Pagina principala / Opinii / Caracatiţa retrocedărilor careiene (II)

Caracatiţa retrocedărilor careiene (II)

Conform unui comunicat publicat pe portalul Instituției Prefectului Județul Satu Mare: „Miercuri, 22 aprilie 2015, în sala mică a Palatului Administrativ, prefectul dr. Eugeniu Avram a convocat o şedinţă de lucru cu secretarii unităţilor administraiv teritoriale din judeţul Satu Mare. Prefectul a dorit să se informeze cu privire la problemele cu care se confruntă aceştia în teritoriu, în mod special pentru identificarea soluţiilor de finalizare a  procedurii de punere în posesie a cetăţenilor. Prefectul a solicitat secretarilor ca dosarele de fond funciar transmise de către comisia locală comisiei judeţene să fie întocmite conform prevederilor legale în vigoare. De asemenea a cerut o mai mare responsabilitate şi eficienţă reprezentanţilor unităţilor administrativ teritoriale, pentru ca aceste probleme să fie rezolvate într-un timp cât mai scurt.”
Acesta este comunicatul sec al Instituției Prefectului.
În presa sătmăreană au apărut însă titluri de articole și comentarii ceva mai colorate și mai acide, cum ar fi de exemplu: „Prefectul Eugeniu Avram ameninţă cu sancţiuni comisiile locale de Fond Funciar care nu-şi fac treaba” („La iniţiativa prefectului Eugeniu Avram, a avut loc o întâlnire de lucru cu secretarii din teritoriu. Pe agenda de lucru a fost în principiu găsirea modalităţile concrete de impulsionare a demersurilor menite a aplica Legile Fondului Funciar, care trenează.”); „Secretarii primăriilor din judeţ, puşi la colţ” („Prefectul Eugeniu Avram i-a băgat ieri în şedinţă pe secretarii primăriilor din judeţ pe tema aplicării legii fondului funciar. Cu această ocazie, Eugeniu Avram i-a atenţionat pe secretari să dea dovadă de mai mult respect faţă de cetăţeni, dar să şi aplice legile fondului funciar şi să dezgheţe activitatea comisiilor locale în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate.

Prefectul Eugeniu Avram i-a acuzat pe secretari de pasivitate cvasi-totală, acuzându-i de lipsă de iniţiativă. Prefectul cere activitate în teritoriu. Eugeniu Avram le-a cerut secretarilor să dezgheţe activităţile comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar, iar oamenii să reintre în posesia terenurilor naţionalizate de fostul regim comunist. Scuze şi iar scuze. Unii secretari au încercat să găsească tot felul de scuze pentru lipsa lor de acţiune, invocând faptul că lipsa documentelor care să ateste oficial proprietatea oamenilor îi împiedică să îşi facă datoria. Subprefectul le-a dat şah-mat. Subprefectul Altfatter Tamas le-a explicat secretarilor că situaţia este mult mai simplă decât o expun aceştia, iar scuzele sunt doar de formă.”).

Înțeleg din cele de mai sus că sunt mari probleme în județul Satu Mare cu finalizarea procedurii de punere in posesie a cetățenilor, dacă până și Instituția Prefectului s-a autosesizat și „i-a băgat în ședință” pe unii dintre cei responsabili cu această treabă, le-a cerut „sa dezghețe comisiile locale” (fantomă, ca și la Carei de fapt). Un lucru pe care eu nu-l ințeleg (dar nu este singurul) este de ce i-a urechiat Prefectul Eugeniu Avram doar pe secretari, când de fapt, conform Legii nr. 165/2013, art. 5 alin. (2) lit. „a” primarii au calitatea de președinți ai Comisiilor locale, ei sunt plătiți pentru această activitate și deci ei sunt principalii responsabili cu această activitate (care trebuie finalizată, conform Legii nr. 165/2013 art. 11 alin. (1) până la data de 1 ianuarie 2016, când Comisiile locale au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile in posesie și de a elibera titlurile de proprietate) și deci de fapt primarilor trebuia Prefectul „să le rupă urechile” dacă treburile merg chiar într-adevăr atât de prost.

De asemenea, nu înțeleg de ce Prefectul a fost atât de culant, încât de fapt „i-a iertat” pe cei vinovați și de ce, dacă tot a constatat niscaiva nereguli, nu a aplicat sancțiunile prevăzute de Legea 165/2013 art. 36-40 și care-i stăteau la îndemână.
Trecem însă peste aceste aspecte, fiindcă prefectul este cel ce va răspunde și va da socoteală pentru felul in care a vegheat, ca garant, la respectarea legilor aflate in vigoare pe teritoriul județului Satu Mare.

În ziua de 2 aprilie 2015 am publicat în Buletin de Carei  articolul cu titlul „Caracatița retrocedărilor careiene”. Revin acum cu câteva informații suplimentare pentru a întregi cât de cât „imaginea” fenomenului numit „retrocedări la Carei”. Menționez de la bun inceput că o să scriu textul cu ceva mai multă cu patimă, cu ceva mai mult acid, fiindcă mi-a ajuns cuțitul la os.

În anul 2001, deci acum 14 ani, in condițiile Legii nr. 10/2001, mama mea (între timp decedată) și sora ei (azi in vârstă de 95 de ani) au solicitat restituirea în natură a unor imobile aflate pe str. Iuliu Maniu nr. 9-11 din municipiul Carei (6.274 mp teren intravilan și două case), imobile care au aparținut părinților lor, soții Negrean, înainte de naționalizarea abuzivă în favoarea Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950. Această solicitare s-a facut prin cererea-notificare nr. 279/2001 depusă la Primăria Mun. Carei prin executorul judecătoresc Iva-Anitaș Marian-Dan.

