Scandalos: parlamentarii vor să adopte legislaţia electorală pe ascuns

• publicat la: 15 ianuarie 2015
Scandalos: parlamentarii vor să adopte legislaţia electorală pe ascuns

Valeriu Zgonea a susţinut că presa nu a avut niciodată acces la comisiile electorale. Realitatea şi o hotărîre a Parlamentului îl contrazic flagrant. Cotidianul.ro propune o soluţie pentru situaţia în care parlamentarii sunt stânjeniţi de presă.

Zgonea Valeriu Ştefan a aburit ziariştii

Discuţii aprinse miercuri seara între ziarişti şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pe tema neacceptării presei la lucrările comisiei parlamentare speciale pentru elaborarea legislaţiei electorale. Cum a justificat Valeriu Zgonea (care este şi preşedintele respectivei comisii parlamentare) ţinerea la uşă a ziariştilor: „Am văzut că în 2008 şi 2004 s-a făcut un proiect de hotărâre pentru aprobarea condiţiilor generale privind accesul reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă la lucrările comisiei comune şi, dacă vreţi, sincer, l-am copiat pe acelaşi. Adică dezbaterile când le avem pe text rămânem între noi, în rest presa este invitată fără nicio problemă, oportunităţi la început, la sfârşit un preşedinte sau un vicepreşedinte pe temele care sunt agreate de toată lumea comunică presei, aşa cum s-a făcut în ultimii ani fără nicio problemă”. Aceasta este declaraţia făcută de Valeriu Zgonea. Să vedem care este realitatea. Din documentele oficiale referitoare la constituirea comisiilor speciale electorale:

  • Hotărîrea Parlamentului nr.7 din 10 mai 2006:

Art. 3

(1)Şedinţele comisiei sunt publice.

(2)În interesul desfăşurării lucrărilor, comisia poate invita să participe la dezbateri specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor publice sau ai unor organizaţii neguvernamentale.

(3)Votul în comisie este deschis.

(4)Lucrările comisiei se înregistrează şi se stenografiază.

  • Hotărîrea Parlamentului nr.18 din 13 februarie 2013

Art. 3

(1)Şedinţele Comisiei nu sunt publice.

(2)În interesul desfăşurării lucrărilor, Comisia poate invita să participe la dezbateri specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor publice sau ai unor organizaţii neguvernamentale.

(3)Condiţiile în care reprezentanţii mijloacelor de informare în masă au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia.

(4)Votul în Comisie este deschis.

(5)Lucrările Comisiei se înregistrează şi se stenografiază.

După cum se poate observa, în 2013 s-a copiat dar nu chiar exact. În HP din 2006 (lucrările comisiei electorale s-au desfăşurat între sfârşitul anului 2007 şi începutul anului 2008) la aliniatul 1 şedinţele erau publice (acces liber al presei) în timp ce în HP din 2013 şedinţele nu mai sunt publice. În HP din 2013 apare un aliniat în plus în care se arată că plenul comisiei decide privind accesul sau nu al presei. Şi deja se ştie ce va decide „plenul”. „Deci, cinci minute de oportunităţi la început, la final comunicarea publică care se face în numele comisiei”, a precizat deja Valeriu Zgonea.

Care a fost situaţia în comisiile anterioare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a susţinut că presa nu a avut vreodată acces la comisia specială electorală. Şi pentru a se înţelege „mai bine” ce şi cum va fi cu accesul presei la comisie, Zgonea a plusat: „Se merge pe aceleaşi principii care au fost în ultimii 20 de ani, nimic în plus. De fapt înainte de anul 2000 presa nu avea acces la şedinţelor comisiilor parlamentare (cele permanente – n.a.)”. Care a fost în realitate situaţia:

  • la elaborarea legislaţiei electorale din 2004, presa a avut acces la 75% din lucrările comisiei electorale. Nu a avut acces la şedinţa de vot final şi la unele momente din timpul altor trei sau patru şedinţe. Atenţie, HP nr.18 din 26 iunie 2003 (prin care s-a constituit comisia electorală) conţinea exact aceleaşi prevederi ca HP 18 din 2013, dar la începutul fiecărei şedinţe parlamentarii votau accesul presei la lucrări:
  • la elaborarea legislaţiei electorale din 2008, presa a avut acces total la lucrările comisiei, cu excerpţia momentului când s-a dat votul final, în ultima şedinţă a comisiei.

Nici în 2012 nu s-a interzis accesul presei

Pe 27 martie 2012 s-a votat Hotărîrea Parlamentului nr.6 de înfiinţare a unei comisii parlamentare speciale pentru elaborarea legislaţiei electorale. În actul normativ respectiv NU s-a menţionat nimic privind caracterul public sau nu, al şedinţelor. În situaţia în care o hotărîre care vizează o comisie specială nu conţine toate elementele necesare desfăşurării activităţii se apelează la regulamentul comisiilor permanente comune. Ei bine, în regulamentul comun al şedinţelor comisiilor permanente se spune, negru pe alb, la art.23, că „Şedinţele comune ale comisiilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora decide altfel”. HP 6/2012 care a fost elaborată de PDL (care mai deţinea împreună cu UNPR şi UDMR majoritatea în Parlament) a fost modificată şi completată cu HP 18/2013, care este valabilă şi astăzi. Trebuie menţionat că dând dovadă de un entuziasm demn de o cauză mai bună, 455 de senatori şi deputaţi (din toate partidele politice) au votat pe 13 februarie 2013 în unanimitate ca şedinţele comisiei electorale să nu fie publice.

De transmisie TV şi pe internet aţi auzit domnule Zgonea?

Dacă Zgonea Valeriu Ştefan şi ceilalţi senatori şi deputaţi din comisie nu agreează prezenţa presei la lucrări, Cotidianul.ro îi propune o soluţie de avarie: transmiterea integrală a lucrărilor prin televiziune internă şi pe internet. Regulamentele şedinţelor comune şi regulamentul Camerei Deputaţilor (la care se poate apela în acest caz) permit acest lucru:

Art. 23. – (1) Şedinţele comune ale comisiilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora decide altfel. Lucrările pot fi transmise sau difuzate de instituţiile mass-media, dacă acest lucru este aprobat de majoritatea parlamentarilor prezenţi.

Art. 53. – Şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora prevede altfel. Lucrările comisiilor Camerei Deputaţilor pot fi transmise pe reţeaua internă de televiziune a Camerei Deputaţilor şi la posturile de radio şi televiziune.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu