Mihai Eminescu omagiat de Despărţământul ASTRA Carei

• publicat la: 16 January 2015
Mihai Eminescu omagiat de Despărţământul ASTRA Carei

Joi, 15 ianuarie 2015,  Despărţământul Astra Carei a marcat cei 165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu printr-un spectacol omagial.

La eveniment au luat parte reprezentantul Instituţiei Prefectului, Raul Băbţan- director de cabinet, Felician Pop- consilierul  preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, Robert Laszlo- directorul Centrului Judeţean de Creaţie şi Promovare a Culturii Tradiţionale.  prof. univ. Ioan Ardelean, alături de un numeros public.

„Cred în Eminescu ca în soare, în magia frumosului  şi în veşnicia neamului românesc” au fost  cuvintele de debut ale evenimentului,ce reprezintă crezul faţă de marele poet al reputatului  Augustin Z. N. Pop, cercetător al biografiei eminesciene şi care a  ales să le aibă înscrise pe crucea sa.

Fiţi bineveniţi la aniversarea a 165 de ani de la naşterea acestui geniu al poporului român, al poetului nepereche, dar şi al gazetarului incomod ale cărui idei nu şi-au pierdut nimic din actualitate.

Consecventă celor promise anul trecut  la reactivarea Despărţământului ASTRA Carei, comunitatea astristă careiană vine în faţa domniilor voastre cu un moment omagial dedicat  celui ce a  revoluţionat poezia românească  şi  care, după cum afirmă prof. univ.Mircea Popa, a fost  asemeni lui Moise, a despicat gândirea poetică şi a dat moştenire creaţii de o valoare artistică nemăsurată…., a menţionat în deschidere  moderatorul Daniela Ciută.

Au adresat apoi  cuvinte de întâmpinare Raul Băbţan din partea Instituţiei Prefectului şi Felician Pop din partea Consiliul Judeţean Satu Mare.

Raul Băbţan, directorul Cancelariei Prefectului a  subliniat importanţa personalităţii lui Mihai Eminescu  spunând că ,,orice popor își are poetul național. Al nostru, al românilor, este „nepereche” și, pentru că el a fost „omul deplin al culturii române”, în mod inspirat aniversarea zilei sale de naștere a fost declarată Ziua Culturii Române. Şi acum, când sărbătorim 165 de ani de la nașterea lui, memoria şi spiritul lui sunt încă vii.’

Felician Pop, în calitatea sa de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, a ţinut un scurt discurs despre amprenta pe care Mihai Eminescu a lăsat-o asupra culturii româneşti, spunând că ,,această dublă sărbătoare, a aniversării celor 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi a Zilei Culturii Naţionale ar trebui să fie o sărbătoare a noastră ca familie, a noastră a tuturor,, a familiei poporului românesc’’ şi l-a asemuit pe Mihai Eminescu cu Mântuitorul Hristos, considerându-l un Iisus Hristos al limbii române.

Corul Astra Careiană a intonat  Imnul Despărţământului careian, “Limba românească’’, iar Luca Rusu a recitat ,,Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie!’’

Momentele lirice au fost asigurate de elevi ai Şcolii Gimnaziale “Vasile Lucaciu”  din Carei, coordonaţi de înv. Rodica Motişan şi Angela Gorgan  şi de elevi ai Şcolii Gimnaziale din Pişcolt, îndrumaţi de prof.Rodica Jurj.

Intervenţii deosebit de savurate de public au avut pe parcursul manifestării scriitorul Felician Pop, înv. Ligia Leşan de la Şcoala Gimnazială nr.3, prof.univ. Ioan Ardelean , prof.Valentin Şorian de la Liceul Tehnologic  “Simion Bărnuţiu”  şi Robert Laszlo,directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