După anul 1990, pe o parte din terenul respectiv s-au construit, prin anul 1998, fără a se emite nici un fel de autorizații de construcție, deci ilegal, din dispozitia nr. 123/1998 a primarului municipiului Carei, numitul Kovacs Eugen, o serie de garaje (mai multe, dar din care 13 la număr pe terenul menționat) care s-au dat în folosință proprietarilor unor apartamente din blocurile aflate în cartierul Republici; iar o altă parte din terenul intravilan (o suprafață de teren de 1.411 mp) a fost vândută ilegal, in anul 2008, de Primăria Municipiului Carei, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 10/2001, art. 21 alin. (5), contra unei sulte în valoare de 13.300 €, soților Kuglis Mihai și Judita, cu largul concurs al fostului primar Bekö Tamás, în prezent city manager – asta fiindcă primarul respectiv a avut tupeul să se substituie atunci Consiliului Local al Primăriei Mun. Carei, deși n-avea acest drept – și a juristului Iuga Victor, suspecți față de care, pentru această malversațiune administrativă, s-a dispus, urmare unei hotărâri pronunțate de Judecătoria Carei la sfârșitul anului 2014, începerea urmăririi penale într-un dosar ce va zace probabil mult și bine prin sertarele Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei condus de distinsa, foarte harnica și expeditiva doamnă prim-procuror Proșa Anda Mihaela care are cca. 3-4.000 de dosare penale de rezolvat pe an. Le rezolvă prim-procuroarea careiană mai mult de o grămadă, fiindcă fizic nici nu este posibil să reușești așa ceva (revin, in medie, 16 dosare de rezolvat în fiecare zi lucrătoare), nici nu are timp să le citească măcar, d-apoi să le mai și înțeleagă.

După un proces mãnărit care a avut loc în anul 2008, pornit în baza unei chițibușării avocățești, având ca obiect „partaj”, „ieșire din indiviziune” și în care proces nimeni din familia mea n-a fost citat ca parte ca să poată să-și apere drepturile, judecat cu totală lipsă de profesionalism și cu cea mai evidentă rea-intenție de o judecătoare din Carei, în prezent pensionară și care, în consecință, nici nu mai poate fi trasă la răspundere, proces intentat de soții Kuglis Primăriei Mun. Carei în reprezentarea Statului Român și în care soții Kuglis au fost consiliați și asistați șmecherește-avocățește de numita Barothi Sarolta (obiectul declarat al procesului fiind o așa numită „ieșire din indiviziune” când de fapt nu exista nici un fel de proprietate comună, nu exista nici un fel de „indiviziune”, soții Kuglis și Statul Român reprezentat de Primăria Municipiului Carei nu erau coproprietari ai suprafeței de teren aflată în litigiu, deci procesul respectiv n-avea practic nici un fel de obiect fiindcă „indiviziunea” reprezintă aceea comunitate de bunuri care are ca obiect un patrimoniu, indiviziunea presupune o pluralitate de titulari, fiecare dintre ei având un drept exclusiv asupra unei cote-părți ideale din comunitate de bunuri), aceștia s-au trezit beneficiari și stăpâni cu acte în regulă, uzând de tupeul nelimitat și „mânați în luptă” de setea de îmbogățire, nemeritată, pe spinarea altora, caracteristică afaceriștilor de carton postdecembriști, proprietari funciari pe o suprafață de teren intravilan de 1.411 mp (o grădină în buricul târgului), teren care fost în proprietatea tabulară a bunicului meu Negrean și care l-a cumpărat în anul 1938 și unde soții Kuglus cultivă acum cu foarte mare spor porumb, pentru propășirea perpetuă a agriculturii postsocialiste.

În anul 1998, Primăria Municipiului Carei vindea chiriașilor care locuiau in ea, prin intermediul SC Comcas SA Satu Mare, in baza Legii nr. 112/1995 și una din cele două case (în total trei apartamente), potlogărie care nu mai poate fi atacată de moștenitorii indreptățiți nici măcar la Tribunalul de la Haga. Poveste iliesciană.

Pe scurt, cu referire la acel proces din anul 2008, care a avut o întreagă multitudine de bube fetide și urât mirositoare, dar despre care am mai scris deja câte ceva în articolul precedent, se poate afirma că avocata Barothi Sarolta a reușit să o prostescă bine de tot pe judecătoarea azi pensionară, sau, tot la fel de probabil, este posibil ca judecătoarea respectivă să fi avut un oareșicare interes ca să se lase prostită, dacă cumva nu era deja de mult timp chiar așa.  Mă întreb, cu naivitatea care mă caracterizează în permanență, oare pe câți justițiabili a putut nenoroci în toată cariera ei de judecătoare  dacă numai în cazul meu, a reușit să mânărească două procese despre care știu, care mă priveau, dar în care n-am fost citat ca parte pentru a putea apăra de rapt, de furt, bunul care era de fapt al meu?

Răspunsul corect la această intrebare, mai mult retorică, va rămâne ingropat in negurile tenebroase ale istoriei.
Să nu credeți însă cumva că „am iertat-o” și am lăsat-o pe respectiva judecătoare prostită de av. Barothi Sarolta să doarmă liniștită în majestuoasa ei vilă de vacanță cu etaj pe care și-a construit-o din modestul ei salariu de magistrat în buricul Viilor Careiului.
Doar că sesizarea înaintată de mine Consiliului Superior al Magistraturii și înregistrată la Inspecția Judiciară – Directia de Inspecție Judiciară cu nr. 641/IJ/396/DIJ/2013 și prin care solicitam cercetarea judecătoarei pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. „r” și „t” din Legea nr. 303/2004 a fost clasată pe motiv că „Prin Legea nr. 317/2004  privind C.S.M. în forma anterioară modificării acestui act normativ prin OUG nr. 59/2009, a fost reglementat termenul de prescripție al acțiunii disciplinare conform art. 46 al. 8, potrivit căruia, acțiunea disciplinară putea fi exercitată în termen de cel mult 1 an de la data săvãrșirii abaterii.

