ŢĂRANUL

• publicat la: 18 March 2015
ŢĂRANUL

Doar vânătorul şi păstorul ar putea revendica o mai mare vechime decât tenacele şi solarul plugar. Dar nici o altă profesie n-ar putea ridica orgolii pentru o atât de robustă curgere filoniană sau pentru o atât de generoasă destinaţie a trudei sale. Şi-a semnat voia de a izbândi pe pâine, cu toate că n-a avut nicicând pretenţia că  încrâncenarea aceasta a lui va face istorie.  A cucerit meridianele, înstăpânindu-le, fără săbii, fără gloanţe, fără zburătoare aducătoare de moarte, cu aburul învoalat al pâinii. N-a vrut, dar a gândit istoria. Descoperind strâmtimea imperiilor crăieşti sau de orice alt fel, le-a anulat, hotărând de unul singur fruntariile celui mai bun şi mai cuprinzător imperiu, Imperiul Pâinii, precum şi actele de sacerdoţiu ce trebuie să consacre Domnia Pâinii. A oferit-o ca ofrandă zeilor, zeilor precreştini, zeilor mitici, precum şi Zeului disputat, cu prea mare osârdie de taberele creştine. În imaculate straie, cu prapori şi cântări, binecuvântează grâul la vârsta pârgii, iar drumurile acestea ale lui sunt drumuri de pace, de cuminţenie şi de speranţă. I-a descoperit  pâinii o lojă princiară, un fel de a o pune în stimă aşa cum cea mai perfectă metaforă n-ar fi izbutit. N-o primeşte la mesele lui de trudă cât şi la cele de praznice înainte de a o aşeza pe pântecele şi sânii roditori ai femeii şi fără a prefigura pe ea liniile de suferinţă şi sacrificiu ale Fiului Domnului. O duce în biserici şi cimitire, acolo unde ţărâna a acoperit pe toţi cei ce, milenii la rând, au trudit pentru ea, psalmodiind, o mişcă ritualic între pământ şi cer, spunând generaţiilor de sub glie că „Imperiul pâinii” cel pentru care au prestat ei grele sacrificii, luptă pentru linişte, încercând să înscăuneze bunăvoinţa.

            El a deprins truda pentru pâine pe holdele fără de capăt, acolo unde ciocârlia i-a vorbit despre soare şi despre lumină şi aruncând asupra-i triluri cristaline l-a cununat cu curăţenia.  Aici a gândit el lucrul drept şi prin mereu repetate exerciţii, a deprins taina separării adevărului de neadevăr, a virtuţii de păcat, a vieţuirii pe imaculata linie a moralei cu evitarea strâmbătăţii şi a ocolişurilor şi tot aici, privind spre lumină, prinzând sunete cereşti, şi-a alcătuit ţinuta statuară ce l-a consacrat drept purtător al celor mai riguroase sume de principii, fericindu-l a fi întâiul pe drumurile alpine ale purităţii.

S-a desfăcut în univers prin toate actele sale de viaţă. El a scrutat cerul şi ochii în pârgă ai nevestei, pentru că cerul îi dă îndeobşte lumină şi apă, iar femeia de lângă el îi dă dreptul de a se regenera în secole. El a aşteptat, a aşteptat, şi uneori a plâns aşteptând apa, iar alteori a urât apa şi din nou a trebuit să aştepte. A aşteptat semne pentru culcatul şi întorsul ierbii, pentru grâu, a aşteptat apă ori de câte ori a simţit că rădăcina chircindu-se, se usucă. El a pătruns în univers fără manuale, înarmat doar cu ştiinţa aşteptării, a răbdării, dublată cu o mare capacitate de a spera.

Dacă vă va întreba cineva ce ştie ţăranul, să spuneţi pâine şi bunăvoinţă la locul de miez al celei mai perfecte morale.

            Rostită la 29 ianuarie 1981

POSTFAŢĂ

           În Sfânta Zi de Duminică , aflată între a zecea şi a unsprezecea săptămână a anului 2015,  prag al momentului în care plugarul abandonează căldura căminului familial dedicându-se „Ogorului”, acest, la români, Domnitor, la alţii, Rege, şi la ultimii, Împărat, al hranei, îşi intră în a sa raţiune de a exista. În ce mă priveşte mă văd obligat să fiu a doua fiinţă care-i spune „Bine ai Venit! pe locaţia ce hrăneşte planeta!”. De ce „a doua fiinţă?”. Simplu! Pentru că primatul îl deţine „Ciocârlia”, pe care ori cât m-aş strădui n-o puteam întrece.

                                                                 *

                        Am aruncat pe „Piaţa de Lumină a Sufletelor” aceste cuvinte de însoţire al unui  text pus, „in illro tempore”, în circulaţie, pe calea oralităţii, la vremea  „Ororii Roşii”, respectiv în 29 ianuarie 1981, în „Slavnica  Revistă”, pe care am inventat-o, şi condus-o, „Agora”*  şi   între  coperte în „Tiberiu Vanca – Scrinul cu Tablete -  pag. 261-262”.

                        *„Revista de Cultură cu Public „Agora” ” înfiinţată în Brad jud. Hunedoara, în 16 decembrie 1976, care spre deosebire de suratele cu haină tipărită, îşi disimina mesajele numai prin cuvânt rostit.

Tiberiu Vanca

Lasati un comentariu