Pensiile. Verifică dacă angajatorul ţi-a plătit contribuţia

• publicat la: 24 March 2015
Pensiile. Verifică dacă angajatorul ţi-a plătit contribuţia

Potrivit stirileprotv.ro,  pentru aproape 3 milioane de români inregistrati la fondurile obligatorii de pensii din pilonul 2, angajatorii nu plătesc contributiile.

Cel putin asta reiese din statisticile ”Asociatiei Fondurilor de Pensii”. Puteti verifica dacă sunteti in aceasta situatie pe site-ul Casei Nationale de Pensii si pe cele ale fondurilor private la care ati aderat. Avocatii spun că dacă firma pentru care lucrati nu va plăteste contributiile, aveti doar 3 ani la dispozitie ca să-i cereti asta.

Calea clasica prin care orice român poate afla care este stagiul de cotizare si daca angajatorul i-a platit sau nu contributia pentru pensii este sa mearga la Casa de Pensii si sa ceara cu buletinul o lista cu toate contributiile pe care le-a avut de-a lungul timpului. Operatiune care poate dura, daca aveti noroc, aproximativ o jumatate de ora.

Acelasi lucru il obtinem si printr-o cerere la Casa de Pensii, care ne aloca un nume de utilizator cu parola, ca sa ne verificam online contul de pensie pe site-ul cnpas.org.

Atentie, insă: Dacă firma care n-a platit contributiile s-a desfiintat intre timp, avocatii spun că banii nu mai pot fi recuperati.

Avem posibilitatea ca in 3 ani de zile sa ii solicitam prin instanta sau in prima faza prin conciliere amiabila plata acestor contributii“, spune Adrian Cuculis.

In paralel putem sesiza ANAF printr-o plângere ca angajatorul nu ne plăteste contributiile. Acesta va demara imediat controale. In fiecare an, numărul celor din sistemul de pensii obligatorii administrate PRIVAT, cunoscut drept pilonul 2, a crescut. Surprinzător, insa, cei pentru care angajatorii chiar platesc contributiile luna de luna sunt cam aceiasi. In ianuarie 2015 aveam un numar urias, de aproape 3 milioane de conturi, pentru care nu se mai vireaza contributii. Aici sunt inscrisi doar romanii care au intre 18 si 42 de ani.

Cand vrem sa aflam cum stau lucrurile si pentru sistemul PUBLIC de pensii, mergem la Casa de Pensii si intrebam. Aceasta spune ca la Finante s-ar afla administrarea contributiilor datorate de catre fiecare dintre noi, iar finantele ne trimit la ANAF, unde se administreaza si se incaseaza luna de luna aceste contributii. ANAF-ul spune insa ca la Casa de Pensii sunt statisticile.

Lasati un comentariu