92 de ani de la promulgarea Constituţiei României Mari de către regele Ferdinand I

• publicat la: 28 March 2015
92 de ani de la promulgarea Constituţiei României Mari de către regele Ferdinand I

La 28 martie 1923, regele Ferdinand I promulga Constituţia României de după Primul Război Mondial, apreciata la vremea sa a fi una dintre cele mai democratice legi fundamentale din Europa. La 92 de ani de la acea dată, consilierii majoritari UDMR din Consiliul Local Carei, refuză amplasarea bustului suveranului României, Ferdinand I, pe locurile vizitate de acesta în mai 1919 la Careii-Mari, împreună cu regina Maria şi Iuliu Maniu. La 92 de ani de la acea dată, primarul Kovacs forţează amplasarea bustului în  imediata vecinătate a unui ansamblu monumental de for public, considerat a fi singurul perimetru din municipiul Carei în care pot fi amplasate busturi româneşti, refuzând astfel comunităţii româneşti dreptul la cultura şi istoria proprie .

Constitutia din 1923 era o actualizare a celei din 1866, din care modifică total sau partial 20 de articole, introducea in ea alte 7 articole noi si reformula sau completa 25 de articole. Un număr de 76 articole ale vechii constitutii rămâneau neschimbate.

Principiul pe care s-a actualizat Constitutia privea nouă situatie a României de după Primul Război Mondial, adaptarea la principiile societatii democratice ale vremii si modificări limitate, astfel incât să se păstreze cat mai mult din textul existent.

Constitutia stipula de la inceput că România este stat national unitar si indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil.

Cu privire la drepturile cetăţenilor, se făcea referire la conditiile specifice democratiei: garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, fara deosebire etnica, de limba sau religie, egalitatea cetatenilor in societate si inaintea legilor, libertatea constiintei si intrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondentei, inviolabilitatea domiciliului.

Se instituia votul universal, egal, direct obligatoriu si secret. Militarii si femeile, ca in toate tarile europene din acea vreme, nu puteau sa-si exprime o optiune politica in fata urnelor.

Separatia puterilor in stat

Constitutia din 1923 consacra ferm principiul separatiei puterilor in stat, independente una de alta, existand posibilitatea sa se limiteze reciproc in atributii.

Activitatea legislativa urma sa fie exercitata de rege si reprezentanta nationala (Parlament), cea executiva de rege si Guvern, iar cea judiciara numai de catre instantele judecatoresti.

Ascendenta regelui fata de Parlament consta in faptul ca legile nu puteau intra in vigoare decat sanctionate (astazi spunem promulgate), iar regele putea refuza sanctionarea unei legi. Ascendenta fata de Guvern consta in faptul ca “Guvernul exercita puterea executiva in numele regelui, in modul stabilit prin Constitutiune”.

Regele nu avea ascendenta asupra puterii judecatoresti, care “se exercita de catre organele ei”. Numai hotararile, care se pronuntau “in virtutea legii”, se executau “in numele regelui”.

Cu privire la legalitatea si suprematia Constitutiei, se specifica foarte clar ca “numai Curtea de Casatie in sectiuni unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constitutiei”.

Cele doua Camere

Nu exista o Curte Constitutionala ca astazi, sarcinile revenind Curtii de Casatie, care era costituita din juristi de profesie, integri si neafiliati niciodata vreunei grupari politice.

Ca baza pentru elaborarea Constitutiei au fost folosite patru proiecte: unul elaborat de liberalul IC Bratianu, al doilea de R. Boila din partea Partidului National Roman, al treilea de catre Constantin Stere (Partidul Taranesc) si al patrulea de catre C. Berariu, expert in probleme juridice.

Constitutia prevedea un parlament   bicameral, din care Camera Deputatilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri alesi din diferite grupari (Camera de Comert, cadrele didactice etc.) si din senatori de drept: reprezentanti ai cultelor, presedintele Academiei Romane, fosti presedinti ai fiecarei camere legislative, fosti senatori si deputati care fusesera alesi cel putin in zece sesiuni, fosti ministri care au detinut cel putin sase ani fotoliul ministerial, fosti presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie si alti demnitari.

Legea fundamentala exprima de asemenea foarte precis prerogativele suveranului si conditiile succesiunii la tron.

Lasati un comentariu