Careienii şi Ziua Naţională

• publicat la: 2 December 2014
Careienii şi Ziua Naţională

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, motiv de sărbătoare si pentru  careieni,care  şi-au făcut  planuri  spre a marca acest eveniment. Cei mai mulţi dintre ei au  sărbătorit acasă, împreună cu familia  sau la spectacolul  Vetei Biriş organizat cu această ocazie  la fostul club 9 Mai din  oraş. Vă reamintim că Marea Unire de la 1 decembrie 1918 reprezintă Ziua Naţio­nală a României, celebrată anual ca zi naţională, din 1990 încoace. Sărbătoarea comemorează Adunarea de la Alba Iulia şi unirea provinciilor Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Sătmar cu tara mama. Majoritatea careienilor intervievaţi ieri, în piaţa agroalimentară, se declară patrioţi şi  regretă faptul că, în general, românii sunt patrioţi numai de 1 Decembrie. Ei ne-au răspuns la câteva întrebări legate de semnificatia acestei zile.

Doamna Lenuţa  spune că „1 Decembrie este Ziua Naţională a României, este o zi de mare bucurie. Ziua Naţională a României a fost şi va rămîne o zi în care tricolorul va fi arborat la balcon. Este o zi  de sărbătoare, una a unirii şi a frăţiei.Sărbătoresc această zi facând cumpărături la piaţă, dar după masă voi merge la spectacolul Vetei Biriş. Îi doresc României de ziua ei numai bine şi să vie înapoi toate bogăţiile, toate cele înstrăinăte prin trădare de ţară de către unii  politicieni şi să trăim decent în ţara noastră!’’

Dorel Picler este un comerciant de haine second hand care şi-a arborat steagul la taraba sa pe care o are în piaţă. Pentru el, ziua de 1 Decembrie reprezintă ,,Ziua Unirii!  O zi  importantă pentru poporul român, care, din păcate, a fost dată uitării de mulţi dintre concetăţeni! Mulţi se ruşinează cu simbolurile noastre naţionale, cu tricolorul, nu şi-l arborează la casele lor, pe când nemţii, ungurii şi alţii şi-l arborează cu mare mândrie şi pe maşini! Eu cred că 1 Decembrie e o zi  de sărbătoare foarte frumoasă, care nu trebuie uitată, ci reamintită şi tinerilor! O să sărbătoresc această zi în familie, cu soţia şi copii la masă’’.

Doamna Maria Sabău  ,, Întâi Decembrie a fost şi este o zi mare pentru români! Puţini tineri mai cunosc semnificaţia acestei zile, poate cei mai aproape de părinţi sau de bunici. Puţini sînt cei care mai conştientizează că, pentru ca noi să putem  sărbători astăzi, o parte din strămoşii noştri au plătit cu viaţa, cu sângele lor!’’

Bud Petru  ,,La 1 Decembrie 1918 a avut loc unirea Ardealului cu România.E  o zi importanta, iar eu o sărbătoresc prin muncă. E o zi de sărbătoare naţională, dar din păcate, nu mai e cum a fost în trecut. Mai demult lumea sărbătorea cu mai mult entuziasm, cu bucurie mai mare, mai ieşeam la un camping, la iarbă verde. E adevărat, atunci sărbătoream ziua de 23 august, pe vremea comuniştilor. Imi doresc de ziua ţării mele să avem o viaţă mai bună, să vină vremuri mai bune pentru România şi să se simtă că e sărbătoare ziua de 1 Decembrie!’’

Doamna Maria Roman, pensionară,  spune că ,,Astăzi, 1 Decembrie, este ziua naţională a României, când celebrăm Marea Unire. Ne bucurăm că avem ziua aceasta, că acum 96 de ani Transilvania a revenit României, după atâtea lupte şi greutăţi pe care le-am îndurat ca popor. Îmi doresc să fim patrioţi tot anul, nu numai de 1 Decembrie şi să  avem parte de lucruri bune, că de rău am tot avut parte!’’.

În oraş,puţine steaguri erau arborate în zona centrală. Dacă anult trecut a fost nevoie de intervenţia Consiliului Judeţean pentru arborarea steagurilor în oraş,acum,administraţia locală a arborat steguleţele tricolore încă de vineri,28 noiembrie,chiar dacă destul de discret,ca să nu iasă prea mult în evidenţă ziua de 1 Decembrie ca zi de sărbătoare.

Imaginile sunt  surprinse  înaintea începerii manifestărilor de la ora 12,00,de la Monumentul Ostaşului Român.

 a consemnat AnaMaria Roman

comentarii

de Elena Sfira la 2 December 2014 - 20:29

Mometele patriotice ne-au fost dragi intotdeauna.I-as sfatui pe romanii careieni sa traiasca aceste momente cu entuziasm si sa isi faca timp pentru ele!
Multumim pentru informatiile transmise in Buletin de Carei si pentru activitatile organizate de cei care ne-au impresionat in minunata zi de 1 Decembrie,Ziua Nationala a Romaniei.

Lasati un comentariu