Atacuri la adresa Justiției la aniversarea a 25 de ani de UDMR

• publicat la: 1 February 2015
Atacuri la adresa Justiției la aniversarea a 25 de ani de UDMR

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, prezent la aniversarea a 25 de ani de activitate pentru UDMR, eveniment sărbătorit la Cluj-Napoca, sâmbătă, a cerut românilor să acorde autonomie maghiarilor din Transilvania, în caz contrar Ungaria considerând că România îi tratează pe aceștia ca cetățeni de rang secund.

Semjen Zsolt a afirmat că la fel cum în alte zone ale Europei este acceptată autonomia, la fel trebuie să se întâmple și în Transilvania.

Oficialul maghiar a subliniat și faptul că în Ungaria orice român poate să-și intoneze imnul și să arboreze drapelul țării sale, în timp ce în România maghiarii nu pot să facă asta.

Și președintele UDMR, Kelemen Hunor, a sugerat că printre obiectivele care încă nu au fost atinse de formațiune se numără ”diferite forme de autonomie”.

Atât Kelemen Hunor, cât și fostul președinte al UDMR, Marko Bela, au lansat cu acest prilej atacuri dure la adresa Justiției din România, care l-a acuzat pe fostul ministru al Comunicațiilor, Zsolt Nagy, la 4 ani de închisoare cu executare pentru aderare la un grup infracţional, într-un dosar de înaltă trădare și spionaj. Potrivit lui Kelemen Hunor, în ceea ce-l privește pe Zsolt Nagy procurorii români n-au nicio dovadă incriminatoare.

Procesul “privatizărilor strategice” a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Aceştia au fost trimişi în judecată, în 18 aprilie 2007, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp, s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.

Vadim Benyatov Don a fost trimis în judecată în 13 septembrie 2007 de către procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi luat măsuri în vederea obţinerii de informaţii secrete din domeniul energetic, al economiei naţionale a României, informaţii care ar fi fost de natură să pericliteze securitatea statului.

În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Gabor Kerekes, Mircea Călin Flore, Michal Susak şi Mustafa Oral.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Cei şase trimişi în judecată în martie 2009 sunt acuzaţi de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul MEC-OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI, mentioneaza napocanews.ro

Vorbitorii sositi din Ungaria pentru acest eveniment  se pare că nu sunt informati cu privire la faptul că românii din localităţile  multietnice unde primarul este de la UDMR sunt discriminati si tratati ca o etnie de rang secund. In municipiul Carei de exemplu, atât primarul cât si viceprimarul sunt de la formatiunea UDMR sub sigla căreia au si candidat la alegeri. Comunităţii românesti i se refuză un reprezentant in administratia locala. Tot in municipiul Carei se  organizează manifestări exclusiv in limba maghiară,  fără a  acorda comunitatii românesti dreptul de a se informa despre aceste actiuni si de a participa la ele în conditiile in care nu există traducere.  La un obiectiv aflat in patrimoniul local cum este Casa de Cultură, inaugurarea a apartinut doar UDMR , care a tăiat panglica în mod oficial desi primăria Carei a fost cea care a initiat si dus la bun sfârsit un proiect din fonduri europene.  Până si programul la care a asistat si presedintele Hunor a fost exclusiv in limba maghiară desi Casa de Cultura din Carei are formatii artistice  românesti, maghiare si germane.

Oficialul maghiar face referire la  bunăvointa autorităţilor maghiare de a permite românilor intonarea imnului ţării lor dau uită că nu se permite nici măcar inchirierea contra unei taxe a Teatrului din Budapesta pentru ca şi comunitatea româneasca din Ungaria să îşi sărbătorească Ziua Natională, fapt consemnat la vremea respectivă  de toate agentiile de stiri.

Provocările la adresa românilor din Covasna nu sunt luate in seamă de vorbitori dar o  sărbătoare a zilei de 1 Decembrie este considerată de autorităţile maghiare provocare.  Să fii uitat  vecinii nostri că Armata Română a fost cea care a eliberat capitala Budapesta  în 4 august 1919 de bolsevicul Bela Kun care a înfometat populatia instituind un regim de teroare?

Cui folosesc asemenea provocări stimaţi oficiali maghiari? Toate problemele economice şi-au găsit rezolvarea, populaţia abundă  de prosperitate şi este singurul aspect ce mai trebuie rezolvat? Aveţi cunoştinţă de  condiţiile de trai ale sătenilor din regiunea la care râvniţi?  În acele regiuni trăiesc în bună convieţure mai multe etnii . Vreţi să avem parte iar de impunerea exclusivă doar a unei anumite limbi în timp ce sărăcia bate la uşa fiecăruia?  Momentan avem parte de interzicerea amplasării de busturi ale personalităţilor româneşti pe teritoriul municipiului Carei, altul decât cel din preajma Monumentului Ostaţului Român!

Am mai avut parte de un asemenea regim în perioada  dintre 1940 şi 1944 şi ştim  ce a presupus. Lăsaţi comunităţile să îşi gestioneze singure toate nevoile şi nu încercaţi  să promovaţi secesionismul. La momentul actual nu aduce beneficii nimănui!

Veniţi la Carei să vedeţi cum primarul care este şi preşedinte UDMR, se îngrijeşte de şcolile   şi grădiniţele apropiate lui şi urmăriţi  în ce condiţii studiază în anul 2015 elevii de la Şcoala Vasile Lucaciu…priviţi această imagine care nu mai are nevoie de alte comentarii.

redacţia

Lasati un comentariu