De Sărbători, urgenţele chirurgicale de la Spitalul Municipal Carei se trimit la Satu-Mare

• publicat la: 30 December 2014
De Sărbători, urgenţele chirurgicale de la Spitalul Municipal Carei se trimit la Satu-Mare

In perioada 25 decembrie 2014-03 ianuarie 2015,medicul anestezist de la spitalul Municipal Carei este în concediu de odihnă. Nimic neobisnuit până aici, doar fiecare medic are dreptul la concediu, la o perioadă de odihnă, mai ales după un an de zile.  Neobişnuit este faptul că medicul respectiv  este singurul anestezist de la spitalul careian.

In toată această perioadă, orice interventie chirurgicală,de urgenţă  sau obişnuită, este direcţionată către Spitalul Judetean Satu Mare. Dacă se întâmplă să fie nevoie de o cezariană la una din pacientele internate la spitalul Carei, cazul este trimis la Satu Mare. La fel şi în cazul unui accident sau al  altei urgenţe.

Situaţia este una fericită am putea spune, dacă ne gândim că medicul anestezist este doar în concediu şi deci va reveni la locul de muncă. Ce ne facem însă dacă medicul se îmbolnăveşte sau iese la pensie ? Vom  ajunge ca  să adăugăm şi această  specializare pe lista  specializărilor fără medici la Spitalul Municipal Carei.

La final de an  2014,  Spitalul Municipal Carei  nu are medic  oftalmolog, oncolog şi nici  urolog. Fiecare se descurcă cum poate. Situaţia reală, nu corespunde cu cea din site-ul instituţiei, unde mai figurează numele medicilor specialişti care au asigurat la un moment dat consultaţiile la unitatea spitalicească.

Spitalul careian are un număr de 215 paturi şi este încadrat în categoria a IV-a,penultima ca şi grad de competenţă. Categoria a IV-a include instituţii cu competenţe de bază, care deservesc unitatea administrativ-teritorială şi care se limitează la afecţiuni cu grad mic de complexitate.

redacţia

 

comentarii

de Medic la 31 December 2014 - 11:12

Bună, nu va fie teamă, doctorița respectivă nu va merge în pensie, deși e aproape de vârsta de 70 de ani. Nu va merge, pentru ca niciodată nu se satură de bani.
Ca e capabilă sau nu sa asigure anestezia în 4 săli de operație sa decidă toată lumea cu o gândire logica. Dacă urcați la etajul 6 a spitalului auziți urletele ei, cum urla fără nici un respect cu toți subalternii dânsei.
Ar fi cazul, ca în micul Carei sa se angajeze un medic specialist anestezist care nu e labil psihic.

de cineva la 31 December 2014 - 12:37

Respect : ,, De medic,, (Y)

de pacient la 31 December 2014 - 15:55

e bine ca dansa ramane la Carei si astfel poate functiona institutia ca si spital!
va dati seama ce ar fi daca nu am avea acest medic anestezist? va mirati ca urla dar nu va mirati cat lucreaza?oboseala e de vina si conducerea profita de ea!
la asa primar asa directoare de spital!!!totul pentru ei si nimic pentru ora ssi pacienti asta e sloganul lor!
intrati pe site la spital si observati cine are drept de vot la consiliul de administratie de la spital!
numai UDMR CAREI asa ca nu va mirati daca lucrurile nu merg cum trebuie.
pana nu scapam de capusele udemeriste ce sug banii publici nu vom avea lucruri bine facute!

de Horia Mărieș la 31 December 2014 - 20:27

Câteva voroabe ale unuia care este total străin de problema pusă în discuție:

1. Constat că Spitalul Municipal Carei are un site (un portal). Lucru pe care eu unul îl consider a fi un lucru pozitiv. Spre deosebire de Primăria Mun. Carei care abia acum incearcă să-și incropească un site mai de Doamne ajută. Până nu de mult avea un site-porcărie (disznóság). Nici la această oră site-ul Primăriei Mun. Carei nu este in întregime funcțional, pentru că să nu cumva să existe “transparența” absolut necesară (intr-o societate civilizată) vis-a-vis de cetătenii (și alegătorii) municipiului. Conform lozincii primașului: “Să nu se prindă prostimea ce dregem noi, ce învârtim, ce facem și ce desfacem pe șest, noi ăștia, cei ascunși prin Szarvas Fogadău, adică de pe la primărie!”