Sentința civilă nr. 1070/2008 a fost pronunțată la data de 03.06.2008, iar termenul de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 46 al. 8 din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M. (în forma adoptată prin OUG nr. 59/2009) era împlinit, astfel încât chiar dacă s-ar fi constatat indiciile săvârșirii de către judecătorul învestit cu soluționarea cauzei a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, exercitarea unei eventuale acțiuni disciplinare nu ar mai fi posibilă, și, în consecință, sesizarea formulață de petentul M.H. urmează a fi clasată.” Mai pe scurt spus, C.S.M. s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont, invocând faptul că sesizarea mea n-a fost făcută in interiorul perioadei de timp de un an de zile de la săvâșirea faptei. Cum pisici puteam eu sesiza C.S.M. în termen de cel mult 1 an de la săvãrșirea faptei când am aflat de acest proces – în care părțile soții Kuglis și Primăria Mun. Carei in reprezentarea Statului Romãn au mers complice braț la braț și pe blat și care proces a fost urgent mânărit de judecătoarea acum pensionară – doar la 5 ani după ce acesta a avut loc, fiindcă eu n-am fost citat ca parte?

De reținut de amatorii de senzații tari că dacă cumva nu reușești să reclami un magistrat la C.S.M. în termen de cel mult 1 an de când magistratul respectiv a făcut cine știe ce măgărie strigătoare la cer, chiar una foarte gravă, atunci el va scăpa basma curată, fiindcă CSM nu-l va mai putea sancționa disciplinar (așa au gândit magistrații Legile speciale nr. 302/2003 și nr. 303/2004 destinate doar lor), intervenind termenul de prescripție. Nu știu dacă știați până acum, dar prin legile pe care și le-au făcut singuri și numai in folosul lor, și mai ales prin Legile nr. 302/2004 și 303/2004, magistrații (judecătorii și procurorii), prin inamovilitatea lor, prin salariile babane pe care și le-au tras ca să poată fi „independenți” și să nu mai fie tentați să ciupească din mită sau din șpăgi, magistrații (procurorii și judecătorii) sunt mult mai egali în fața legii, decât sunt de exemplu eu, deși în Constituția României la Art. 16 – Egalitatea în drepturi se  menționează (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. Eu unul cred că acestă chestie cu iz de clan dominator in care membri clanului se protejează unii pe alții conform principiului „corb la corb nu-și scoate ochii” și anume faptul că magistrații sunt mult mai egali în fața legii decât alții, va trebui să fie schimbată cândva de către legiuitor, fiindcă miroase de la o poștă a descriminare, asta dacă vrem să avem cândva „un stat de drept”. Și magistrații vor trebui să răspundă în fața legii pentru toate prostiile și neregulile pe care le-au făcut in exercitarea profesiunii lor, fără nici un fel de termen de prescripție al păcatelor lor. Să răspundă intreaga lor viață pentru magăriile pe care le-au făcut ca magistrați! Părerea mea.

Pe de altă parte, plângerea penală pe care am adresat-o D.N.A., distinsei doamne Codruța Kövesi, a fost pasată de aceasta (Codruța nu are timp de mine, deși eu o iubesc, fiindca trebuie sa se ocupe de Hrebe, Udrea, Cocoș, Bica, Mazăre, Borbely, etc., urmează Băse) spre rezolvare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, unde procurorul de caz a clasat dosarul respectiv concluzionând că „modul în care a înțeles judecătorul să conducă judecata și aprecierea stării de fapt dată la final nu poate fi cenzurată printr-o plângere penală, cenzurarea unei hotărâri judecătorești pe calea unei plângei penale îndreptate împotriva judecătorilor reprezintă o încălcare a principiului independenței judecătorilor (sic!) și că în cauză nu au fost identificate aspecte din care să rezulte date sau indicii privind comiterea vreunei fapte penale.” Bref: judecătoarea acum pensionară a scăpat și de procurori. Păi se putea altfel? Oare cine lucrează la acel Parchet din Oradea? Nu cumva soțul dânsei? Rămâne de verificat.

În anul 2008, mama mea și sora ei, ambele având vârste apropiate de 90 de ani, constatând că fantomatica Comisie locală din Carei al cărei președinte era pe atunci fostul primar Bekö Tamás n-a mișcat nici măcar un singur deget in problema retrocedării imobilelor notificate prin cererea nr. 279/2001 în condițiile Legii nr. 10/2001, fiindcă este cât se poate de clar că la mijloc erau de fapt cu totul alte interese, ceva mai personale și ceva mai private ale unor potentați locali, au acționat in justiție Primăria Municipiului Carei. După numeroase procese, care au debutat la Judecătoria Carei la inceputul anului 2008 și au continuat apoi la Tribunalul Satu Mare și la Curtea de Apel Oradea, acestea au putut să fie finalizate de către subsemnatul abia pe la sfârșitul anului 2013 fiindcă, pe timpul desfășurării lor, mama mea a decedat în vara anului 2012, fără să aibă măcar bucuria simplă și satisfacția de a i se face dreptate și de a ajunge să intre în posesia imobilelor pe care le-a moștenit legal de la părinții ei.
Prin sentința irevocabilă pronunțată în ziua de 19 noiembrie 2013 de Curtea de Apel din Oradea (deci după cca 5 ani de procese), Primăria Municipiului Carei a fost obligată să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură, prin compensare cu alte bunuri, în principal (deci să ofere la schimb în natură, alte imobile aflate în proprietatea privată a primăriei, la un schimb echivalent ca valoare), sau despăgubiri în subsidiar, pentru o suprafață totală de teren intravilan de 3.745 mp și pentru cele trei apartamente pe care le vânduse deja chiriașilor prin intermediul SC Comcas SRL Satu Mare.

