe podium la finalul unei ediţii Rally Sprint;
– OO2 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree.

Va exista şi o clasă denumită simplu Open, unde pot participa doritorii înscrişi la una dintre grupe, după achitarea unui sprijin material suplimentar organizatorilor. De altfel, informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0744.792.297.

Program:
- ora 9.00: înscrieri
- ora 11.00: antrenamente şi manşe cronometrate

La finalul concursului, de la ora 18.00 la un restaurant din oraş, va avea loc festivitatea de premiere a campionilor după sezonul 2014.

Lasati un comentariu