Careiul şi Răscoala lui Rákóczi

• publicat la: 30 March 2015
Careiul şi Răscoala lui Rákóczi

Frământări politice şi sociale la sfârşitul sec. XVII şi începutul sec. XVIII în Transilvania  

 –aspecte selectate–                                                                     

Evenimentele istorice, care s-au petrecut în epoca mai sus menţionată, au fost alese aleatoriu, fără a avea o preferinţă anume, doar din dorinţa, pur profesională, de a readuce în memoria celor avizaţi, dar şi a altor cititori, fapte care au avut darul de a depune o puternică amprentă asupra trecutului acestui colţ nord vestic de ţară.  Din capul locului, atragem atenţia cititorului că noi, în lucrarea noastră, nu dorim, nicidecum, să dăm o tentă politică, mai ales în forma celei de astăzi, acestei lucrări, chiar dacă evenimentele de atunci au, uneori, un nedorit ecou şi în zilele noastre. Aşa stând lucrurile, vom ocoli naraţiunile, mai mult sau mai puţin veridice, care, datorită gradului înalt de probabilitate, de cele mai multe ori  nu duc nicăieri. De aceea vom face apel, aproape în exclusivitate, doar la documentele istorice credibile şi contemporane cu epoca respectivă.

Deşi, epoca pe care ne propunem să o străbatem este puternic marcată de o activitate cu caracter religios, susţinută plenar de potentaţii vremii, dominaţi, la rându-le, de  biserică, noi vom urmări îndeosebi activitatea politică şi socială, iar cultele le vom implica doar în momentele în care se intersectează inevitabil cu cele ce ne interesează în acest moment.

În tot veacul al XVII-lea şi chiar în al XVIII-lea, până la 1711, războaiele civile din Boemia, Ungaria şi Transilvania au avut un caracter mai mult religios decât politic sau naţional economic, iar în ceea ce priveşte naţiunea română, aproape numai certele sale confesionale sunt cauza, că ea a înaintat în ştiinţe şi peste tot în cultură mai încet decât calităţile sale spirituale potenţiale, cu care a fost dotată natural.

Deoarece familia Rákóczi se dovedeşte a fi dominantă pe scena politică a acelor vremuri istorice, ne vom ocupa mai mult de activitatea acesteia. Astfel, Francisc Rákóczi, pe care scriitorilor unguri le place să-l denumească al doilea, pentru că ei îl consideră ca domnitor legitim, a fost fiu al lui Francisc Rákóczi I, care a domnit numai cu numele, iar acesta era fiul lui Gheorghe Rákóczi II, om ambiţios şi trufaş, care ca principe al Transilvaniei nu s-a mulţumit cu această domnie frumoasă şi cu comorile rămase moştenire de la tatăl său Gheorghe Rákóczi I, ci s-a proclamat pe sine domn al Principatelor Române. A alergat şi după tronul Poloniei, din care cauză a pierdut cu principatul Transilvaniei şi viaţa. Fiul său Francisc Rákóczi I, provenit din căsătoria cu Sofia Báthori, se căsătoreşte cu Helena Zrinyi, fiica renumitului Petru Zrinyi; el purta doar titlul de principe al Transilvaniei şi al părţilor ungureşti, căci în realitate domnea  Michael Apafi ca principe recunoscut de Poarta otomană. Dar familia Rákóczi, cea mai bogată în acele vremuri, deţinea cu titlul de duce unguresc cetatea fortificată  Muncaci şi comitatele învecinate locuite în cea mai mare parte de români şi de ruteni. De aici rezultă şi interesul ce-l aveau principii Transilvaniei, din familia Rákóczi, pentru religia celor două popoare, pe care dorea să le atragă înspre cultul reformat. Toate acestea se petreceau într-o vreme în care şi în Germania domnitorii statorniciseră, drept politică de stat, că supuşii lor sunt datori să adopte religia domnitorilor, să creadă numai ce cred ei şi să meargă numai la bisericile de ritul lor.

Aşadar, Francisc Rákóczi I avusese de la soţia sa Helena un fiu cu numele  Francisc, născut la data de 4 septembrie 1676 şi o fiică, Iulia. Francisc Rákóczi I moare ca om tânăr de numai 31 de ani, la Muncaciu în 5 iulie 1676. Asupra văduvei, Helena, se abat mari influenţe ca să predea cetatea şi alte fortificaţii în proprietatea împăratului, dar ea s-a opus şi a apărat, cu ajutorul iobagilor, timp de trei ani proprietatea sa. Iobagii aveau tot interesul să o apere pe stăpâna lor, mai ales că generalii şi soldaţii austrieci le devastau casele şi satele. După doi ani de rezistenţă, Helena se vede nevoită să renunţe la cetate, pe care o predă în mâinile generalului Caraffa în 15 ianuarie 1688.

Urmează pentru familia Helenei vremuri grele. Astfel, ea este internată la Viena, fiica sa, Iulia, este dată la o mănăstire spre a fi crescută în spirit catolic, iar fratele Iuliei, Francisc , dat la învăţătură în mănăstirile iezuiţilor de Neuhaus şi de la Praga. După ce au crescut , Iulia se căsătoreşte cu generalul comite Robert Aspremont, iar lui Francisc după ce terminase studiile şi era de 20 de ani i s-a permis o călătorie în Italia şi de acolo la armata imperială din ţările renane, unde se purta un război greu cu regele Franţei, Ludovic al XIV –lea. În ducatul Hessen, junele Francisc o întâlneşte pe Carolina Amalia, fiică a principelui Carol de Hessen, pe care o ia în căsătorie, iar apoi, prin mijlocirea socrului său la împăratul Leopold, i s-au restituit câteva domenii părinteşti din Ungaria, unde se va intoarce cu consoarta sa.

După un timp, la casa lui Rákóczi se abate un aventurier francez, pe nume Longueval, fost ofiţer în armata imperială. Tânărul Rákóczi, cu mare uşurinţă îi acordă încredere. Astfel că după un timp, nu prea lung, îl însărcinează cu o misiune secretă şi cu o scrisoare către regele Ludovic, vrăjmaş de moarte al împăratului Leopold. Longueval în loc de a merge în Franţa se opreşte la Viena, unde transpuse scrisoarea şi denunţă tot ce ştia despre tânărul Rákóczi.

În 22 mai 1701 este ridicat din oraşul Sáros împreună cu soţia sa şi transportat sub escortă la Wiener Neustadt, unde consoarta sa este internată. În 7 noiembrie însă Rákóczi, ajutat de căpitanul Lehman, travestit în uniformă de ostaş scapă cu fuga călare pe un cal bun, pregătit la o văduvă din vecinătate. Lehman plăteşte trădarea cu viaţa, iar Rákóczi scapă ca prin minune şi fuge în Polonia, unde îl aşteaptă faimosul comite Bercsényi şi alţi câţiva unguri nemulţumiţi, refugiaţi dinaintea glonţului generalilor austrieci.

În urma antecedentelor, căzute în dizgraţia împăratului, pe capul lui Rákóczi, acum proscris, se pune un preţ mare. În felul acesta el va trăi în străinătate până în anul 1703. În acei doi ani, conspiraţiunile în Ungaria erau la ordinea zilei, conspiratorii însă nu dădeau peste o căpetenie care să-şi sacrifice viaţa pentru ei. Aşadar aceştia reveniseră la vechea lor tactică, aceea de a scoate castanele din foc cu mâinile altora, respectiv a rutenilor şi a românilor, întocmai cum prevăzuse generalul comite Rabutin în scrisoarea trimisă lui Kollonich. Aşa s-a şi întâmplat. Bieţii săteni şi un călugăr rutean, om bătrân, care purtase în braţe pe acest Francisc Rákóczi, merg până la el în Galiţia, îi jură credinţă şi îl roagă că la venirea sa în ţară să se pună în fruntea lor, a maselor de ţărani nemulţumiţi.

Francisc Rákóczi II s-a înduplecat şi în mai 1703 a proclamat o insurecţiune sub comanda sa. La început oastea lui era compusă doar din ţărani rău îmbrăcaţi, mai rău întreţinuţi şi dezorganizaţi, prin urmare i-a fost uşor lui Alecsandru Károlyi ca să bulverseze acea adunătură de oameni înarmaţi doar cu ceea ce aveau prin gospodărie; furci, topoare, coase, îmblăcii, pari şi alte unelte şi materiale contondente. De puşti nu putea fi vorba, doar cu totul izolat.

Imediat după înăbuşirea răscoalei, Alexandru Károlyi aleargă la Viena cu fală mare şi cu speranţa de a fi recompensat cât mai consistent şi mai strălucit, el însă fu primit acolo cu un aer rece şi de indiferenţă, cu îngâmfarea proprie bărbaţilor de stat care se ţin omnipotenţi, atotputernici. Atunci Károlyi, profund dezamăgit de atenţia ce i-a fost acordată şi cu un arzător dor de răzbunare, se întoarce în ţară şi trece de partea insurgenţilor, unde ca general îşi asumă un rol mare, până ce în 1711 acelaşi Karolyi se întoarce iarăşi de partea împăratului, trădându-l pe Francisc Rákóczi, faptă care va slăbi mult moralul curuţilor. Tot el, Alexandru Károlyi, dând dovadă de loialitate excesivă faţă de împărat, va mijloci în 1 mai 1711 pacea de la Satu Mare, pentru care va fi răsplătit de suveran mult mai mult decât valoarea trădării sale. Astfel în acelaşi an, 1711, este împroprietărit cu o suprafaţă de teren  de 150.000 de holduri (jugăre), un jugăr = 0,58 ha teren. Această colosală avere, dobândită prin trădarea aliatului său, Francisc Rákóczi II, adăugată la ce mai avea el, împreună formau un domeniu boieresc ce transpus în teren se întindea de la Sanislău până la Borleşti, aproape de Baia Mare. Astfel războiul curuţilor cu lobonţii se va termina în 1703 prin înfrângerea catastrofală a curuţilor.

Soarta ambiţiosului Francisc Rákóczi se va termina lamentabil. El ajunge străin în patria sa, postură din care va gusta pâinea exilului.  Va închide ochii pentru totdeauna, printre străini, la 8 aprilie 1733.

Dindeşti la 29 martie 2015                                Prof. Ioan Ciarnău

comentarii

de sorin florut la 30 March 2015 - 13:26

Pentru cei neavizati, precizez ca imparatul l-a “improprietarit” pe Alexandru Karolyi cu terenuri pe care le stapanise anterior Fr. Rakoczi. Adica, nu numai ca l-a tradat pe Rakoczi, dar a primit si domeniul Ecsed din posesiunile aceluia.

de maresalul la 30 March 2015 - 13:37

Pamanturile au fost pretul tradarii.Acestui tradator ii ridica primarul Kovacs bust in parc din lipsa de alte personalitati lipsite de stigmatul tradarii.

de morosanul la 31 March 2015 - 10:37

la fel au facut grofii si cu castelul care a fost mai intai o casa a careienilor si in care au fost primiti primii cneji veniti din maramures si din care se trag toti grofii careieni care se dau acum mari unguri

http://istorie-furata.blogspot.ro/2014/04/familia-karolyi-de-nagy-karolyi-urmasii.html

de Horia Mărieș la 3 July 2015 - 09:10

https://en.m.wikipedia.org/wiki/S%C3%A1ndor_K%C3%A1rolyi

Alexander Károlyi – Sándor Károlyi de Nagykároly – s-a născut la 2 iulie 1669. A fost un reprezentant de seamă al familiei Károlyi. Iniţial baron, ulterior a căpătat titulatura de conte, a fost unul din generalii armatei lui Francisc Rákóczi al II-lea şi totodată unul din semnatarii “Păcii de la Satu Mare” din 1711. Acestuia i se datorează procesul de colonizare al Careiului cu şvabi, începând cu anul 1712. A avut un aport important în dezvoltarea Careiului. A încetat din viaţă la 8 septembrie 1743. Unii zic că ar fi fost tradător. Că l-ar fi trădat pe Francis II Rákóczi – Rákóczi Ferenc – și ca răsplată, ar fi promit de la austrieci moșiile acestuia. Nu știu, n-am trăit in acele vremuri, las istoricilor careieni despre care am auzit, am citit numai lucruri bune, să dezbată in continuare această problemă. Despre morți, despre Sándor Károlyi, numai de bine.

