Clubul de dans sportiv ”DANS CLUB’92”

• publicat la: 10 February 2015
Clubul de dans sportiv ”DANS CLUB’92”

Clubul de dans sportiv  ”DANS CLUB’92”, membru al Federaţiei Române de Dans Sportiv  este primul club de dans sportiv din Satu Mare şi a fost  înfiinţat de soţii Ioan şi Gabriela Mergheş în anul  1992.

Rădăcinile lui coboară  însă până  în anul 1988, când a funcţionat ca secţie a clubului „UNIO” şi a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, îmbogăţind paleta de activităţi cultural sportive sătmărene, inimoşii parteneri  fiind iniţiatorii acestei mişcări.

Debutul soţilor Ioan şi Gabriela Mergheş  ca şi dansatori, participanţi la primele concursuri de dans organizate la noi în ţară la Piteşti,  la festivalul ”Dansul Florilor”, a fost unul fericit, câştigând  locul II, pe ţară, doi ani consecutiv – ’84 şi ’85  dar  şi la concursul ,,Dansul primăverii”, ediţia I în anul 1988.

Primele cursuri de dans sportiv  le-au organizat la Clubul “Unio” de unde au lansat primii sportivi de performanţă,  dar şi antrenori, care la rândul lor, şi-au format cluburi de dans.

Prim multă  muncă, ambiţie de fier şi capacitatea de a fi oameni în adevăratul sens al cuvântului au reuşit să participle la numeroase concursuri, unde sportivii  au demonstrat că totul este posibil dacă îţi doreşti cu ardoare un lucru.

S-au afirmat si înafara granitelor ţării, la concursuri internaţionale, în ţări ca Ungaria, Germania, Ucraina. Au reusit a  se clasa pe un loc foarte bun în Stuttgard- Germania, locul unde, anual se desfăşoară cel mai mare concurs internaţional la care participă peste 5000 de perechi din întreaga lume fiind a treia pereche participantă din ţară la categoria de vârsta 10-11 ani.

La categoria de vârstă 12-13 ani, clubul sătmărean se mândreşte cu prima pereche de clasa B din Satu Mare, o clasă valorică foarte mare pentru această vârstă. Perechea este formata din Erik şi Ingrid Vonhaz, dansatori care participă la ambele secţiuni de dans sportiv: standard şi latino- american .La ora actuală aceştia au  16 respectiv 14 ani şi  ori de câte ori au ocazia îşi petrec timpul de recreere la Carei, oraşul bunicilor lor.

Momentan,clubul de dans  se ocupă de  iniţirea în dansul sportiv pentru toate categoriile de vârstă, începând cu  copii ce au implinit 5 ani, se continuă pregătirea de performanţă a  sportivilor legitimaţi  la FRDS. De asemenea, se ocupă şi cu pregătirea viitoarelor perechi de miri pentru care momentul deschiderii oficiale a nunţii înseamnă un eveniment unic din viaţa lor, menit a fi impecabil.

În prezent sportivii au finalizat un mini cantonament de iarnă, care a cuprins în primul rând pregatire fizică,dar şi pregătire tehnică.  Tonusul sportivilor este la cote înalte şi chiar mărturisesc că abia aşteaptă demararea calendarului competiţional care este foarte bogat, cu concursuri în fiecare weekend.

Clubul  de dans sportiv ,,Dans Club ‘’92’’  îşi propune ca  în viitorul apropiat  să fie prezent si în municipiul Carei,să  pregătească  doritorii  careieni  pentru performanţă dar  nu numai . In Satu Mare, cursurile se desfăşoară  la Cercul Militar de pe Strada Petofi Sandor nr. 11.

Careienii care doresc să se înscrie la cursurile  de dans  ale clubului sportiv ”DANS CLUB’92”, membru al Federaţiei Române de Dans Sportiv  , sunt rugati să sune la  nr. de telefon 0758 370 049.

Lasati un comentariu