Un stat membru UE ascunde un parlamentar român de justiţie

• publicat la: 16 februarie 2015
Un stat membru UE ascunde un parlamentar român de justiţie

Cazul deputatului fugar Marko Attila (UDMR) pentru a cărui arestare preventivă Camera Deputaților și-a acordat votul pe data de 3 decembrie 2014 este unic în analele justiției și diplomației române. Un stat membru UE, Ungaria, îl ascunde și la această oră pe deputatul care trebuie să răspundă în fața justiției, conform legii, acesta bucurându-se, conform declarațiilor avocatului său, de ”protecția personală a premierului Ungariei Viktor Orban”.

Ce măsuri concrete a întreprins Ministerul Afacerilor Externe din România pentru a asigura revenirea în țară a deputatului Marko Attila? S-au întocmit actele pentru extrădarea sa, conform normelor UE în vigoare? De asemenea, vă solicit să comunicați dacă diplomația ungară a fost notificată cu privire la acest caz de încălcare gravă a normelor europene și a relațiilor cu România, prin adăpostirea unei persoane publice căutate de justiție pentru fapte grave de corupție.

Tăcerea MAE în această privință reprezintă o palmă grea dată suveranității României și respectului actului de justiție în această țară. În timp ce alte persoane care au îndeplinit funcții publice, aflate în același dosar în care este cercetat și deputatul Marko Attila, sunt deferite justiției, Marko Attila rămâne ascuns sub protecția directă a Guvernului de la Budapesta.

Diplomația românească se află în fața unui afront grav adus statului român la care, deocamdată, MAE nu a reacționat și nici nu a luat măsurile care se impun. Vă solicit de aceea adoptarea de urgență a acestor măsuri și comunicarea lor publică pentru ca România, care s-a angajat într-un proces dificil de luptă anti-corupție, să nu fie tratată ca un stat de mâna a doua din care anumite persoane căutate de justiție să poată fugi într-o altă țară, invalidând astfel principiul egalității cetățenilor săi în fața legii.

Precedentul creat de fuga din fața justiției a lui Marko Attila este deosebit de periculos pentru că și alte persoane cercetate de autorități pot urma aceeași cale dacă MAE nu face de urgență demersurile necesare pentru aducerea în țară a deputatului fugar. De asemenea, vă solicit sancționarea pe cale diplomatică a statului maghiar și sesizarea Comisiei Europene pentru ingerința nepermisă a Ungariei într-un dosar de corupție din România prin protejarea unuia din factorii cheie implicat deja și într-un alt dosar de retrocedări ilegale unde a fost condamnat cu suspendare.

 Deputat Bogdan Diaconu

comentarii

de dimitriu radu mihai la 17 februarie 2015 - 06:29

ce sa facem unii au curaj sa faca fata justitiei daca stiu ca sunt nevinovati ,altii nu se ascund de bratul legii asa cum se ascunde copilul vinovat dupa fusta mamei.Nu cunosc care sunt legaturile diplomaice intre noi si statul maghiar sau daca acordarea cetateniei magiare le confera acest drept daca a refuzat la cetatenia romana dar si asa presupusele infractiuni pe care le-a co in tmis au fost facute pe teritoriul Romaniei deci se judeca in tara si nu peste hotare ,asa ca ar face bine ca statul vecin sa nu il apere sau contrar sa il tina si sa se spele pe cap cu el ,ca cine este infractor va fi pentru totdeauna.

de andras la 17 februarie 2015 - 14:11

statul vecin apara toti penalii si incita la neresoectarea justitiei dar se vaita ca pruncii lasati fara jucarii cand li se atrage atentia ca gresesc.
ma mir ca nu solicita scoli in limba maghiara si in statele unite pe motiv ca sunt vreo doi si peacolo.

Lasati un comentariu