Abia atunci, după câștigarea procesului, a început însă „marele circ”, ping-pongul adreselor oficiale (fiindcă tot este tenisul de masă un sport cu foarte bune performanțe pe plan național și internațional la Carei).

Evident, conform bunelor obiceiuri pe care le are, Primăria Municipiului Carei a refuzat să se supună din start hotărârii judecătorești irevocabile pronunțată de Curtea de Apel Oradea, fiindcă la Primăria Carei de fapt nu se respectă niciodată legea, nu se respectă hotărârile judecătorești, acolo legea o face doar și numai primarul Kovacs Eugen, așa cum vor mușchii lui.

A trebuit să trimit Primăriei Municipiului Carei o notificare prin care atrăgeam atenția că s-a emis o hotărâre judecătorească irevocabilă și că până și demnitarii potenți de pe acolo sunt obligați să se supună hotărârilor judecătorești, inclusiv să achite cheltuielile de judecată, cunoscut fiind faptul că unde-i lege, nu-i tocmeală. Intr-un târziu, prin adresa nr. 1605 din data de 17.02.2014, Primăria Mun. Carei, sub semnătura primarului ing. Kovacs Eugen și a secretarului jr. Sroth Clara s-a arătat dispusă să achite cheltuielile de judecată dar nu s-a conformat obligației care îi revenea prin sentința judecătorească pronunțată, adică să se emită o nouă decizie a primarului prin care să se retrocedeze în echivalent, prin compensare cu alte bunuri, cele trei apartamente și cei 3.745 mp de teren intravilan in municipiul Carei.

Hotârârea fiind investită cu titlu executoriu, am apelat la serviciile BEJ Pop Ioan Vasile din Carei pentru a executa silit Primăria Mun. Carei și pentru a o obliga să se supună hotărârii judecătorești irevocabile. Urmare acestei acțiuni, Primăria Mun. Carei a emis Dispoziția nr. 204/04.04.2014 semnată de primarul ing. Kovacs Eugen și avizată de secretara jr. Sroth Clara, dar in care se făcea că nu înțelege conținutul unei hotârâri judecătorești redactată în limba română, respingea cererea de restituire în natură a celor trei apartamente și a terenului intravilan in suprafață de 3.745 mp, propunând („la plezneală”) acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005 (este vorba de celebrele despăgubiri ce trebuiau acordate din falimentarul fond „Proprietatea” și de care, după cum bine se știe, s-a ales praful și pulberea), titlu abrogat prin Legea nr. 165/2013.

Puțintică atenție aici vă rog frumos, stimați cititori, chiar dacă mă repet: primarul, cu avizul secretarului primăriei, deci a consilierului juridic Sroth Clara, făcea referire in anul 2014, în decizia respectivă, la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu care era abrogat prin Legea nr. 165 din anul 2013!

Asta chiar că era culmea tupeului, a nerușinării și a incompetenței juridice în cazul demnitarilor și functionarilor publici ce lucrează în Primăria Municipiului Carei. Mai mare rușinea pentru incompetența lor! Evident că Decizia nr. 204/2014 a primarului Kovacs Eugen era inaplicabilă și că ea nu mă satisfăcea în nici un fel.

Totuși, cu respectiva Decizie nr. 204/2014, primarul Kovacs Eugen a reușit să-l păcălească pe executorul judecătoresc Pop Ioan Vasile fiindcă acesta, după ce a încasat suma de 6.024 lei de la Primăria Mun. Carei (reprezentând 400 lei cheltuieli de judecată, 5.624 lei cheltuieli de executare incasate de executorul judecătoresc – atenție, acești bani achitați de Primaria Mun. Carei provin de fapt din impozitele și taxele plătite de contribuabilii careieni, adică inclusiv de mine, nu provin din  buzunarul privat și personal al distinsului domn primar Kovacs Eugen), l-a lăsat pe primaș în plata Domnului și a dispus în data de 07.05.2014 incetarea executării silite întrucât (cică) s-ar fi realizat integral obligația stabilită prin sentința civilă, fiind plătite in totalitate și cheltuielile de executare silită. Printr-o adresă datată 06.05.2014, BEJ Pop Ioan Vasile mă informa că prin emiterea Dispoziției nr. 204/2014 Primăria Mun. Carei și-a îndeplinit „obligația de a face” în termenul prevăzut de art. 905 Cod de procedură civilă și dacă am obiecțiuni la această dispoziție, mă pot adresa Primăriei Carei pe cale administrativă sau instanței de executare pentru aplicarea prevederilor art. 905 din Codul de procedură civilă, respectiv obligarea debitoarei Primăria Mun. Carei la plata unei penalități de la 100 lei la 1000 lei stabilită pe zi intârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

Fiind evident nemulțumit de conținutul Deciziei nr. 204/2014, am urmat ambele recomandări conținute în adresa executorului judecătoresc.

