Centre de comandă şi control, înfiinţate de NATO în România

• publicat la: 5 February 2015
Centre de comandă şi control, înfiinţate de NATO în România

Două centre de comandă si control ale NATO vor fi infiintate in România, acestea urmând să  devină operationale in 2016, iar aici vor activa militari români, dar si din alte state membre, au decis, joi, ministrii Apărării din statele membre ale Aliantei.

La reuniunea ministrilor Apararii de la Bruxelles s-a decis constituirea imediata pe teritoriile aliatilor din est – România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia si Lituania – a unor Unitati pentru Integrarea Fortelor NATO, acestea fiind structuri multinationale de comanda si control ale Aliantei Nord-Atlantice, care vor “asigura o prezenta vizibila si continua a NATO pe teritoriul aliatilor estici”.

Pe langa acest centru, România va gazdui un Comandament Multinational de Divizie Sud-Est care va functiona ca un centru de comanda-control in situatia dislocarii de forte pe flancul estic al NATO.

Duşa: Sunt măsuri istorice

“Dupa primirea in NATO din 2004, masurile care s-au aprobat astazi pentru România sunt foarte importante, putem sa le spunem chiar istorice, vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO si UE. Aceste structuri multinationale NATO de comanda si control reprezinta materializarea deciziei adoptate la summitul din 2014, privind asigurarea unei prezente vizibile si persistente a NATO pe teritoriul tarilor aliate.

Aceste unitati vor avea un rol cheie pentru legatura dintre fortele nationale si cele NATO, asigurand elementul de comanda si control in situatii in care noua forta de reactie a Aliantei, cea cu nivel ridicat de operativitate, va fi dislocata”, a declarat, joi, la Bruxelles, ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa.

El a precizat ca in cadrul discutiilor ministeriale s-a stabilit si aplicarea masurilor necesare pentru operationalizarea Fortei Intrunite cu Nivel de Reactie Foarte Ridicat – “Varful de lance” – prezentata joi de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Aceasta va fi constituita dintr-o brigada de forte terestre, avand in compunere pana la cinci batalioane de manevra, cu o viteza de reactie de la doua la trei zile in cazul unui conflict.

Pentru anul 2015 se va testa o solutie interimara a programului, cu contributii din partea Germaniei, Olandei si Norvegiei.

Cele doua centre din Romania vor fi implementate pe parcursul anului 2015 si vor fi puse la dispozitia Aliantei Nord-Atlantice incepand cu anul 2016. Aici vor lucra atat personal roman cat si militari din statele membre NATO.

Printre statele membre vehiculate ca vor trimite militari in Romania se numara Marea Britanie, SUA, Canada, Bulgaria, Turcia sau Polonia.

Marea Britanie va juca un rol de conducere in Forta de reactie rapida a NATO din Europa Centrala si de Est, urmand sa trimita trupe in comandamentele regionale din Romania si Polonia, a anuntat ministrul britanic al Apararii, Michael Fallon.

Marea Britanie va trimite 1.000 de militari si patru avioane de vanatoare de tip Typhoon pentru noua Forta de reactie rapida, a precizat Fallon.

“Credibilitatea NATO in contextul actualelor riscuri de securitate depinde de rolul jucat de fiecare tara. Cuvintele dure trebuie sustinute prin actiuni ferme”, a subliniat Fallon.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu