Apa geotermală din Carei: Afaceri de multe milioane cu redevenţă modică

• publicat la: 18 March 2015
Apa geotermală din Carei: Afaceri de multe milioane cu redevenţă modică

Urmare a semnalărilor Buletin de Carei despre exploatarea nelegală a resurselor naturale  din perimetrul careian, în beneficiul unei firme private, cu acordul tacit al primăriei Carei, aceasta din urmă iniţiază demersuri pentru  punerea în curat a afacerii derulate pe parcursul ultimilor 12 ani.

Astfel, după  ani si ani de exploatare pe şest, în 20 noiembrie 2014, primăria Carei solicită ANRM , prin Direcţia Generală de Gestionare, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Minerale, Integrare Europeană, licenţă de dare în administrare pentru exploatare de ape geotermale în perimetrul Carei, altul decât cel trasat de Direcţia Judeţeană de Cultură  pentru busturile româneşti din acelaşi municipiu Carei.

În raportul de specialitate al Serviciului Tehnic, se  solicită acordul Consiliului Local pentru  demararea procedurilor de obţinere a licenţei şi pentru desemnarea ca împuternicit a primarului Kovacs de a negocia şi semna licenţa de exploatare a resursei naturale apă  geotermală.

Apa geotermală  din perimetrul Carei este utilizată  ca materie primă  pentru bazinele de apă   de către firma care a semnat cu  primăria Carei un Contract de Concesiune.

Contractul de concesionare  prin care primăria Carei acordă unei firme private, SC Aquacar Srl , posibilitatea gestionării acestui bun proprietate publică, avea prevăzută ca redevenţă anuală suma de 500 de euro şi  vă asigur că suma nu este o glumă . Timp de  10 ani a fost percepută această redevenţă, în condiţiile în care lipsea şi licenţa de exploatare a apei termale,  iar  de un an de zile, nivelul ei a fost ridicat   la  1.000 de euro, adică o mie euro anual.

Cu alte cuvinte, cineva a făcut profit de  sute de milioane  plătind la primăria Carei o redevenţă de 1.000 de euro anual ( în ultimul an, pentru că în primii 10 ani a fost de 500 euro anual) şi fără nici o aprobare pentru exploatarea unei resurse naturale. Primăria Carei nu a fost interesată să îşi rotunjească veniturile din  concesionarea bunurilor proprii si preferă să se îndatoreze pe la bănci pentru  orice investitie doreşte să realizeze. Managementul defectuos al primăriei Carei privează bugetul local de sume importante. Una dintre găurile negre ale primăriei este şi noua locaţie  pentru sediul birourilor edililor şi apropiaţilor acestora, deoarece serviciile cu orar cu publicul larg  au fost trimise la sediul Centrului Social, reabilitat din fonduri europene, cu recepţia semnată dar lucrări nefinalizate.

Speriaţi că vor deveni din nou vedete în topurile de gen ,, nu faceţi ca ei…’’,  conducerea primăriei Carei solicită în noiembrie 2014 o licenţă de exploatare a resursei naturale denumită apă geotermală, aşa cum era normal să o solicita încă de la începutul exploatării acesteia ca activitate aducătoare de profit.

Cheltuielile de peste 84 mii lei aferente acesteia vor fi suportate  evident tot de către primărie. aici

Cel desemnat a se ocupa de această afacere cu multe semne de întrebare este primarul Kovacs, căci nu trebuie să ne  aşteptăm la surprize în cadrul şedinţei ce va avea loc în data de 19 martie 2015 unde se solicită această împuternicire cât timp consilierii majoritari sunt UDMR, formaţiune al cărei preşedinte este domnul primar.

Societatea care  utilizează apa geotermală în baza contractului încheiat cu primăria Carei a fost în centrul opiniei publice în cursul ultimilor ani  pentru  neclarităţi legate de terenuri acordate de către primăria Carei. Una dintre parcelele în cauză  iese în evidenţă prin blocarea ei ca drum de acces la căsuţe camping, al cărei proprietar nu a “cotizat”  la administrator cu  taxa de 10% aplicată altor proprietari de locuri de cazare din zonă. aici

