Medicul Ioan Puşcaş,marele specialist în gastroenterologie, a decedat

• publicat la: 4 April 2015
Medicul Ioan Puşcaş,marele specialist în gastroenterologie, a decedat

Doctorul Ioan Puşcaş, unul dintre marii specialişti români în gastroenterologie, de numele căruia se leagă introducerea în anii 80 a videoendoscopiei optice şi electronice în România, dar şi descoperirea, la începutul anilor 70, a Ulcosilvanilului, medicament pentru tratarea ulcerului, a încetat din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 82 de ani, la spitalul din Şimleu Silvaniei, unde a activat ce-a mai mare parte a carierei şi care, de altfel, îi poartă numele.

Am fost anunţată şi eu în această dimineaţă de managerul spitalului din Şimleu Silvaniei că doctorul Ioan Puşcaş a decedat în această noapte. E vorba de un mare nume al medicinei româneşti care ne părăseşte”, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj.

Ioan Puşcaş s-a născut la 10 iulie 1932, în comuna Trăznea, judeţul Sălaj. În 1962, a devenit medic secundar în Spitalul din Oradea, apoi transferat, la cerere, la Spitalul din Şimleu Silvaniei, unde devine medic specialist şi medic primar de boli interne.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Universităţii din Oradea, în 1976 urmează un curs de perfecţionare la Spitalul Bichat din Paris, iar în 1977 urmează un curs de specializare pe probleme de endoscopie digestivă, la Clinica Universităţii Leiden, din Olanda.

În 1975, îşi leagă numele de introducerea endoscopiei digestive optice la spitalul din Şimleu Silvaniei.

În 1980, este primul medic român care foloseşte videoendoscopia optică, iar, din 1985, utilizează, tot pentru prima dată în ţară, videoendoscopia electronică.

În 1987, este numit director al Spitalului din Şimleul Silvaniei, iar în 1990 devine directorul Centrului de Cercetări şi Asistenţă medicală, de aici, Centru care a fost comasat cu spitalul din localitate, ce îi poartă astăzi numele.

Ioan Puşcaş a fost şi profesor universitar la catedra de boli interne şi gastroentorologie a Facultăţii de Medicină din Oradea şi a condus numeroase doctorate în medicină.

A fost de asemenea membru al mai multor societăţi de gastroenterologie din America de Nord şi America de Sud, şi al altor organizaţii ştiinţifice internaţionale, consemneaza voceatransilvaniei.ro

Bogata activitate ştiinţifică, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, a fost prezentată în peste 600 de comunicări ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, la congrese naţionale şi mondiale. A publicat 17 cărţi de specialitate, mare parte din ele fiind traduse în engleză, portugheză, spaniolă, japoneză.

Din 1992, a fost preşedinte al filialei Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Sălaj şi al Asociaţiei refugiaţilor, deportaţilor, exilaţilor si strămutaţilor din jud. Sălaj.

comentarii

de dimitriu radu mihai la 5 April 2015 - 06:02

pe foarte multi ia vindecat si scapat de la nefiinta ,in scimb el nu a putut fi scapat.Dumnezeu sa il primesca inceruri si sa aiba grija de el.Sa ii fie tarana usoara!

Lasati un comentariu