DOCUMENTAR Ziua națională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone

• publicat la: 1 April 2015
DOCUMENTAR Ziua națională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone

La 1 aprilie este comemorată Ziua Națională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor și ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011.

Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost primele teritorii pierdute de România în vara și toamna anului 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat la Moscova Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adițional secret Germania și URSS își împărțeau sferele de influență, articolul 3 al acestuia arătând că ”în privința Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii”.

În vara anului 1940, România era complet izolată politic și militar, mai ales după ce Franța, unul dintre cei mai puternici aliați ai săi, a fost nevoită să semneze, la 22 iunie 1940, armistițiul cu Germania. La 26 iunie 1940, printr-o notă ultimativă, guvernul URSS cere României cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în termen de 48 de ore. Un al doilea ultimatum sovietic (27/28 iunie) cerea evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în doar patru zile, iar răspunsul guvernului român la 28 iunie a fost că ”pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”. Armata și administrația s-au retras, în perioada 28 iunie-3 iulie 1940, din Basarabia și nordul Bucovinei, iar trupele sovietice au ocupat, pe lângă aceste teritorii, și ținutul Herța.

În urma ocupării Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța de către autoritățile sovietice, populația românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune și deportări. Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraționist și transferuri masive de populație, soldate cu importante pierderi de vieți omenești.

După cum arătau datele Ministerului de Interne al României, în vara anului 1940 aproximativ 23.000 de români se refugiaseră din Basarabia și nordul Bucovinei. Recensământul populației din 6 aprilie 1941 certifica faptul că aproximativ 68.953 de refugiați din teritoriile ocupate de sovietici au fost înregistrați de autoritățile statului român.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a fost organizată o operațiune majoră de arestare și deportare, fiind vizate 32.423 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței. Dintre acestea, 6.250 urmau să fie arestate, iar 26.173 — deportate. Deportații au fost transportați în condiții inumane, în vagoane de marfă închise, în Siberia, nordul Kazahstanului și Uzbekistan. În timpul transportului, care a durat până la șase săptămâni, deportații au călătorit în condiții inimaginabile, având resurse puține de apă și hrană. La destinație au fost obligați să-și construiască propriile lagăre, să lucreze în condiții foarte grele — temperaturi extreme, norme de muncă greu de atins, hrană proastă și putină, etc — toate acestea ducând la moartea a aproximativ o jumătate dintre ei. Dintre cei arestați, mulți au fost învinuiți de activitate antisovietică și au fost condamnați la pedeapsa capitală, locul lor de înhumare fiind necunoscut.

Un alt episod de tristă amintire îl constituie masacrele comise asupra unor grupuri de români care au încercat să treacă granița în România. Ofițeri NKVD au lansat, în primăvara anului 1941, zvonuri conform cărora grănicerii sovietici permit populației din aceste teritorii să treacă granița în România.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala au încercat să treacă granița pe râul Prut înghețat. Când s-au apropiat de graniță majoritatea au fost uciși de mitralierele grănicerilor sovietici și aruncați în gropi comune în albia râului Prut. Doar 57 au reușit să scape și să treacă granița în România. Masacrul românilor din Lunca Prutului a rămas în memoria colectivă drept prima crimă atroce săvârșită de autoritățile sovietice la adresa populației din teritoriile românești.

La 1 aprilie 1941, un grup de 3.000 de persoane din mai multe sate de pe Valea Siretului (satele Bănila Moldovenească, Dăvideni, Trestiana, Iordănești, Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești, Suceveni) au format o coloană pașnică îndreptându-se spre granița cu România, purtând un steag alb cu însemne religioase, icoane, prapuri și cruci din cetină. Când s-au apropiat la mai puțin de 3 kilometri de punctul de graniță Fântâna Albă, în locul numit Poiana Varnița, grănicerii sovietici au deschis focul, trăgând în plin, ucigând bătrâni, copii, femei, pe care i-au aruncat, apoi, în gropi comune, unii fiind îngropați de vii.

continuare pe agerpres.ro

Lasati un comentariu