Au sosit şi la Ianculeşti ajutoarele de la UE

• publicat la: 7 January 2015
Au sosit şi la Ianculeşti ajutoarele de la UE

Ajutoarele comunitare distribuite prin Serviciul de Asistenţă socială , au ajuns în cursul  zilei de marti,6 ianuarie 2015,şi la Ianculeşti, sat ce aparţine de UAT Carei.

Sunt îndreptăţiţi să primească ajutoarele comunitare şomerii, indiferent că sunt sau nu indemnizaţi, cei cu venit minim garantat, cei care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei, pensionari cu pensie sub 400 lei, persoanele cu handicap  grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii, invalizi, veterani şi văduve de război.

Potrivit celor declarate de Ciprian Chiorean, delegatul sătesc, în acest an vor beneficia de aceste alimente un număr de  48 de ianculeşteni, în scădere faţă de anul trecut, când au primit un număr de 67 de persoane. Şi-au ridicat alimentele 24 de persoane, ceilalţi care nu au avut posibilitatea ajuns şi le vor ridica de la Carei.

Alimentele au fost împărţite lângă incinta fostei şcoli, lasata in paragina de primaria Carei care nu vrea sa o lasa ianculestenilor sa o renoveze si gestioneze. In lipsa oricărei investiţii din ultimii 25 de ani, se surpa pe zi ce trece.

Dacă în cursul anului trecut alimentele au fost livrate împreună cu listele aferente delegatului sătesc pentru a le împărţi  pe măsură ce sătenii au posibilitatea să vină să le ridice,în acest an,echipa primăriei Carei nu a mai dorit să lase listele si alimentele la Ianculesti si au anuntat că vin doar pentru 2-3 ore ca să le împartă personal celor ce se pot deplasa în decursul timpului acordat. Să  aiba vreo legătură cu  faptul că pe listele de anul trecut se  afla şi  fostul delegat sătesc, cu situaţie materială deosebit de bună şi totuşi primea  ajutor umanitar ?

Rând pe rând, pe gerul Bobotezei,  sătenii, dotaţi cu cărucioare, au venit să îşi ridice produsele trimise din partea UE.  Cei mai în vârstă au venit însoţiţi de copii lor iar cei care nu au reuşit să facă deplasarea din cauza frigului năpraznic sau  motive medicale au trimis prin rudele lor, cuponul primit prin poştă sau cartea de identitate în baza căreia se pot elibera cutiile cu alimente.

Potrivit reglementărilor Uniunii Europene, o cutie cu ajutoare conţine 20 kilograme de alimente, iar livrarea acestora s-a făcut în două cutii de carton cu conținut identic.

În conţinutul coşului de alimente se găsesc 4 litri de ulei, 4 kg de zahăr, 6 kg de făină, 6 kg de mălai, 2 pungi de paste făinoase, 8 cutii de conserve de porc, 6 cutii de conserve de vită, 10 cutii de pate de ficat.

Toţi cei cu care am stat de vorbă sunt  mulţumiti că în acest an se primesc toate produsele cuprinse in lista afişată la Primărie.

,,Suntem bucuroşi că în acest an primim şi zahărul şi uleiul şi conserve de carne. O să pot face de mâncare şi o  să mă descurc câteva săptămân. E greu,  suntem făra posibilitati , eu am o pensie de 530 de lei, sunt şi bolnavă, am diabet, sunt şi hipertensivă,şi am 2 pungi cu medicamente  pe care le iau în fiecare lună, care sunt din ce în ce mai scumpe’’, spune cu amărăciune doamna Mărie.

redacţia

comentarii

de Horia Mărieș la 25 January 2015 - 08:17

Dedicație specială pentru ianculeșteni.

Viața omului harnic și cinstit putea fi foarte frumoasă chiar dacă era sărac și trebuia să trudească din greu pentru pita cea de toate zilele. Cel puțin ăsta părea să fie adevărul prin anul 1939.

Azi se pare că adevărul este cu totul altul.
Mulți au nevoie de ajutoare comunitare ca să supraviețuiască.
Intr-o țară care a fost grânarul Europei.
Mare păcat și foarte trist.

http://youtu.be/zXRtL-rFKwA

Lasati un comentariu