Știu că de obicei, in lumea asta largă comemorările se fac la “cifre rotunde”. De exemplu la 400 ani de la naștere, la 300 de ani de la deces, etc.

De la nașterea contelul Sándor Károlyi s-au implinit ieri 346 de ani. Cu această ocazie, un grup restrâns de careieni (3-4 persoane) au depus o coroană la bustul acestuia, amplasat in Parcul Dendrologic. Foarte frumos gest. N-am știut că in Carei este incetățenit acest obicei, adică să comemorezi pe cineva la “346″ de ani, adică la o cifră care nu este de loc “rotundă”. Cu excepția zilei morților, ziua tuturor Șfinților, Luminația (1 noiembrie) când sunt comemorați toți cei care au dispărut de pe această lume. Sunt convins că astfel de comemorări de fac in Carei pentru toate personalitățile care au însemnat ceva pentru oraș, numesc cu totul la întâmplare, Ady Endre, Kafka Margit, Simion Bărnuțiu, Otilia Marchiș, George Pteancu, Regele Ferdinand I, etc., fără nici o deosebire.

Mă repet: foarte frumos gest, foarte frumos obicei.
Deși este unul total neobișnuit.
Sper să fie păstrat și în anii care urmează.

de jerome la 3 July 2015 - 09:28

pacea de la satmar e de fapt tradarea de la carei!
rakoczi a fost tradat de groful karlyi iar pretul tradarii au fost sutele de hectare de pamant si bani de la budapesta.

de zsolti la 3 July 2015 - 12:06

In loc sa va bucurati ca ati avut mari personalitati pe aceste meleaguri de la care ati avuut de invatat dati drumul la acuzatii de tradare ce este caracteristic stramosilor ancestors

de Grig la 3 July 2015 - 12:23

voi va bucurati ca am avut de pe aceste meleaguri pe cel mai mare chirurg, pe medicul Cornel Toader din Ianculesti care este singurul medic ce a facut parte din asociatia medicilor chirurgi de laParis?
in Carei s-au nascut multe personalitati de seama romanesti care au facut cinste locurilor unde s-au nascut si nu au tradat pe nuimeni si nu am auzit sa va mandriti cu ele!
nu esti tu de vina pentru ca groful l-a tradat pe rakoczi pentru bani si parvenire asa ca nu ai de ce sa te superi.

de lena la 3 July 2015 - 13:11

se vorbeste ca primarul nu a vrut sa ofere sprijin finaciar pentru tiparirea cartii despre personalitatile careiene tocmai pentru ca erau mai multi romani cu rezultate deosebite.
la fel procedeaza si in cazul activitatilor culturale.totul pentru activitatile maghiarte si cativa picuri pentru ceva romanesc.Cand ati auzit in Carei sa vina vreun interpret renumit precum Furdui Iancu sau Ioan Bocsa carora nu le poti sopti ca nu e bine sa cante prea multe cantece patriotice?

de Horia Mărieș la 12 July 2015 - 10:48

Nițică istorie. Cei de pe meleaguri careiene, curuții (kurucok) si-au lăsat amprenta, amintirile și in Capitală.

Știa cineva dintre cei foarte docți în subiectul istoric numit gróf Sándor Károlyi de prin Carei, că, de exemplu:

1 – Cartirul Berceni poarta numele grofului Miklós Bercsényi, un fost mare latifundar maghiar. Acesta se afla in frunte unei cete de husari, iar in drumul lor spre turci s-a oprit la sud de Bucuresti. E posibil sa fi ramas de tot aici, caci de atunci aceasta zona poarta numele Berceni. (Nu pot băga mâna in foc că Bercsényi are ceva in comun cu Careiul. Îi acord doar eu acest titlu de glorie).

2 – Cartierul Ferentari, un cartier pe care multi aleg sa-l evite, unul din cele mai rău famate din Capitla datorită unei părți din locuitorii lui, a celor de origină romă, aflat în zona de influență malefică a fostului primar de sector 5 din București, penalul Marian Vanghelie, este printre singurele care se poate mandri cu un nume din latina: Ferentarius fiind denumirea unui soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. Dar, mai aflam si ca in secolul XIX, Ferentari erau numiti soldatii olteni, iar in urma improprietaririlor lui A.I. Cuza, le-au fost alocate terenuri din zona respectiva. Deci, “stramosii” celor din Ferentari sunt olteni.

De asemenea, mai exista si alte voci care spun că denumirea de “ferentari” a venit pe filiera maghiară. Majoritatea istoricilor ardeleni consideră artera Ferentari, ca fiind drumul de acces catre Dunare prin Bucuresti, al exilatilor “curuți (kurucok)”, care erau trupe răsculate ce s-au opus stăpãniri austriece la inceputul secolului al XVIII-lea. In 1711, conducatorul lor din exil a fost un anume Ferencz, de aici ar fi – cică- si Ferentari. Nu cred ca este o cât de mică legătură intre curuți (kurucok) și actualii romi ce populează zonele fetide ale cartierului.

Evident, mă aștept să fiu contrat de orice magánember pseudointelectual care scrie pe cărți poștale ilustrate (anzix).
M-a mai atacat unul extrem de dur, m-a făcut boșorog, securist decrepit și mi-a mai dat și alte titluri nobiliare, fiindcă așa este obiceiul pe fostul tărâm careian al grófilor; atunci când am indrăznit să pomenesc despre ipoteza lansată de un etnolog sătmărean de primă mână, dr. Viorel Rogoz și anume că în limba vorbită azi de oșeni se găsesc cuvinte de origină celtă. Evident, un maánember viitor gróf de Kaplony le stie pe astea mult mai bine, le percepe direct din sângele lui albastru.
Similar ca in cazul “érzem a vizeletemen”. Expresia careiená get-beget.
Evident că acel magánember și-a luat-o, binemeritat, peste bot, fiindcă eu nu rămân niciodată dator.
Îl liniștesc și de data asta. Cele legate de cartierele Berceni și Ferentari nu sunt învențiile mele, sursa acestor informații o constituie textul “Prin orasul cu minuni”, autor Maria Banus.

de csubi la 12 July 2015 - 11:21

de tradarea lui karoly impotriva lui rakoczi nu scrie consilierul primarului jeno, ca tot este platit din banii careienilor ca sa scrie impotriva romanilor…inca niciun primar roman din carei nu a fost datornic asa cum este jeno. asteptam sa scrieiti despre locurile unde a ascuns atata ban adunat din fondurile sosite la primnarie!

de Horia Mărieș la 12 July 2015 - 20:25

@csubi

Eu unul n-am cum să scriu fiindcă nu sunt confidentul primașului.
Dar o să scrie dânsul, nici o grijă, când o să fie invitat să dea cu subsemnatul pe la DNA și după ce o să-i sugă nițel sângele păduchii ascunși în saltele parurilor care se află la Beciul Domnesc. Așa fac toți. Până la urmă scrii și ce au supt de la mămicuța lor.
În plus, iși mai toarnă și toți complicii. Așa le este caracterul, în final devin turntori de fontă. Vezi Hrebenciuc & Co

de mihai la 13 July 2015 - 08:41

neamul de tradatori naste tradatori…asa ca si peste atatia ani ce naste din pisica soareci mananca dar cumparati din banii careienilor care au platit pentru chiolhanurile grofilor scapatati veniti la o cina la castel si un hotel gratuit in carei.
zici ca erau imbracati de la caritas dar cu pretentiile la maxim.

Lasati un comentariu