Urmare petiției mele inregistată sub nr. 5322/28.04.2014, Primarul Municipiului Carei a emis Dispoziția nr. 275/2014 in care a corectat parțial Dispoziția nr. 204/2014 dar in care, la Art. 4, se face referire din nou, în bătaie de joc, de parcă ar avea loc un dialog al surzilor, la Titlul VII (abrogat) din Legea nr. 247/2005. Am considerat că acest mod de a rezolva problema, dar mai ales necunoașterea evidentă la Primăria Municipiului Carei a legislației in vigoare este impardonabilă și că în astfel de cazuri este obligația Prefectului Județului Satu Mare să intervină, fiindcă doar dânsul este „garantul aplicării Legii” in județul Satu Mare. Motiv pentru care am sesizat Instituția Prefectului Județului Satu Mare.

De fapt, Primăria Municipiului Carei reprezentată prin Primar, nu s-a conformat obligației de a aplica „Mecanismul și condițiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”, așa cum este acesta definit în Hotărârea nr. 89/2014 a Guvernului României pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romània, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, în vigoare de la 17.02.2014, publicată în M.O. Partea I nr. 116 din 17.02.2014.

În ziua de 16.06.2014 am inregistrat la Judecătoria Carei, adică la instanța de executare, o cerere de chemare in judecată, formulată în contradictoriu cu Primăria Mun. Carei reprezentată de primarul Eugen Kovacs, având ca obiect „obligația de a face”, în baza art. 905 din Codul de procedură civilă, în care solicitam ca în cazul in care se va constata de către instanță că partea pârãtă, adică Primăria Mun. Carei nu și-a executat obligația prevăzută în titlul executoriu (fiindcă a emis două decizii inaplicabile, pe cea cu nr. 204/2014 și pe cea cu nr. 275/2014), să fie obligată la plata unor penalități pentru fiecare zi de întârziere.

Nu insist aici asupra desfășurării acestui proces, dar esențial este de știut că după o singură ședință de judecată, în care, ce-i drept, mi s-a ascultat păsul, dar la care ședință Primăria Mun. Carei nici nu s-a prezentat, un judecător ceva mai în vârstă, care părea extrem de plictisit de viață, un ardelean molcom cu mintea odihnită, un oarecare Gheorghe, încet la minte și lipsit de nerv, așa cum de altfel îl arată și numele de familie, a pronunțat o hotărâre în data de 10 septembrie 2014 prin care îmi respingea ca neintemeiată cererea având ca obiect „aplicarea de penalități” constatând în dispozitivul sentinței: „În baza Procesului verbal incheiat la 06.05.2014 orele 14:30 executorul judecătoresc s-a deplasat la Primăria Mun. Carei și i-a pus in vedere d-lui primar căruia i-a făcut cunoscut calitatea și scopul deplasării sale, că având in vedere că au trecut 10 zile de la data comunicării încheierii de incuviințare a executării conform prevederilor articolului 905 alin. (1) din noul cod de procedură civilă, l-a intrebat dacă debitoarea s-a conformat cu privire la obligația din titlul executoriu arătat. Reprezentantul debitoarei a arătat că aceasta și-a indeplinit obligațiile prin emiterea Dispozitiei nr. 275/2014 care a fost comunicata petentului si in care s-a arătat că cele trei apartamente au fost vândute in baza Legii nr. 112/1995 în favoarea chiriașilor, iar terenul in suprafață de 3.745 mp este ocupat de construcții iar o parte se află in proprietate privată. Cu privire la imobilele solicitate de petent există pe rolul Judecătoriei Carei dosarul nr. 1760/218/2014 având ca obiect „revizuire” in urma unui partaj judiciar referitor la aceste imobile, care au fost atribuite altor persoane (n.a.: asupra acestui aspect voi reveni ceva mai jos). Astfel nu există rea credință din partea debitoarei, caz in care acesteia nu-i pot fi aplicate penalitățile prevăzute in art. 905 noul Cod de procedură civilă iar instanța va respinge ca neintemeiată cererea petentului impotriva intimatei.”
Trec peste inexactitățile continute în motivarea din dispozitivul sentinței. Nu există rea credință pe dracu’! Nici nu-mi făceam iluzii de fapt, nici nu mă așteptam ca molcomul judecător ardelean careian să ia o poziție fermă impotriva propriului său primar cu care trebuie să se vadă nas în nas destul de des in oraș și să decidă in favoarea mea.

Am constatat că – cu două excepții notabile – nici un judecător careian nu are suficient de mult sânge in instalație ca să aibă curajul adoptării unei hotărâri potrivnice primașului careian. Cei de la Judecătoria Carei, poate fără nici o exceptie, de la jandarmul care stă de pază in curte și de la arhivar, până la cel mai mare în grad in judecătorie, stau smirnă, în poziție de drepți și fac pe ei de frică numai atunci când aud că ești angrenat într-un proces, în contradictoriu cu primașul. Sau toți sunt chiar obedienți primașului. Aș fi pretins din partea molcomului judecător ardelean un lucru extrem de neuzual. Oricum, prin hotărârea prununțată de instanță, mi s-a închis încă o cale de atac prin care am incercat să-l pun la treabă, să-l pun in mișcare, să-l bag în viteză, să-l trezesc din nesimțire pe primaș, să-l fac să respecte, să dea curs și să aplice mot-a-mot o hotărâre  judecătorească irevocabilă.

