Numărul cazurile de gripă, pneumonii şi viroze respiratorii creşte constant de la o săptămână la alta

• publicat la: 18 martie 2015
Numărul cazurile de  gripă, pneumonii şi viroze respiratorii creşte constant de la o săptămână la alta

Medicii sătmăreni se confruntă cu un număr tot mai crescut al cazurilor de viroze şi pneumonii înregistrate în ultima perioadă. Evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare indică în ultima săptămână de raportare (9.03-15.03.2015) nu mai puţin de 965 de cazuri de viroze şi peste 400 cazuri de pneumonii.

În cazul virozelor respiratorii, numărul acestora a crescut cu  300 faţă de intervalul 03-08 martie, când la DSP Satu Mare au fost înregistraţi peste 600 de pacienţi. Cele mai multe îmbolnăviri sunt consemnate la grupele de vârstă 5 – 14 şi 15 – 49 de ani, cu 263, respectiv 299 de cazuri.

De vină pentru numărul mare de îmbolnăviri din această perioadă este rata scăzută de administrare a vaccinului antigripal în cursul toamnei trecute, spun doctorii. De asemenea, medicii spun că bolnavii preferă să se trateze acasă, în loc să li se adreseze. Potrivit unei statistici, doar unul din trei oameni alege să meargă la medic atunci când se simte rău. Ceilalţi preferă să se trateze acasă, indiferent de cât de rău se simt. Mai îngrijorător e faptul că oamenii nu ştiu să facă diferenţa dintre răceală şi gripă.

Lasati un comentariu