Ziua când Ştefan cel Mare a uluit Europa, îngenunchiind inamicul numeros

• publicat la: 10 January 2015
Ziua când Ştefan cel Mare a uluit Europa, îngenunchiind  inamicul numeros

La data de 10 ianuarie 1475, Stefan ce Mare avea să inscrie in istorie una din cele mai strălucite bătălii cu care s-au laudat strămosii nostri, ne laudăm noi si se vor lăuda desigur chiar si urmasii urmasilor nostri, amintind de lupta de la Podul Inalt, aproape de Vaslui.

Ar insemna să ocupăm spatiu mult, ca sa povestim in amănunt cum a inceput conflictul. Poate este destul să amintim că românii nu si-au scris istoria atacându-si vecinii, ci apărându-se de ei, atunci când erau atacati.

Ajutorul Europei

Adesea, atacatorii erau multi si bine organizati, pe cand aparatorii erau mai totdeauna putini si nu obtineau izbanda decat prin acele dibacii ale conducatorilor lor, pe care astazi le numim tactica si strategie.

Asa s-au petrecut lucrurile si cu Stefan. Sultanul adunase oaste cat frunza si iarba, ca sa-l schimbe de la domnie. Letopisetul lui Ureche vorbeste de 120.000 de otomani, iar istoricul Xenopol consemneaza 100.000. Cifrele croncarilor straini sunt si ele asemanatoare.

Stefan Voda nu avea de unde aduna atata multime. Abia avea in toata tara 40.000 de luptatori, dar si acestia, dupa cum relateaza eruditul cronicar polonez Jan Dlugosz, contemporan cu domnitorul, erau “mai toti tarani si lucratori de pamant”.

Atragand atentia asupra pozitiei sale geostrategice, ca fiind asezat “la poarta crestinatatii”, voievodul a cerut ajutorul venetienilor si a adresat o impresionanta scrisoare diplomatica Papei de la Roma, tot pentru sprijin.

Papa i-a raspuns printr-o scrisoare la fel de dipomatica, iar venetinii au tergiversat raspunsul. In scurt timp voievodul a inteles ca este sigur si s-a adresat vecinilor.

Generalul Iarna

Tatarii, cu care se inrudea sotia sa, Maria de Mongop, nu-l puteau ajuta, ei insisi suferind recent infrangeri in Crimeea. Polonii i-au trimis 2.000 de luptatori, iar regele maghiar Matei Corvin, poate mai mult de forma, i-a completat oastea cu 300 de luptatori.

Ca sa-i dea o lectie, Stefan Voda a trimis soli sa angajeze lefegii din Transilvania, reusind sa adune 5.000 de luptatori pofesionsti, bine inarmati, dintre secui.

Cu acesti vreo 47.300 oameni, voievodul se pregatea sa infrunte cei 100.000-120.000 otomani, care marsaluiau deja spre el prin Balcani, in frunte cu Soliman Pasa.

Constient de faptul ca fortele sunt disproportionate, Stefan a inteles ca singurul lucru capabil sa-l salveze este principiul pe care, cateva secole mai tarziu, avea sa-l dicteze Napoleon lui Las Casas in exilul sau: cand inamicul e mai numeros, inca mai ai sansa sa invingi, cu tactica si cu strategia.

Ca prima masura, a observat ca turcii se aflau din luna mai in Balcani, asediind cetati sarbesti. Stefan a asteptat cuminte ca ei sa-si vada de treaba pana toamna tarziu, cand, asa cum observa Xenopol, a inceput sa-i irite brusc si sa-i provoace, atat cat trebuie, pentru ca ei sa treaca la atac.

Ostile lui Soliman Pasa au intrat in Moldova inainte de Craciun, echipate ca pentru luna mai. Unii soldati s-au echipat jefuind populatia, altii urmau sa lupte dardaind. Unu la mana.

Ceaţa, un aliat de nădejede

A doua măsură a lui Stefan Vodă a fost alegerea terenului. S-a retas atât cât trebuie, pentru ca lupta să aibă loc pe terenul ales de el. Iar terenul, ca si la Călugărenii lui Mihai sau la Posada lui Basarab, era o vale adâncă si ingusta, care nici n-are nume. Podul Inalt spune multe. Când auzi cum e podul, simti că valea e adâncă.

In acea vale adanca si cam uscată, căreia localnicii ii spun pârâul Racova, afluent al râului Bârlad, nu puteai intinde un front pe măsura imensei armate. Luptau atâţia câţi incăpeau.

In sfarsit, a contat si un secret al naturii: iarna, in acea vale Racova, se lasă si astăzi o ceaţă groasă. Ceaţa s-a dovedit cel mai bun aliat a lui Stefan. Ostenii lui cunostau terenul si luptau contra unui inamic care orbecăia in nestire. Singura lui salvare era fuga.

După unele cronici, in acea luptă orbească au pierit aproape in totalitate cei 100.000 luptatori ai padisahului, care au lasat pe campul de lupta numeroase tunuri si peste 100 de steaguri.

Stefan a impărtit steagurile cu generozitate regelui polon, lui Matei Corvin, venetienilor, Papei si cui a mai crezut el de cuviinta, ca dovadă a victoriei sale.

De la toti a primit cuvinte de laudă si de apreciere, de toti a fost proslăvit, dar niciunul nu l-a ajutat la următoarea confruntare, atunci când padisahul si-a trimis din nou ostirea, ca să-si răzbune paguba.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu