În fiecare zi o persoană a fost la un pas de moarte din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon!

• publicat la: 16 January 2015
În fiecare zi o persoană a fost la un pas de moarte din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon!
  • În primele zece zile ale acestui an zece persoane din judeţele Mureş, Hunedoara şi Maramureş au suferit intoxicaţii severe cu monoxid de carbon 
  • În 2014, în aria de activitate a E.ON Distribuţie România intoxicaţiile au făcut 26 de victime, dintre care 5 au decedat 
  • Informarea constantă despre utilizarea corectă şi responsabilă a surselor de energie poate salva vieţi

Toate aceste evenimente nefaste au avut drept cauze coşurile de fum înfundate, existenţa unor aparate de încălzire neracordate la coşurile de fum, utilizarea aragazurilor de gătit pentru încălzirea locuinţei, precum şi improvizaţiile la instalaţiile interioare de gaze naturale.

Niciunul dintre aceste incidente, care se înmulţesc cu precădere odată cu venirea sezonului rece, nu ar fi avut loc dacă cei în cauză ar fi respectat regulile elementare de utilizare a aparatelor şi instalaţiilor care folosesc gazele naturale. O arată şi statisticile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), potrivit cărora peste 33% din totalul celor aproape 11.000 de incendii la locuinţe înregistrate în perioada 2012-2014 ar fi putut fi evitate dacă cei în cauză ar fi curăţat coşurile sau burlanele de fum ori le-ar fi reparat.

Cel mai recent caz de acest fel a avut loc în data de 10 ianuarie a.c. în localitatea Ungheni din judeţul Mureş, când o familie formată din cinci persoane a ajuns la spital în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon, din cauza folosirii unui aragaz pentru încălzirea locuinţei. Evenimentul a fost înregistrat în cursul serii însă nu putem să nu ne gândim la consecinţele tragice pe care le-ar fi avut folosirea aragazului pe post de sobă dacă locatarii casei ar dormit. Cu siguranţă, acumularea în încăpere a gazelor arse ar fi fost fatală pentru întreaga familie, formată din doi copii, de doar 1 şi 5 ani, şi trei femei care îi îngrijeau: mama, o soră a acesteia şi bunica copiilor.

Coşul de fum obturat de o cărămidă şi alte materiale a stat la baza intoxicării cu monoxid de carbon a unui cuplu de tineri de 20, respectiv 27 de ani din localitatea Cavnic din judeţul Maramureş, gazele acumulate în încăpere fiind sesizate dimineaţa zilei de 5 ianuarie, în jurul orei 4.00. Din fericire, după intervenţia promptă a echipelor de salvare, cei doi tineri au fost stabilizaţi la spital însă riscul decesului prin asfixiere a existat pe tot parcursul nopţii. Evenimente similare au avut loc în primele zile ale acestui an şi la Baia Mare şi Hunedoara.

Anul trecut, în aria de activitate a companiei noastre au fost înregistrate 12 cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon. În urma acestor evenimente, 5 persoane au decedat, asfixiate cu monoxid de carbon, iar alte 21 au fost la un pas de moarte din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon. De aceea, compania noastră atrage din nou atenţia asupra necesităţii curăţării coşurilor de fum şi a întreţinerii căilor de ventilare.

Astfel, consumatorii de gaze naturale trebuie să se asigure de verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una dintre verificări trebuind să fie efectuată neapărat înaintea începerii sezonului rece, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii.

Nu în ultimul rând, consumatorii trebuie să evite încălzirea locuinţei cu aragazuri de gătit, acestea fiind surse majore de producere de intoxicaţii sau asfixii cu monoxid de carbon.

Prin intermediul parteneriatului „Împreună pentru siguranţă”, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi E.ON România derulează începând cu anul 2012, la nivel naţional, campanii de informare, prevenire şi conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.

E.ON Distribuţie România operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 20.000 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 80.000 km care deservesc în total circa 3 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț, Bacău).

 

Lasati un comentariu