Concurs național de creație. Locuri ale memoriei în localitatea ta

• publicat la: 7 February 2015
Concurs  național de creație. Locuri ale memoriei în localitatea ta

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice va derula în perioada 9 februarie – 15 martie concursul național de creație Locuri ale memoriei în localitatea ta.

Concursul reprezintă prima etapă a proiectului Memorie Locală – Memorie Națională inițiat de IICCMER. Prin acest proiect IICCMER își propune să ofere metode alternative de înțelegere a istoriei comunismului la nivel local și național. Cadrul de desfășurare este prilejuit de programul Ministerului Educației și Cercetării Științifice Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!.

Concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ din România care aparțin de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Concursul își propune ca printr-un exercițiu de creativitate să atragă interesul elevilor asupra cunoașterii și studierii istoriei regimului comunist din România. Concursul de creație are ca scop îndreptarea atenției tinerilor liceeni către istoria comunismului. Prin identificarea și cercetarea unor locuri care au legătură cu istoria comunismului, tinerii implicați vor ajunge să cunoască însemnătatea acestora, modul în care erau folosite unele dintre ele în perioada comunistă precum și ce reprezintă astăzi pentru comunitate. Totodată vor putea afla și felul în care în ultimii 25 de ani societatea s-a raportat la trecut, prin marcarea acestor locuri cu semnificație istorică (monumente, plăci comemorative etc.)

În urma concursului vor fi desemnate 5 echipe câștigătoare. Premiul constă în participarea echipelor câștigătoare (elevi și profesorul coordonator) la o tabără organizată la Făgăraș, județul Brașov, în perioada 6 – 9 aprilie 2015, în cadrul programului Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Cheltuielile de transport, cazare, masă vor fi asigurate de către organizatori.

detalii si fise de inscriere pe buciumul.ro

Lasati un comentariu