În baza atenţiilor furnizate, clienţii proprietarilor de spaţii de cazare primeau brăţări electronice care le permiteau intrarea şi ieşirea din ştrand  după dorinţă,  în timp  ce clienţii proprietarilor care nu au fost dispuşi să cotizeze, intrau în ştrand pe baza de bilet, iar dacă ieşeau  din ştrand pentru servirea mesei, la reîntoarcere trebuiau să achite, încă o  dată intrarea valoarea unui bilet. Potrivit surselor noastre, în incinta ştrandului, administratorul subînchiria spaţii  în baza unui Contract de Participaţiune către persoane juridice furnizoare de servicii de alimentaţie  publică percepând mii de euro lunar chirie şi conditionând varietatea produselor destinate vânzării.  Spaţiile puse la dispoziţia acestora, aflate în proprietatea primăriei Carei, au fost în stare deplorabilă iniţial şi au fost renovate şi mobilate  pe cheltuiala firmelor chiriaşe, fără a li se acorda nici o facilitate, pentru ca în final, cele ce au refuzat să adopte poziţia de ghiocel  şi să execute întocmai doleanţele administratorului ştrandului ,să fie înlăturate. Nici nu mai aducem în discuţie situaţia amplasării de spaţii de cazare  în chiar vecinătatea  spaţiilor cu animale de agrement precum poneii. Practica este una agreată de primărie cu acceptul Direcţiei sanitar-veterinare care tolerează în mjlocul oraşului, la 100 m de unitatea spitalicească, un grajd de creştere a cailor.

După semnalarea acestor  abateri de la legalitate de către Buletin de Carei, în centrul oraşului , în cartierele MV I şi II şi la Liceul Teoretic au apărut afişe cu caricaturi la adresa celor care au avut curajul să facă publice aceste aspecte, fără ca Poliţia Locală să identifice persoanele care le-au lipit, deşi camerele de supraveghere au fost funcţionale.

Nici persoanele care au vandalizat panourile publicitare ale Buletin de Carei  nu au fost identificate nici de Poliţia Municipală si nici de Poliţia Locală şi nici cei care au intrat prin efracţie la adresa mea de domiciliu şi au sustras tot ce au găsit în maşina parcată în curte.

Nici caricaturile şi nici furtul din locuinţă nu au reuşit însă să aducă în legalitate procedeele prin care primăria Carei se foloseşte de bunurile publice ale oraşului pentru a genera profit la o firmă particulară.

Apa termală este una din cele mai valoroase  resurse naturale ale judeţului Satu Mare şi atrage an de an tot mai mulţi turişti. Goana după câştiguri uşoare cu investiţii minime atrage  deci şi multi profitori , încurajati de numărul  redus  de procurori de la Parchetul Carei cât şi de la instituţiile abilitate a veghea la respectarea cadrului legal de desfăşurare a activităţilor pe domeniul public şi privat.

Joi,19 martie 2015, de la ora 12,00, aleşii locali se vor întâlni într-o şedinţă extraordinară unde va fi dezbătut Proiectul  de hotărâre privind aprobarea demersurilor în vederea obţinerii licenţei de exploatare a apelor geotermale în perimetrul Carei, jud.Satu Mare, altul decât cel rezervat busturilor româneşti din Carei.

.
Daniela Ciută

comentarii

de Horia Mărieș la 18 March 2015 - 20:32

Este foarte bine dacă consilierii majoritari udmristi din CL o să-i pună in cârcă această sarcină de reprezentare și de semnare a licenței, primașului. Faptul că apele termale au fost folosite de cineva de-a moaca in folos propriu timp de peste un deceniu, perioadă de rimp ce coincide practic (surprinzător, nu-i așa) cu perioada de timp in care actualul primaș a fost Primarul Municipiului Carei, pute de la distanță a penal, a furt, a fraudă, a neglijență in serviciu, a favorizare a infractorului, etc., astfel încât sunt șanse foarte mari ca cel (i)responsabil să ajungă cât se poate de repede la pârnaie.

Bref: îi dorim mult succes primașului în ședința CL din 19 martie 2015, îi dorim să fie foarte bine “însărcinat” de către consilerii locali udmeristi si de cei obedienți lui. Această “însărcinare”, va putea deveni o mare speranță că orașul va scăpa foarte repede de primaș, din motive penale. Sperăm totuși ca primașul să nu rămână și de data asta gravid. După respectiva “insărcinare”.

de Timi la 18 March 2015 - 20:46

tulipanii comit infractiuni pe motiv ca pot urla ca sunt discriminati cand ii prinde cineva cu ocaua mica!
ati vazut pe vreunul sa isi asume responsabilitatea faptelor comise? Dar nici unul sa se descurce pe barba lui daca nu baga mana in averea altuia. Rime si capuse.

de Horia Mărieș la 22 July 2015 - 04:15

SCRISOARE DESCHISĂ

Către,

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.)
Piata Valter Maracineanu nr 1-3, sector 1, 010155 Bucuresti

Domnului Csaba Ferenc ASZTALOS, Președintele C.N.C.D.