Văzând că n-am nici un spor cu justiția careiană, în ziua de 28 octombrie 2014, am adresat prin email, Prefectului Județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, următoarea petiție: „La data de miercuri, 22 octombrie 2014, la invitaţia deputatului Octavian Petric, George Băeşu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor – ANRP, a fost prezent la Satu Mare. George Băeşu a felicitat sătmărenii pentru mobilizarea dovedită în finalizarea documentaţiei prevăzute de Legea 165/2013, fiind menţionat faptul că judeţul Satu Mare a fost primul din ţară care s-a achitat implementarea prevederilor acestui act normativ. George Băeşu a recomandat comisilor locale să retrocedeze terenuri în echivalent pentru a nu greva bugetul statului. INTREBARE: Când se trece la aplicarea EFECTIVĂ a măsurilor prevăzute de Legea 165/2013, când se va trece efectiv la retrocedarea imobilelor revendicate de cei îndreptățiti, încă din anul 2001, pe baza prevederilor Legii 10/2001? Vă rog ca un eventual răspuns, precis și documentat, să se refere la situația particulară din municipiul Carei în ce priveste aplicarea prevederilor Legii 165/2013. Toate termenele avute în vedere de Legea 165/2013 au fost depășite.”

Prefectul a transmis petiția mea spre „competentă soluționare” Primăriei Mun. Carei și in data de 08.12.2014 am primit cu nr. 15277 răspunsul de mai jos, semnat de ing. Kovacs Eugen și de secretara consilier juridic Anca Demian. In răspuns, care se pupă cu întrebarea mea exact ca nuca în perete, se bate nițel apa in piuă și se spun niscaiva brașoave, fiindcă deși eu am întrebat când se va trece la retrocedarea „imobilelor” celor îndreptățiți, mi s-a dat un răspuns care se referea la „terenurile agricole”, menționându-se faptul că suprafața validată și nepusă în posesie pentru care s-au cerut măsuri reparatorii este de 427,71 hectare în timp ce suprafața existentă, ce poate fi restituită în natură, este de 38,45 hectare.

********** nr. 15277/08.12.2014.  ***********

Sincer vorbind, deși ar fi fost poate interesant să aflu unde a „dispărut” suprafața de teren agricol de 389,26 hectare (adică diferența dintre suprafață de 427,71 ha solicitată de cetățeni și cea disponibilă de 38,45 ha), care nu poate fi retrocedată de UAT Primăria Mun. Carei solicitanților, sau de exemplu unde a dispărut pădurea comunală Ianculești a Centrului de colonizare „Urmașii lui Iancu” în suprafață de 28,87 hectare („dispărută” în totalitate), precum și o bună parte din pășunea comunală Ianculești, din care suprafața „dispărută” este de peste 30 de hectare – vezi articolele din BdeC publicate de mine pe această temă – nu acesta era subiectul care mă interesa atunci.

Pe mine mă interesa numai stadiul in care se afla înventarierea „terenurilor intravilane și a imobilelor (clădiri)” din municipiul Carei, conform prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea măsurilor de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv în România.

In răspunsul meu datat 24 ianuarie 2015 la adresa primită de la Primăria Mun. Carei, petiție inregistrată sub nr. 15277/08.12.2014 și trimisă spre știință și Instituției Prefectului Județului Satu Mare, am rugat insistent Primăria Municipiului Carei să rețină că „prin H.G.R. Nr 89/2014, la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2023 s-a adăugat un nou capitol, Capitolul III, alcătuit din articolele 22 indice 1 – 23 indice 3. Citez selectiv:
– Art. 22 indice 1 alin (1). Măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2)  din Legea nr. 165/2013, cu modificările și competările ulterioare, se aplică de către entitatea investită cu soluționarea cererii formulate in baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv in perioada 6 martie  1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (adică, de UAT PRIMARIA MUN. CAREI) si constă in acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric.
– Art. 22 indice 1 alin. (2). Bunurile care pot face obiectul compensării, în condițiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcții, și construcțiile finalizate sau nefinalizate.
– Art. 22 indice 1 alin. (5) Situatia bunurilor care pot fi acordate in compensare se afișează la sfârșitul fiecărei luni atât pe site-ul (http://www.municipiulcarei.ro) entității investite cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (adică pe site-ul UAT PRIMARIA MUN. CAREI) cât și la sediul acesteia.
– Art. 22 indice 2. Măsura compensării se aplică numai cu acordul persoanei indreptățite.
– Art. 22 indice 3. Măsura compensarii se dispune prin dispoziția, DECIZIA sau după caz, ordinul CONDUCĂTORULUI entității învestite cu soluționarea cererii formulate in baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și competările ulterioare (este vorba deci de PRIMARUL Municipiului CAREI).”

In concluzie la răspunsul meu, am fost nevoit să repet întrebarea pe care am pus-o deja in petiția inregistrată anterior la Institutia Prefectului Satu Mare și la care am primit un răspuns total nesatisfăcător din partea UAT Primăria Mun. Carei prin adresa nr. 15277/2014:  INTREBARE: „Când se va trece la aplicarea EFECTIVĂ a măsurilor prevăzute de Legea 165/2013, când se va trece efectiv la retrocedarea imobilelor revendicate de cei îndreptățiti, încă din anul 2001, pe baza prevederilor Legii 10/2001?” Am solicitat respectuos ca un eventual răspuns al Primărie Mun. Carei, precis și documentat, să se refere la situația particulară din municipiul Carei în ce privește aplicarea prevederilor Legii 165/2013, inclusiv a modului in care se aplică la Primăria Mun. Carei prevederile HGR nr. 89/2014 referitoare la „Mecanismul și condițiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”.

Prin adresa nr. 2729/S3/11.03.2015,  Instituția Prefectului Județului Satu Mare, sub semnăturile prefectului dr. Eugeniu Avram, a șefului de serviciu Cosmin Mihai Dorle și a consilierului juridic Adela-Crina Oprițoiu, a somat Primăria Mun. Carei să răspundă petiției mele înregistrată sub nr. 2729/02.03.2015, în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și a OG nr. 27/2000.

