Eginald Schlattner – Preot şi scriitor sas din Roşia, Sibiu

• publicat la: 19 December 2014
Eginald Schlattner – Preot şi scriitor sas din Roşia, Sibiu

“Când în pădurile şi mlaştinile unde astăzi se afla Berlinul creştea pir, aici, în Transilvania, se cânta nemţeşte şi se rosteau rugăciuni latineşti. Asta înseamnă vechimea săsească!  Iar dacă astăzi vă pot saluta în limba noastră comună, germana, acest lucru îl datorez Patriei mele, România, care niciodată nu ne-a interzis limba maternă, nici chiar în acele nouă luni de zile, de la 23 august 1944 la 9 mai 1945, când Regatul român s-a aflat în război cu Reichul german. În septembrie 1944, fiecare copil de sas s-a dus la şcoala lui germană, unde se predau două ore de limba română ca limbă străină, începând cu clasa a III-a”.

Cu aceste cuvinte şi-a întâmpinat preotul şi scriitorul Eginald Norbert Schlattner, în biserica din comuna Roşia (Rothberg), de lângă Sibiu, un oaspete de seamă sosit din Germania: ministrul federal de Interne, Otto Schily. Publicat mai mult în străinătate decât acasă, adulat de milioane de cititori din Austria, Germania şi Elveţia, dar şi din Spania şi Polonia, Schlattner este considerat de critici drept cel mai cunoscut romancier din România.

După marea plecare a saşilor din anii 1990-1991, el a continuat să-şi îndeplinească îndatoririle de preot, trăind cu stoicism tristeţea de a sluji zilnic în Biserica evanghelică din Roşia (Rothberg).

“Doar pentru Dumnezeu şi pentru mine, de unul singur, şi multi îngeri”. Din cei cinci saşi care mai vieţuiesc în comună, doar preotul şi câteodată preoteasa mai trec pragul sfântului lăcaş. Biserica-cetate din secolul al XIII-lea are în jurul ei livezi de meri şi pâlcuri de stejari şi de brazi, înălţându-se către cer în mijlocul satului. Străjuită de tei seculari, casa parohială este, la rândul ei, un monument: ea “împarte” veacurile în două – la sud, “aripa tânără” de la 1762, iar la nord, zidăria de la 1550.

Aici şi-a găsit familia Schlattner (al cărei arbore genealogic coboară, cu documente, până la 1467) loc de vieţuire şi de slujire pe altarul credinţei, spaţiu de tihnă şi de creaţie literară. Când se retrage să-şi scrie cărţile, şapte uşi îl despart pe romancierul-preot de lume; şapte uşi ca tot atâtea praguri de amintiri răscolitoare.

“N-ai voie să vorbeşti aşa de frumos despre România , că nu te crede nimeni”  – Se spune că vorbele cu care l-aţi întâmpinat pe ministrul Otto Schily au făcut o impresie extraordinară asupra delegaţiei germane. În fapt, ce mesaj le-aţi transmis înalţilor oaspeţi?  – Am dorit să le demonstrez că românii sunt europeni prin vocaţie şi ţinută, că această ţară vine din istorie cu “acquis”- ul comunitar însuşit, pe care-l şi depăşeşte la capitolul toleranţă faţă de minorităţi. Zic: “Herr Bundesminister, la vârsta de zece ani, eu nu vorbeam româneşte. Tata îmi atârnase o tăbliţă de gât pe care scria: “Acest băiat se numeşte Eginald Norbert Schlattner şi nu ştie româneşte. Dacă se pierde, vă rog să-l predaţi pe strada Eminescu 5, contra recompensă”". Şi am spus: “Herr Bundesminister, am fost foarte intrigat că tata a plătit pentru mine, când am fost adus acasă de un român cumsecade, numai de două ori suma plătită pentru câinele nostru, Litvinov, când şi el se rătăcise. Mă aşteptam să plătească măcar de cinci ori mai mult…”.

