Studenţii clujeni au proiectat clădiri care rezistă la cutremure de 10 grade pe scara Richter

• publicat la: 14 februarie 2015
Studenţii clujeni au proiectat clădiri care rezistă la cutremure de 10 grade pe scara Richter

Sunt specialişti în clădiri care rezistă la cutremure. Vorbim de nouă studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca care au creat macheta unui imobil, care rezistă la seisme devastatoare. Este vorba de o clădire de birouri de 29 de etaje, realizată din lemn de balsa. Tinerii vor participa cu acest proiect la o renumită competiţie internaţională de profil în Statele Unite.Studenţii au lucrat o lună la realizarea machetei, care astăzi a fost supusă primelor teste. Clădirea a rezistat cu succes la simularea a 3 cutremure, dintre care unul cu magnitudinea de 10 pe scara Richter, titrează DiGi24.

Echipa actuală este formată din Alexandra Tigănescu, Andrei Chis, Iulia Fatan, Mia Carpea, Mircea Terec, Paul Musta, Norberk Sarkozi, cu totii studenti la Facultatea de Constructii. Facultatea de Arhitectură este reprezentată de Diana Coman si Alexandru Greceniuc. Coordonatorii proiectului sunt dr. ing. Ovidiu Prodan, asist. dr. ing. Bianca Parv, precum si arhitectul Szentesi Szende.

Macheta înaltă de 1 metru şi jumătate realizată de studenţii clujeni a rezistat fără probleme la simularea a două cutremure care au devastat Statele Unite ale Americii, dar şi a unui seism atât de puternic, încât e puţin probabil să se producă vreodată în realitate.

„Aceste cutremure sunt de fapt trei accelerograme, două dintre ele înregistrate, Norwich şi El Centro. Cel de-al treilea este unul generat artificial pentru testarea structurilor. Este unul cu magnitudinea aproximativ pe scara Richter de 10. Cutremurele pe carte le-am avut în Vrancea de curând au fost între 4 şi 5, un cutremur de magnitudinea 5 e de zece ori mai mare decât unul cu magnitudinea 4”, explică profesorul Ovidiu Prodan, unul dintre coordonatorul echipei.

Secretul stă în modul în care a fost structurată clădirea, dar şi material folosit: lemnul de balsa, un arbore tropical din America, foarte uşor şi elastic. Macheta a fost realizată de 9 studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca: şapte de la Facultatea de Construcţii şi doi de la Arhitectură.

Alexandru Ţigănescu, student la Facultatea de Construcţii, spune: „elementele care preiau o mare parte a încărcării şi care fac diferenţa dintre o structură obişnuită, regulate, sunt aceşti stâlpi înclinaţă, nişte contra-vântuiri care practice preiau eforturile foarte mari care se dezvoltă la baza clădirii în momentul seismului”.

„Machetele se fac de obicei din lemn de balsa pentru că se taie mai usor, este un material uşor cu care se poate lucra. Partea de efort este îmbinarea pieselor, lipirea lor, un lucru exact, un lucru curat” explică Diana Coman, studentă la Facultatea de Arhitectură.

Nu este prima oară când studenţii Universităţii Tehnice concep cele mai bune machete rezistente la cutremure. În ultimii doi ani, studenţii clujeni au reuşit să obţină locul I şi III la concursul internaţional de clădiri rezistente la seisme. Anul acesta, studenţii au realizat clădirea Beacon Tower, un turn de avertizare, iar în cazul în care vor câştiga, vor pregăti un spectacol de lumini.

integral pe napocanews.ro

comentarii

de dimitriu radu mihai la 15 februarie 2015 - 07:08

si se zice ca tineretul din acesta tara nu face nimic pentru tara in care traiesc si se pregatesc pentru viata.Mai ramane sa vedem cand le vor fi luate in seama lucrurile pe care le-au realizat,ca daca nu vine cel strain si le ia sub forma de PATENT sau la pachet.Cum vrem sa investim in invatamant care este adevarat pe termen lungdar cu timpul cu asenenea realizari investitia se amortizeaza .BRAVO DRAGI TINERI SI LUPTATI PENTRU IMPLEMENTAREA MUNCII VOASTRE

de Maria Adela la 15 februarie 2015 - 15:53

Trebuie mentionat ca studentul MUSTA PAUL este din orasul nostru si a fost elev la Sc. Nr. 3 CAREI. Felicitari tuturor studentilor si indrumatorilor lor.

Lasati un comentariu