Drept urmare, Primăria Mun. Carei a emis sub nr. 3462/10.04.2015 o ultimă adresă, ca răspuns la petiția mea, semnată de Primar ing. Kovacs Eugen și de Secretar consilier juridic Anca Demian, prezentată în fascimil mai jos.

********** nr. 3462/10.04.2015**********

Am rămas dator cu o paranteză, cea definită de molcomul judecător ardelean prin (mă repet): „există pe rolul Judecătoriei Carei dosarul nr. 1760/218/2014 având ca obiect „revizuire” in urma unui partaj judiciar referitor la aceste imobile, care au fost atribuite altor persoane.” Fiind născut și crescut in Carei, deci fiind un ardelean incăpățânat și dârz din fire, nu m-am impăcat de nici o culoare cu ideea că justiția din această țară a putut face cadou, în urma unei inexistente de fapt situații de „ieșire din indiviziune”, unui afacerist de carton local, numai fiindcă „așa a dorit dânsul”, o suprafață de teren de 1.411 mp care aparținea de drept bunicului meu, sau, după decesul lui, care a survenit acum 56 de ani, moștenitorilor lui legali, numai fiindcă la trântirea și mânărirea unui astfel de proces au contribuit din plin un fost primar și un consilier juridic al primăriei, suspecți care în prezent sunt subiectul unui dosar de urmărire penală; o avocată isteață, experimentată dar lipsită de scrupule și care te minte în față fără să clipească,  etc.
Ardelenii au ținut întotdeauna la (imprecisa) noțiune numită „dreptate” și au luptat mereu pentru ea, indiferent de vicisitudinile vremurilor pe care le trăiau. Cred că măcar cu treaba asta este toată lumea de acord și că nu mai este cazul să o demonstrez acum.

In consecință, deși am fost avertizat de bunii și vechii mei prieteni careieni, inclusiv de niște juriști, că am șanse extrem de mici să ies învingător in lupta cu caracatița (mafia) careiană a retrocedărilor, m-am hotărât să ma adresez totuși și justiției în sceastă cauză. Mi-am suflecat în primul rând mânecile și am învățat, deși sunt inginer de formație, atât cât am putut eu de bine, textele esențiale din Codurile Civil și Penal, din Codurile de procedură civilă și penală.

Asta fiindcă, pensionar fiind, am constatat cu tristețe că pensia mea nu este nici pe departe suficientă pentru a hrăni niștevavocați hrăpăreți și că este cazul să-mi susțin singur interesele, să mă reprezint singur în instanță. Am formulat, incă pe vremea când trăia mama mea, dar pe urmă acțiunea a trebuit să fie preluată de către mine, o primă cerere de chemare in judecată, in contradictoriu cu soții Kuglis și cu Primăria Mun. Carei prin care solicitam inscrierea in Cartea Funciară Carei a interdicției de instrăinare de către soții Kuglis a terenului in suprafață de 1.411 mp fiindcă mai erau și alte procese pe rol (de retrocedare), in contradictoriu cu Primăria Mun. Carei, legate de acest teren. Instanța Judecătoria Carei a respins această cerere, dar ulterior, in anul 2014, am avut câștig de cauză și am reușit totuși blocarea respectivei coli de carte funciară, prin inscrierea interdicției de înstrăinare, printr-un alt proces pe care l-am inițiat tot la Judecătoria Carei in contradictoriu cu ANCPI Oficiul de cadastru și  publicitate imobiliară Satu Mare, Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Carei, soții Kuglis și Primăria Municipiului Carei.
Tot în anul 2014 am solicitat instanței Judecătoria Carei revizuirea procesului mânărit în anul 2008 în favoarea solților Kuglis și de care am pomenit deja mai sus.
Judecătorul însărcinat cu soluționarea cauzei, fără să intre de loc în judecarea fondului, pentru care depusesem câteva sute de pagini de probe și de note scrise și deși am participat și am luat cuvântul în toate cele patru ședințe de judecată susținându-mi argumentat cauza, mi-a respins în final cererea, fiindcă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a subsemnatului invocată ca și chițibuș avocățesc de reprezentantul soților Kuglis, av. Barothi Sarolta, și deci a respins și acţiunea mea, ca fiind făcută de o „persoană fără calitate procesuală activă”.
Am făcut recurs la Tribunalul Satu Mare dar și aceea instanță a conservat hotărârea decisă inițial de judecătorul însărcinat cu soluționarea cauzei de la Judecătoria Carei si declarat-o irevocabilă. Pe scurt, mi s-a blocat orice altă posibilitate de a mai acționa în justiție, în continuare, în această speță.
Finita Comedia juridiciară pentru mine în această speță.
Nu vrea să comentez acum hotărârile acestor instanțe de judecată.
O să o fac mai pe larg în partea a treia a articolului, cel care va urma.
Vreau să remarc acum doar faptul că în conformitate cu legile românești în vigoare, cu felul in care se judecă spețele de către magistrați în sistemul judiciar actual, eu, ca nepot al bunicului meu matern Negrean Iosif; eu, ca moștenitor legal al celui care m-a crescut până pe la vârsta de 10 ani fiindcă așa erau acele vremuri, ceva mai vitrege decât cele de azi; eu nu am acces în instanță, nu am „calitate procesuală activă” in spețe ce privesc direct memoria, avutul și agoniseala de o viață a bunicului meu.
Dar în schimb, escrocii careieni locali, afaceriștii de carton ai lui pește prăjit au acces și, în plus, mai au și câștig de cauză în justiția careiană, dobândesc cu concursul unor magistrați corupți și a unor indivizi acum cercetați penali, imobile la care nu au avut nici cel mai mic drept, indiferent de câte matrapazlâcuri s-au făcut pe parcursul procesului respectiv, indiferent de ce persoane penale au luat parte la el, indiferent ce proastă patentată a fost judecătoarea care a soluționat pricina.
Asta se pare că este uneori situația în ziua de azi „în sistemul judiciar” românesc.
Nu generalizez.
Dar nu vi se pare și Dvs. că este o situație puțin cam ciudată?
Mie unuia mi se pare a fi una foarte ciudată.