…,,mulţi literaţi se întreabă cum de la 165 de la naşterea sa, Eminescu mai este frecventabil din punct de vedere liric…Cum se face că aceşti  copii, care au venit tiptil şi au recitat câteva poezii de-ale lui Eminescu, nu ne plictisesc?  Este simplu! Genialitatea… iar Eminescu este expresia geniului uman, nu are termen de garanţie!  El nu a trăit într-un timp anume!  Este atemporal!  El a transmis perseverenţa, consecvenţa, viziunea, aspecte care ne lipsesc nouă. Este cel mai valoros român, a fost un buzdugan al limbii noastre.  A fost destul un singur om  pentru a  schimba  înfăţişarea limbii.  A intrat ca un dirijor, ca şi doamna Mariana Vulcan, şi i-a făcut să cânte acelaşi cântec şi a făcut armonie.  El a fost şi jurnalist, un jurnalist curajos.  Avea un condei virulent, şi dacă veţi citi articolele sale din ,,Timpul’’, veţi vedea cât de actual este’’ . Felician Pop a  amintit şi de faptul că ,,Mihai Eminescu  a vorbit despre meleagurile acestea când a scris în 1882 că “Graiul cel mai frumos, cel mai aproape de cel italic se vorbeşte la Sătmar“. Consider primele versuri din poezia ,,Odă în metrul antic’’, ,,Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată’’, respectiv ultimele versuri ,,Ca să pot muri liniştit, pe mine/Mie redă-mă!’’ , a fi versuri de o veritabilă profunzime spirituală’’ – Felician Pop

Ioan Ardelean, prof. univ.  şi membru al  Despărţământului ASTRA  Carei a afirmat  că ,,dacă  nu ar fi studiat ingineria, cu certitudine s-ar fi aplecat asupra lui Eminescu.  ,, Putem spune că şi  Caragiale, prin ce a scris, este actual. Este mai trist că Eminescu este contemporan  prin ce a scris ca gazetar’’.

Robert Lazslo, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale  a schiţat câteva date biografice mai puţin cunoscute din tinereţea lui Mihai Eminescu, petrecută la studii la Viena, luând ca sursă cartea ,,Istoria secretă a Sătmarului’’, al cărei autor este împreună cu Felician Pop. Robert Lazslo a vorbit despre faptul că ,,Eminescu a avut prieteni la Sătmar,  l-a legat o prietenie strânsă cu preotul Antoniu Covaciu din Tarna Mare, cei doi cunoscându-se din perioada studenţiei vieneze, unii critici consideră chiar  că admiraţia lui Eminescu pentru meleagurile sătmărene a avut originea în prietenia lui cu Antoniu Covaciu. Se poate ca tot pe Covaciu să-l fi avut în minte când îl evoca pe românul de pe Tisa din celebrele versuri ale ,,Doinei’’:  ,,De la Nistru pân’ la Tisa, tot românul plânsu-mi-sa’’.  De asemenea, el a vorbit şi despre faptul că ,, în “Amintirile” lui Ioan Slavici apare şi numele lui Vasile Lucaciu ca prieten al lui Eminescu. Să fie vorba despre preotul Vasile Lucaciu, memorandistul sătmărean? Este  greu de spus, cert este că, Vasile Lucaciu s-a născut la doi ani după Mihai Eminescu, în 1852. Mai mult decât atât, Eminescu era în Viena în perioada 1869-1872. Tot în această perioadă Vasile Lucaciu era la studii la Roma (1868-1871) şi se poate ca de la Covaciu, prietenul său sătmărean să se fi făcut o greşeală de tipar şi să fie confundat cu Vasile Lucaciu, personalitatea emblematică a luptei românilor pentru drepturi şi libertăţi din Transilvania.’’

Finalul a aparţinut corului ASTRA Careiană cu un repertoriu  din creaţia eminesciană, presărat pe alocuri cu intervenţii ale talentaţilor recitatori Darius Duţescu, Roxana Mihaly şi Dănuţ Coşarcă.

AnaMaria Roman

comentarii

de Dan Tanasa la 16 January 2015 - 17:25

Superb! Felicitări organizatorilor!

de Spectator la 16 January 2015 - 17:50

Super Daniela,a fost f.frumos !!!Big like !!!

de profesor la 17 January 2015 - 11:35

da directorii de scoli si preotii au avut interzis la omagierea lui eminescu???? riscau sa isi piarda subventia de la primaria udemerista?

de Dr.ec.Radu GAVRILA (Dej) la 17 January 2015 - 12:15

FELICITĂRI !!
Felicitări Doamnei Daniela CIUTA și întregului Despărțământ Carei,al ASTRA, pentru acest regal liric omagial, de ZIUA CULTURII NATIONALE !

Despărțământul “Dr. Teodor Mihali” Dej

Lasati un comentariu