129 de căsătorii în anul 2014 la Carei

• publicat la: 8 January 2015
129 de căsătorii în anul 2014 la Carei

Datele furnizate de Serviciul de Stare Civilă Carei arată că în anul recent încheiat au avut loc mai multe căsătorii decât în  anul 2013. Divorţurile, naşterile şi decesele înregistrează valori mai mari faţă de anul precedent. Populaţia municipiului este, însă  în scădere faţă de anii anteriori ultimului recensământ.

Vă reamintim că  sediul unde se  oficiază de acum căsătoriile se află în clădirea   Centrului Social Carei , situat pe strada Progresului nr.28, unde   primarul a considerat  că e  cel mai potrivit loc pentru unirea destinelor a doi tineri şi nicidecum sediul noii Primării recent renovate.

In decursul anului 2014 , la Carei, s-au înregistrat 587 naşteri, faţă de 505, câte au avut loc pe tot parcursul anului 2013.Din păcate, nu toţi nou-născuţii sunt careieni,ştiut fiind că spitalul careiean primeşte pacienţi din toate localităţile limitrofe, dar şi din alte judeţe.

Potrivit datelor furnizate de Margareta Bumb, juristul Serviciului de Stare Civilă, un număr de 129 căsătorii au fost oficiate în cursul anului trecut la Carei. Cu 7 mai mult decât în anul 2013.

Registrul de Stare Civilă a eliberat în acest an 383 de certificate de deces, 184 de certificate de căsătorie şi 48 de certificate de divorţ.Valorile sunt însă mai mari comparativ cu ale  anului 2013, când au fost înregistrate 122 de căsătorii, 33 de divorţuri şi 283 de decese.

Eliberarea unui certificat de naştere presupune inclusiv înscrierea, de mână,în două registre, a datelor nou-născutului. În plus, celor care au reclamat pierderea, distrugerea sau furtul certificatelor de naştere pe care le aveau,  li se eliberează altele noi. În total, în cursul anului 2014, la Serviciul de Stare Civilă Carei au fost  inregistrate  1.539 documente.

Pe parcursul anului trecut a au avut loc 12 schimbări de nume ,  39  transcrieri de acte şi 2 persoane au  renunţat la cetăţenia română.

AnaMaria Roman

Lasati un comentariu