2. Constat că Spitalul Municipal Carei, ca spital public, face parte totuși din structura Ministerului Sănătății, prin Directia de Sanatate Publica (DSP) Satu Mare. Cel puțin așa scrie pe site. În organigrama Primăriei Mun. Carei, la Directia Sanatate Invatamant figurează o căsuță pe care scrie “Spital”, populată cu două posturi “vacante” (unul de execuție și unul contractual). Deduc de aici și sper să nu greșesc, că Spitalul Municipal Carei este subordonat practic prin DSP Satu Mare Ministerului Sănătății și că subordonarea lui față de primaș și față de Consiliul Local, așa cum rezultă din organigramă, este una formală, de ochii lumii.

3. Constat că bugetul de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Carei se bazează majoritar pe venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sanătate, venituri din contractele încheiate cu direcțiile de sănătate publică din sume alocate de la bugetul de stat, venituri din prestari de servicii și alte activitati, donații și sponsorizări, venitiri din valorificarea unor bunuri proprii, subventii (minore) din bugetul local pentru finantarea veniturilor de capital, sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finantarea reparațiilor capitale în sănătate. Pe scurt și sper să nu greșesc, n-am constatat o prea mare “implicare” a bugetului local al Primăriei Municipiului Carei in finanțarea activității Spitalului Municipal Carei.

4. Constat că bugetul de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipiului Carei este intocmit și aprobat de conducerea spitalului (semnat de manager si de director financiar contabil), este aprobat de Directia Sanatate Publică Satu Mare (prin semnătirile Dir. Exec. si a Dir. Exec. Adj. Economic) și doar semnat cu “De acord” de așa numitul ordonator de credite ierarhic superior adică de primaș (care semnează intotdeauna ca primarul) și de contabilul șef al Primăriei Mun. Carei. Pe scurt și sper să nu greșesc, din cele de mai sus rezultă că nici in activitatea de intocmire și de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli proprii Spitalului Municipal Carei implicarea Primăriei Mun. Carei nu este de fel esențială, fiind doar una pur formală.

5. Constat că managerul Spitalului Municipal Carei a fost numit în funcție prin Dispoziţia primarului municipiului Carei, Kovács Eugen, nr. 760/2011. Nu cunosc istoricul acestei numiri, sper că s-a făcut pe baza unui foarte serios și profesional concurs de competențe. Din acest motiv nu pot comenta în nici un fel această numire. Oricum, managerul a semnat un contract managerial pe o durată determinată, contract ce conține, conform legislației in vigoare, drepturi, obligații și responsabilități ferm statuate.

6. Constat că în Consiliul Administrativ (sau de Administrație?) al Spitalului Municipal Carei, din cei 6 membri cu drept de vot, doar doi sunt profesioniști (doctori), restul de patru fiind impuși în acest consiliu pe criterii politice (Poosz Szabolcs, Leitner Robert, Mocanu Alina, Brem Arpad) și nu au absolut nici o tangență cu domeniul medical, fiind total afoni vis-a-vis de această profesie. Dacă în C.A. Al Spitalului Municipal Carei deciziile importante se adoptă doar prin votul celor 6 care au drept de vot și dacă din cei 6, 4 (patru) sunt total afoni, atunci situația, din acest pdv, este foarte gravă. Cine impune din motive politice niște nepricepuți in C.A. al unui spital public in care cadrele medicale (doctorii și asistentii) sunt răspunzători de viața pacienților care sunt și concetățenii lor, este un individ total iresponsabil.

7. Constat că spre deosebire de cele scrise in articol, pe lista cadrelor medicale existentă pe site, figurează la Anesteziologie, Terapie Intensivă: Dr. PETKES EVA-ILEANA, MEDIC PRIMAR ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ și Dr. BRANIŞTE NICOLAE, MEDIC PRIMAR ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ; la Oftalmologie: Dr. CAPRARIU CARMEN–BEATRICE, MEDIC PRIMAR OFTALMOLOGIE; la Oncologie: Dr. ARACS TAMAS LOREDANA, MEDIC SPECIALIST ONCOLOGIE MEDICALA.