Revin la ultima adresă, la cea cu nr. 3642/10.04.2015 a Primariei Mun. Carei, semnată de Kovacs Eugen și de Anca Demian. Ea conține cel puțin două inexactități, dacă acestea nu pot fi calificate cumva drept niște minciuni sfruntate.

Minciuna sfruntată nr. 1 și nr. 2: „In baza Legii 10/2001 procesul de retrocedare s-a finalizat, toate imobilele notificate aflate în administrarea Consiliului Local au fost retrocedate”.

Somez prin prezentul text Primăria Municipiului Carei să dea publicității dovezile prin care demonstrează că cererea-notificare nr. 279/2001 a fost soluționată in totalitate și în ce fel a fost ea soluționată prin Dispoziția primarului nr. 275/2014!
Nu realizați nici in momentul de față că Dispoziția nr. 275/2014 face apel la un capitol de lege abrogat (la Titlul VII din Legea nr. 2472005?)
Doamnelor și domnilor de la Primăria Mun. Carei, dvs. ne credeți chiar niște înapoiați mintal, niște handicapați?
Nu puteți da tupeul ăla de care dispuneți pe o tocilă ceva mai aspră, ca să mai subțiați nițel din el?
Cât timp o să mai aveți neobrăzarea să ne mințiți direct în fața atât pe noi cât și Instituția Prefectului Județului Satu Mare?

În context, observ că pe ici pe colo, garda veche a functionarilor publici de la Primăria Municipiului Carei a început să fie întinerită. Foarte bine, acest lucru ne dă și nouă, cetățenilor, oarecari speranțe că lucrurile o să înceapă să meargă ceva mai bine pe acolo in viitor. Atrag atenția cu cea mai mare simpatie posibilă tinerei generații de funcționari publici că este extrem de important să caște foarte bine ochii la hârtiile oficiale pe care le semnează alături de primar și să fie atenți mai ales la conținutul lor. Semnătura angajează responsabilități. Nu puține sunt cazurile în care, conform comunicatelor D.N.A., au fost trimiși în judecată, pe lângă diverși primari penali corupți sau care au săvârșit abuzuri în serviciu și funcționari publici care au semnat alături de ei (au avizat) actele oficiale incriminate de către procurori. Cum ar fi de exemplu secretari ai primăriilor. Așa că, vă rog eu foarte frumos, acordați foarte mare atenție pe viitor hârțoagelor pe care le  semnați. La urmă, când o să ajungeți eventual în Beciul Domnesc, să nu ziceți că nu v-am spus. Eu unul v-am spus!

În final, hai să vedem împreună, cam unde mă aflu, în ce postură mă aflu în ziua de azi în această speță. Adică după 14 ani de la cererea-notificare depusă de mama mea in anul 2001 și după peste 7 ani de procese avute cu Primăria Mun. Carei.
Cum pot oare să-mi obțin până la urmă câștig de cauză, cum pot să obțin să mi se facă dreptate, cum pot să fac să mi se restituie cele pe care mi le datorează Primăria Carei, mie și mătușii mele, sora mamei mele, încă aflată în viață la vârsta de 95 de ani – in conformitate cu prevederile scrise negru pe alb ale unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (mă refer la cele trei apartamente și la o suprafață de teren intravilan de 3.745 mp)?

Umoristic vorbind, mă cam aflu exact în plopul Smarandei.
Sus de tot.
Calea justiției românești s-a închis definitiv pentru mine in această speță, mare păcat de energia, timpul, nervii și grămada de banii cheltuită în procese și în deplasările făcute din București la Carei pentru susținerea lor.
Primașul Municipiul Carei refuză cu ostentație să dea curs unei hotărâri judecătorești, în disprețul total al legilor în vigoare și numai fiindcă „așa vrea mușchii lui”.
Nici Prefectul Județului Satu Mare, garantul aplicării legilor în județul Satu Mare, nu este în stare să-l pună la punct. Sau nu vrea. Eu unul m-am lămurit deja și cu dânsul. Pur și simplu nu poate.

Îmi mai rămâne calea de atac administrativă. Adică sa fac lăcrămații scrise la Împarăție, la Guvern și la alte instituții centrale. Iar acolo o să dau de unii ca Ponta și Dragnea.
Pe care-i doare exact în cot de faptul că M.H. va muri cu dreptatea in mână.

Mai rămâne și așa numită cale de atac prin „media”.
Ziare centrale, televiziuni centrale, etc.
O să o aplic cât voi putea de eficient ca să tai măcar câteva tentacule ale caracatiței (mafiei) retrocedărilor careiene, chiar dacă nu-i  voi putea tăia capul.  Capul să i-l taie A.N.I.
Eu sunt un tip care mă țin de cuvânt, fiindcă sunt ardelean.

Am început să pășesc pe calea atacului în „media” prin prezentul articol.
Va urma și partea a treia a articolului, în care voi detalia cea de a doua speță prezentată deja parțial în „Caracatiţa retrocedărilor careiene”. Asta, doar după ce se vor finaliza acțiunile pe care le-am promovat în justiție în cea de a doua speță.

– Va urma  –

Horia Mărieș
27 aprilie 2015

comentarii