În această metaforă anecdotică este ceva care defineşte spiritul tolerant al României ultimilor 87 de ani, caracterul umanitar al civilizaţiei româneşti. Mă doare inima când observ că, în străinătate, România este percepută numai prin stradă, şi anume: câinii de stradă, copiii de stradă, fetele de pe stradă, hoţii de stradă… E mult prea puţin! S-a ajuns la aberaţii de genul celor întâmplate la Lisabona, unde am ţinut o conferinţă de presă despre România , organizată de Ambasada Austriei. S-a apropiat un ataşat de presă oarecare şi mi-a şoptit: “N-ai voie sa vorbeşti aşa de frumos despre România , că nu te crede nimeni”.

Dar eu vorbesc! Odată, în Polonia, la o conferinţă internaţională, am luat cuvântul în încheiere şi am spus: ” În mod regretabil, de patru zile vorbiţi despre identitatea Europei, şi două lucruri nu le-am auzit – cuvântul Dumnezeu şi cuvântul România !”.

- La Academia Evanghelică din Sibiu se vorbeşte că, printre altele, i-aţi ţinut ministrului federal o adevarată disertaţie despre învăţământul multicultural din România . Este adevărat?  – I-am prezentat, spre exemplu, situaţia abecedarelor.

Zic: “Herr Bundesminister, mesajul României către Europa Unită este următorul – la noi în ţară, abecedarul se tipăreşte în peste zece limbi!”. Şi fiindcă ştiu că unui german trebuie să-i traduci în sistemul lui de concepţie ceea ce înseamnă acest enunţ, am fost şi mai explicit: “Asta inseamnă că la noi în ţară există tot atâtea sisteme şcolare în care limba de predare nu este cea românească, ci limba maternă a copilului.

În Parlament, domnule ministru, sunt 19 etnii reprezentate, caz unic în Europa!”. Fiindcă am presupus că nici acuma nu îşi poate imagina ce înseamnă cele zece sisteme şcolare, cu limba de predare neromâneasca, i-am spus: “Dacă dvs. doriţi ca pe cele două fete ale dvs. să le trimiteţi în Germania la o şcoală cu limba de predare turcă, la 2-3 milioane de turci, nu puteţi. Dar trimiteti-le aici, la Constanţa sau la Babadag, unde există numai câteva mii de turci, şi acolo poate să termine liceul şi să dea şi bacalaureatul în limba turcă”. Şi, deoarece nici acuma încă nu eram sigur dacă putea să-şi imagineze, i-am spus următorul lucru: “Herr Bundesminister, dacă întrebaţi aici, la Sibiu, o copiliţă de etnie română (că românii au descoperit acuma şcolile germane), dacă o întrebaţi, zic, pe Rodica Popescu: drăguţă, în ce clasă eşti? În clasa a IV-a. Unde? La Liceul Brukenthal. Şi ce limbă străină înveţi? Răspunde: limba română… Asta este, domnule ministru, România europeană.

Nici măcar austriecii, care până îin 1918 au gestionat 13 naţiuni, nici ei încă nu reuşesc să aprecieze corect mesajul românesc către Europa multiculturală”.

“Ortodoxia aparţine în mod constitutiv spiritului european” – Prin succesul cărţilor dvs. sunteţi un cetăţean român gata integrat în Comunitatea Europeană. Din perspectiva mult mai largă pe care o aveţi, ce calităţi ale poporului nostru credeţi că vor influenţa pozitiv familia europeană în care ne pregătim să intrăm?

- Dimensiunea bizantină. Sunt convins că o ţară atât de ortodoxă cum e România va completa în mod fericit viaţa spirituală a Europei Occidentale. Ortodoxia aparţine în mod constitutiv spiritului european. Eu, ca unul care 70 de ani a convieţuit cu românii, ştiu că religiozitatea mistică a românilor a creat o relaţie specială cu Dumnezeu şi care are toate şansele, sper din inimă, să revigoreze creştinismul apusean.  “Sunt îngrozit că de la Bruxelles ni se prescrie deja cât de lungi să fie tijele florilor din piaţă” – În marşul forţat al României către Europa unită, s-ar părea că ţăranii vor avea cel mai mult de îndurat.