Dacă situația reală este cea semnalată în articol și anume că la Spitalul Municipal Carei lucrează doar un singur medic anestezist și că lipsesc cu desăvărșire medicii oftalmologi și oncologi, o rog respectuos pe doamna Dr. Rat Elisabeta, managerul Spitalului Municipal Carei să dispuna corectarea imediată a informațiilor care apar pe site-ul Sipatului Municipal Carei și să nu ne mai “mintă cu televizorul” fiindcă nu-i gigea!

8. Constat din prevederile contractului cadru al managerului unui de spital public, așa cum este și Spitalul Municipal Carei (vezi Ordinul Minstrului Sănătății Nr. 1384 din 4 noiembrie 2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management şi a listei indicatorilor de performanţă a activităţii managerului spitalului public) că printre obligațiile managerului unui spital public există și prevederea de la Art. 5 alin (1), punctele 1 și 2 și anume că managerul trebuie să stabilească și să aprobe numărul de personal, respectiv să aprobe organizarea concursurilor pentru posturile vacante. Daca un post de medic primar anestezist, un post de medic primar oftalmolog și un post de medic primar oncolog sunt posturi vacante la Spitalul Municipal Carei, o rog respectuos pe doamna Dr. Rat Elisabeta, managerul Spitalului Municipal Carei să-și indeplinească obligațiile pe care si le-a asumat prin semnarea contractului de management și să întreprindă imediat măsurile necesare pentru organizarea concursurilor specifice ocupării cu personal calificat a acestor posturi vacante.

9. Constat că v-am plictisit prea mult la sfârșit de an cu niște subiecte/aspecte/probleme/comentarii care poate că nici nu vă interesează, dar vă doresc în încheiere un sincer

LA MULȚI ANI 2015 plin de bucurii!

de Horia Mărieș la 1 January 2015 - 08:19

@ceciu : La Multi și să ai parte de mulți bani!

Dar mai las-o baltă cu “sudismele” matale nenicule, că voi, careienii, nu sunteți în nici un caz mai breji!
Ți-o spune un adevărat “fiu al Careiului” și care știe să compare. (Apropo, Carei se scrie întotdeauna cu “C” mare!)
Nu sunteți nici mai școliți, nici mai civilizați, nici cu un coeficient IQ mai ridicat decât ceilalți cetățeni ai acestei țări, indiferent în ce parte a țării domiciliază ei (est, vest, nord sau “sud”) și de ce etnie sunt. Ți-o garantez eu, @ceciule!

Ba dimpotrivă. Aveți, mulți dintre voi, limitele voastre, doar că aveți tupeul să umblați mereu cu nasul pe sus pe motiv că sunteți careieni, că domiciliați mai aproape de granița vestică a țării și fiindcă vă muiați oasele din când în când în băile termale de la Mateszalka, Hajduszoboslo, sau pe unde mai apucați. Așa că las-o baltă matale cu tema “sudului de unde a venit Ilie”.

După căte știu eu, acel Ilie îți poate da oricând câteva clase, în plus, după el și până la matale, s-ar putea să mai rămână și câteva locuri libere în clasament. Așa că “ciocul mic” și vezi-ți mata de treburile tale.

Și ca să-ți dau și o mostră a mentalității unora dintre actualii careieni, o să încerc să remomerez niște versuri pe care le auzeam destul de des în copilărie:

“Károlyi srácok vagyunk,
Tanulni nem akarunk,
El küldtek tanulni,
El mentünk bunyózni,
Károlyi srácok vagyunk!”

Cred că aceste versuri te caracterizează și pe mătăluță, frățâne @ceciule! Oricum:
La Mulți Ani és pofa be!

de Medic la 2 January 2015 - 12:35

Pacient, nu vorbi aiurea. Doamna dr nu e suprasolicitata din cauza doamnei Manager a spitalului. Respectiva doctorița a vrut și sa asigure anestezie și pentru spitalul din Marghita, normal ca pentru bani. Manager Dr. Raț nu i-a dat aprobare, cum nu i-a aprobat să efectueze 8-9 gărzi pe luna, cum a vrut dr. P.

Lasati un comentariu