Mircea Diaconu: România stă cel mai prost la capitolul îngrijirea și exploatarea patrimoniului

• publicat la: 13 February 2015
Mircea Diaconu: România stă cel mai prost la capitolul îngrijirea și exploatarea patrimoniului

Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European, Mircea Diaconu, a declarat vineri, la Sighișoara, că lucrează la elaborarea unui raport referitor la patrimoniul cultural european și că în urma unor analize a constatat că România stă cel mai prost la îngrijirea și exploatarea acestuia.

“La Bruxelles am primit de făcut un raport pe acest subiect, patrimoniul cultural european. Primesc informații de peste tot. (…) Acestea se vor transforma într-un act normativ care să aibă putere de lege la nivel european. Pentru asta am făcut tot felul de studii, de comparații pe diverse domenii de tipul acesta, și nu numai. La nivel european stăm cel mai prost. Deci, din toate punctele de vedere stăm cel mai prost, nu pentru că nu am avea patrimoniu, avem unul uriaș și lăsat în paragină de nedescris, față de alte țări care trăiesc numai din asta”, a arătat Mircea Diaconu.

Europarlamentarul va prezenta acest raport în Comisia pentru Educație și Cultură în luna mai și, potrivit calendarului, acesta va ajunge la votul în plenul PE în luna septembrie.
Integral pe agerpres.ro

comentarii

de dimitriu radu mihai la 15 February 2015 - 07:11

va multumim domnule Diaconu ca luptati pentru TINEREA IN VIATA a ce ne-au lasat inaintasii nostrii si care cu multa usurinta se dau pe nimic la unii care nu au alt scop decat demolarea lor si inbogatirea lor.SUCCES

Lasati un comentariu