- Locuiţi între ţărani, le ascultaţi spovedania pe româneşte, le daţi sfaturi creştinesti. Ce le spuneţi despre UE?

- Despre ţărani pot să spun numai ceea ce sper. Sunt şi eu îngrozit de aceste cerceluşe din urechile vacilor; sunt îngrozit că de la Bruxelles ni se prescrie deja cât de lungi să fie tijele florilor din piaţă, după soi şi după culoare – ceva de neconceput. Sper că românul nostru se va sustrage unor reglementări şi unor regularizări absurde. Sper că,totuşi, va ramâne atmosfera aceasta a satelor noastre care,din ţinut în ţinut, oglindeşte ceva din prezenta lui Dumnezeu hic et nunc (aici şi acum – n.red.) şi îşi va păstra individualitatea ei scoasă din timp. Am observat că, şi după ce a dispărut partidul care tot timpul bătea ţăranii la cap ce şi cum să facă, pământurile tot se lucrează. Deşi tinerii fii şi fiice de ţărani care frecventează şcolile din Sibiu vin acasă moderni, cu bluginşi, cu muzica asta infernală din combine etc.,în timpul verii nu merg nici la mare, nici la munte, ci merg cu bunicuţele la câmp, la săpat şi recoltat. Sper că această atmosferă va ramâne, iar prezenţa lor în sat va dăinui. Să nu uităm că la noi lumea mai face petreceri de mare sărbătoare, se mai căsătoreşte cu alai pe uliţa satului, se mai adună la parastase, iar familia mai este adăpost şi refugiu, nu este atomizată ca în Apus.

- Credeţi că satul va putea rămâne sat, iar ţăranul, ţăran? – Cei care vin din Vest, şi vin tot mai mulţi investitori şi turişti, descoperă viaţa de la ţară şi rămân uluiţi că mai există aşa ceva pe lume. În Occident, visele lui Stalin şi ale lui Ceauşescu de a reduce diferenţa dintre oraş şi sat, sunt deja o realitate… Şi atunci, vin germanii, austriecii şi alţii, şi ce zic ei: “Ce vedem noi aici, în România ? Vedem un băiat călare pe un cal care galopează prin mijlocul satului… Vedem două fete care merg pe drum, una cu mâna trecută peste umărul celeilalte… Vedem doi băieţi care se joacă de-a calul şi vizitiul, folosind drept hăţuri o sfoară…

Vedem că te duci pe uliţă şi esti deja in mijlocul vieţii…” Ceea ce eu completez: nu mă poate trimite soţia in vecini după lapte, că, până când viu inapoi, s-a acrit; trebuie să stau de vorbă, să povestesc cu fiecare sătean, chiar dacă l-am văzut numai ieri. Aici totul devine eveniment: dispariţia liliacului alb, trilul ciocârliei care urca la cer, orăcăitul broastelor, boala unei vaci, moartea unui cal pentru care trebuie să sapi o groapă ca pentru imparătul. După mine, viata firească este numai la ţară , unde si ploaia imi este apropiată. Este tragic că saţii au părăsit această ţară şi au ajuns acolo unde au ajuns. Ei ar fi putut fi o punte între cele două lumi adiacente. Cred că noi, saşii, puteam trăi pe aceste plaiuri incă 900 de ani: cu români, unguri, sârbi, evrei şi ceilalţi. Nimeni nu ne-a alungat din ţară !

- Vă rog să-mi permiteţi o ultimă ântrebare: de ce n-aţi plecat, totusi, in Germania , părinte Schlattner?

- De data această un răspuns scurt şi concis:

pentru că ţin la această ţară şi stiu că Dumnezeu mă vrea aici. Aici mă cunoaşte Dumnezeu după nume.

sursa formula-as.ro

comentarii

de Horia Mărieș la 19 December 2014 - 10:46

Un MARE OM intre oameni, acest distins părinte Eginald Schlattner.

Ca și părintele-cardinal Lucian.

http://www.e-communio.ro/stire2259-papa-francisc-ii-scrie-cardinalului-lucian

Lasati un comentariu