Sloganul “Mândru că sunt român” folosit ca amăgire în campania electorală

• publicat la: 29 April 2015
Sloganul “Mândru că sunt român”  folosit ca amăgire în  campania electorală

DEX – SLÚGĂ, slugi, s. f. I……. 2. Fig. Persoană subordonată alteia şi obligată, din cauza condiţiilor sociale în care se află, să-i execute voinţa. 3. … (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se foloseşte la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga.

Pe 1 aprilie, ministrul Sănătăţii păcalea o ţară-ntreagă, denumind o unitate medicală covăsneană din propria-i ogradă “Spitalul Teculescu-Benedek”. Ministerul Sănătăţii dăduse curs solicitării Asociaţiei Cultural-Creştine Justinian Teculescu, sprijinită de Prefectura Covasna şi managerul spitalului, şi a modificat denumirea instituţiei publice din Spitalul de Recuperare Cardiovasculară ”Dr. Benedek Geza” în Spitalul de Recuperare Cardiovasculară ”Dr. Teculescu-Benedek”, ca o recunoaştere a activităţii profesionale desfăşurate de dr. Nicolae Teculescu (originar din oraşul Covasna) şi în special a activităţii de pionierat în tratamentul balnear şi în valorificarea potenţialului factorilor naturali ai Staţiunii Covasna, în remedierea afecţiunilor cardiovasculare, fiind şi un exemplu de bună convieţuire între cele două etnii ale oraşului Covasna. În urma presiunii de tip şovin şi separatist a unor lideri ai UDMR, după nicio lună de la ordinul-păcăleală, domnul ministru cedează, cu riscul lezării demnităţii românilor din zonă, şi schimbă iar denumirea spitalului, botezându-l „Benedek“ (facsimil).

continuare pe cotidianul.ro

Lasati un comentariu