Post de director scos la concurs de Primăria Carei

• publicat la: 17 March 2015
Post de director scos la concurs de Primăria Carei

Pe site-ul Guvernului României a apărut un nou anunţ legat de scoaterea la concurs a unui post din cadrul Primăriei municipiului Carei. După posturile de consilier la serviciul de contabilitate şi cel de inspector la servicul de asistenţă socială scoase la concurs în data de 12 martie, anunţul publica în data de 13 martie se referă la funcţia de Director Executiv în cadrul servicului de Asistenţă socială. Până la această dată, Serviciul de Asistenţă Socială a fost condus cu celeritate de Monica Radu, încadrată ca şef serviciu.

Din cerinţele solicitate a fi  îndeplinite de  cei care doresc să se înscrie la concurs, lipseşte cea potrivit căreia candidaţii trebuie  să cunoască limba română şi limba maghiară, scris şi vorbit, cazul concret din septembrie 2011, în baza căruia au fost acceptaţi  pretendenţii pentru postul de Director al Direcţiei de învăţământ şi sănătate din cadrul primăriei Carei.

La fel ca în cazul  anunţării celorlalte  posturi ce apar pe acest site, stema ataşată  acestei informări este cea a municipiului Satu Mare deşi municipiul Carei este o unitate administrativ teritorială independentă de municipiul  reşedinţă de judeţ.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv al Direcţiei Publice de Asistenţă Socială a municipiului Carei, Judeţul Satu Mare.

Candidaţii trebuie să îndeplinească conditiile generale  prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental ştiinţe sociale într-una din următoarele ramuri: ştiinţe juridice, ştiinţe administrative, sociologie, ştiinţe economice
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani;

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 15 aprilie 2015, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • copia actului de identitate;
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
  • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
  • declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

comentarii

de dedicatie la 17 March 2015 - 20:50

pentru cine se pregateste postul?/ o fi adevarat ca pentru cineva de la fabrica de ulei ardealul carei??? ..ca stim ca postul de consilier la conta e pentru nevasta de consilier tulipan care nu reuseste sa faca nici 3 la examen….greu e si scadentele astea domn primar

de petre la 18 March 2015 - 14:44

cel care e director si a bagat nevasta la primarie la contabilitate si vrea director economic pe pile si acum preda la postiliceala la agro si dACa nu are pregatire ????

de tunde la 18 March 2015 - 14:56

daca stii de ce mai scrii ?

de LudasMatyi la 18 March 2015 - 15:11

Nici consiglierre nu are valoare..doar pile cunostinte relatii PCR!aaa si bani…

de antal la 18 March 2015 - 20:10

daca are atatia bani consileru dereftor de ce foloseste materiale de la scoala agro acasa si de ce arata garajul lui ca si cum ar fi al scolii???

Lasati un comentariu