Mărturii

• publicat la: 14 April 2015
Mărturii

Avem în vedere emoţia ce ne-a fost produsă de epistola din 30 martie 2015 de sub semnătura unui prieten drag, Virgil Trufaşiu, medic dermatolog ce a  prestat un lung apostolat profesional în Brad-Hunedoara. Fiu al preotului greco-catolic din –Giurtelec Judeţul Sălaj, nepot de frate al protopopului greco-catolic de Zalău, Liviu Trufaşiu, şi rudă într-un grad ce nu-l putem preciza cu un Trufaşiu ce a activat în calitate de notar în Bănişorul nostru natal. De aici uşoare nostalgii în tot ce priveşte Bănişorul şi bănişorenii, şi nu de puţine ori cuvinte de graţie la adresa noastră, motiv pentru care nu rezist tentaţiei de a face publice câteva din gândurile ce ne-au parvenit prin scrisoarea amintită.

                        „Scrisoarea Ta mi-a făcut o deosebită bucurie, după o tăcere de ani îndelungaţi…. . Consider că a fost, pentru mine, o pierdere, fiindcă s-au întrerupt „colocviile noastre” atât de consistente.

                        Ai fost pentru mine un interlocutor unic şi singular, demn de descendenţa sălăjană, atât de bogată în minte şi caractere de excepţie.

                        Ţi-am admirat iniţiativele fără număr, cu succese remarcabile.

                        Paranteză: referiri la punerea în circulaţie a revistei vorbite (Revista de Cultură cu Public „Agora” –Brad), întemeierea unui cerc de vorbit (de oratorie) , a manifestării „Serile de Librărie” manifestare de recenzare a noilor apariţii editoriale , propusă în colaborare cu Casa de Cultură şi cu Centrul de Librării Hunedoara, punerea în circulaţie a unei manifestări de recitări din lirica universală şi cea românească.

                        Cu deosebită satisfacţie ţi-am citit „Bănişorul Mitic” în trei rânduri şi curând am să-l citesc pentru a patra oară. N-am sesizat încă faptul că Sălajul ar avea şi are o mitologie distinctă, dar Tu prin cartea Ta ai descifrat-o în mod convingător.

                        M-ai întrebat de Părintele Alexandru Raţiu. L-am cunoscut în anul 46 când era vicar în Şimleu şi împreună cu Tatăl meu i-am făcut o vizită. Prin anii 70 a venit aici, în Aurora Ilinois şi nefiind parohii greco catolice a fost încadrat ca preot romano-catolic.

                        Paranteză: Este vorba de preotul disident Alexandru Raţiu, privitor la care  am scris şi publicat pe pagina noastră de Facebook studiul „Martirul de la Moftin – Preot Alexandru Raţiu-„ studiu ce a fost lecturat de 588 din vizitatorii paginii noastre. În timpul studiilor noastre liceale (clasele II; III  şi IV de liceu) l-am avut ca eminent profesor de religie la Liceul „Simion Bărnuţiu „ din Şimleul Silvaniei. În vara anului 1948 când era de notorietate că comuniştii vor desfiinţa cultul  greco-catolic l-am surprins într-o vizită la parohul bănişorean Dionisiu Vicaş pe care l-a îndemnat la rezistenţă.

                        Istoria „Agorei” este dea dreptul „fabuloasă”  Paranteză: este vorba de revista cu acest nume deschisă de subsemnatul în Brad şi care a propus publicului local apariţia a 160 de numere lunare. Spune istoria, referindu-se la lucrarea noastră „Anotimpurile Agorei”, scrisă şi dată la public în anul 2007. Să realizezi asemenea lucru într-un mediu de mediocritate. Publicul a fost format dintr-o mână de oameni, mereu aceiaşi, câteva zeci. Nu ştiu să fi participat vreun inginer, deşi erau cu duiumul, vreun cadru didactic (cu excepţia celor câţiva care contribuiau cu subiecte, etc.), sau vreun medic. Cei ce am participat la realizarea revistei , mi se par nişte figuri stranii, într-o lume a cărei percepere de cultură nu depăşeşte nivelul de fotbal şi muzică populară.

                        „Agora” a fost o culme unică şi nerepetată pe altundeva. Din păcate s-a produs într-un mediu de  nediversitate, care n-a fost capabilă s-o perceapă, dovadă că s-au purtat cu tine atât de murdar.

                        Paranteză: Autorul acestor rânduri n-a semnat pentru comunişti. N-a fost membru al partidului roşu criminal, în ciuda îndemnului celor din jur: printre care, bunul meu, altminteri, frate Artemiu, şi colegul de profesie şi birou Nicolae Păun, care îmi zugrăveau în culori din cele mai atrăgătoare perspectiva de a-mi pune intelectul în slujba colectivităţii. Am ales dizidenţa blândă, respectiv tăcerea iar prin  instituţiile cultural educative pe care le-am impus şi al căror patron am fost am creat un micro nucleu de atmosferă, dovedind  că se poate construi şi conduce   instituţii ce nu aveau nimic comun cu comunismul. Instituţii pe care în bună parte le-a admis şi o parte al activismului roşu. Dar despre acest lucru în  cartea Noastră Anotimpurile Agorei, existentă pe internet în format PDF.

                        „… purtat cu tine atât de murdar”:  referire la demascarea publică de tip stalinist ce s-a făcut în condiţiile de laşitate de a nu mă fi invitat la dezbateri, prin care aveam să fiu „condamnat la moarte civică”, adică, mie care eram un bun şi foarte harnic comunicator social mi s-a interzis să mai compar în public, asistenţa mea din illro tempore a fost avizată că orice apropiere de mine îi expune.

                        Toată întâmplarea a fost, în esenţă, o manifestare de „donquijotism” o luptă cu morile de vânt. În fond a fost frumos şi plăcut pentru minţile mai aplicate spre frumos”.

                        Aici se încheie nu scrisoarea cât partea din aceasta, partea cu o oarecare vocaţie publică. Urmează în continuare veşti de la nonogenarul meu prieten, despre sănătate, despre familiile noastre, nucleele dragi în care  atât el cât şi eu ne derulăm bucuriile vieţii, nu puţine.

                        13 aprilie 2015

                     Tiberiu Vanca

comentarii

de Horia Mărieș la 15 April 2015 - 13:51

Avem nevoie, intr-o perioadă de timp plină de nemernicii, de nulități, de impostori — ca cea pe care o străbatem acum – și de astfel de “Mărturii”.

Nu neapărat noi, cei de un leat cu autorul, deci cu distinsul Domn Tiberiu Vanca, fiindcă noi, dacă nu avem încă neuronii prea uzați, dacă nu ne-am ramolit încă de tot, ne aducem amintim și încă foarte bine, de acele vremuri comuniste nenorocite.

“Cine uită, nu merită” (N. Iorga).

Are nevoie de astfel de mărturii scrise mai ales tânăra generație. Chiar dacă (aproape sigur) nu are de loc răbdare să le citească acum. Dar ele, aceste “mărturii”, odată scrise și publicate, vor putea fi citite oricând de cei care mai sunt încă doritori de aflarea adevărului. Inclusiv de cei foarte tineri azi.

Lasati un comentariu