Duminică 19 iulie a.c. cetățeanul N.Z. a fost la Ștrandul Termal din municipiul Carei, str. Viilor nr. 55, cod 445100, județul Satu Mare, concesionat de la Primăria Municipiului Carei de SC. AQUACAR SRL, Cod Unic de Înregistrare 9209605, administrator Roland Hagen, insoțit de nepotul său de 8 ani, iar după ce a stat la rând să cumpere bilet de intrare, după ce a ajuns la casa de bilete, i s-a spus de către un agent de pază că nu poate să intre în incinta ștrandului pentru că “este brunet”.

Lui N.Z. i s-a spus de către agentul de pază că decizia de a nu lăsa persoane de etnie romă să intre in încinta ștrandului a fost luată de “conducere”.

In context, este de notat faptul că prin Hotărârea Consiliul Local al Primăriei Municipiului Carei nr. 44 /2013 din 31 mai 2013 a fost aprobat Actul adiţional nr. 3 la contractul de concesiune nr 4765/29.04.2002 încheiat între Consiliul local al municipiului Carei şi S.C. AQUACAR S.R.L. Carei, concesionarea fiind acordată pe o perioadă de 20 de ani, prețul concesionării fiind de 1000€ pe an, iar suprafața de teren concesionată fiind de 6 hectare, adică de 60.000 mp. Primăria Carei nu deține din partea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Direcţia Generală de Gestionare, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Minerale, Integrare Europeană, nici un fel de licenţă de dare în administrare pentru exploatare de ape geotermale în perimetrul Carei, deci nici în perimetrul Ștrandului Termal din Carei.

Contactat telefonic de jurnalistul Bogdan Mihalca, un reprezentat al “conducerii” ștrandului a declarat că nu s-a folosit cuvântul “rom” și că nu i s-a spus lui N.Z. că acesta este motivul pentru care nu i s-a permis să intre, ci i s-a cerut o adeverință medicală de la un medic dermatolog înainte de a intra în incinta ștrandului.

“Este hotărârea “conducerii” de a nu sacrifica 2.000 sau 3.000 de clienți pentru 10-15 oameni. Este o firmă privată, în joc sunt banii investitorului și locurile de muncă create în ștrand, iar pentru câțiva clienți neagreați de conducerea ștrandului nu se poate risca închiderea acestuia. Suntem o societate comercială privată și ne rezervăm dreptul de a ne selecta clientela” a încheiat reprezentantul Ștrandului Termal din Carei.

Din cele de mai sus rezultă fără nici un dubiu faptul că la Ștrandul Termal din Carei “conducerea” interzice categoric accesul celor cca. 10-15 romi care ar putea vizita ștrandul într-o zi de duminică, aceștia fiind “neagreați” de conducerea ștrandului numai pentru faptul că au pigmentul pielii ceva mai închis la culoare decât pigmentul pielii “caucazienilor”, faptă ce constituie o evidentă discriminare pe motive etnice și rasiale.

“Nu am crezut că în ziua de azi în județul Satu Mare există așa ceva. Am fost nevoit să-i spun nepotului meu că nu este loc în ștrand și că de aceea n-am putut intra” a declarat cetățeanul N.Z.

Nici eu n-am crezut că în municipiul Carei mai poate să existe așa ceva. Am rămas pur și simplu siderat aflând că în anul 2015, la Carei, județul Satu Mare, țara România, mai sunt actuale practici care se întâlneau doar pe vremea apartheidului din Africa de Sud sau de pe vremea segregării rasiale din Statele Unite ale Americii.

“Întâmplarea” a fost consemnată în ziarul Informația Zilei Satu Mare, la pagina 6, Anul XXIII, Nr. 6692, marți 21 iulie 2015, ISSN 1222-4715, ediția tipărită (sau in format .pdf).

Vă solicit ferm prin prezenta petiție să dispuneți analiza în detaliu a celor prezentate mai sus și in cazul in care o să se constate că s-au produs fapte de discriminare, să-i sancționați contravențional pe cei ce vor dovedi a fi responsabili de producerea lor, așa cum prevede legea, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, fiindcă discriminarea a vizat de fapt “un grup de persoane sau o comunitate” și nu “o persoană fizică”.

de mia la 22 July 2015 - 07:00

va asteptati la altceva de la mafiotii din primaria carei?
coloratii sunt folositi doar ca masa de vot cand li se duc mici si bere de cei trei mafioti adica jeno beka si fotbalistul ratat inaine de ziua alegerilor.
inainte se negociaza de jeno cu partidele din alianta lui la cine cate voturi da. la locale se negociaza cu candidatii capusa care este suma pentru care trebuie sa se inscrie pe listele de candidati pentru a rupe de la candidatul roman cel mai bine situat. nimic nou pe frontul de vest doar ca la un moment dat li se va rupe si lor in fericire ca nici caritasul nu a mers vesnic.

Lasati un comentariu