Ziua Internaționala a Cărții și Ziua Bibliotecarului

• publicat la: 20 aprilie 2015
Ziua  Internaționala  a Cărții și  Ziua Bibliotecarului

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Zilei Bibliotecarului, joi, 23 aprilie 2015, Direcția de Cultură Carei și Biblioteca Municipală organizează o serie de activități, în diferite locații, pentru a marca aceste evenimente:

Între orele 10-12 la sediul Bibliotecii Municipale
– prezentare cu tema „Istoria tiparului şi a cărţii” susţinută în limbile română, respectiv maghiară
– joc de rol sub genericul „Vreau să fiu o zi bibliotecar” la secția de copii
– deschiderea expoziției permanente ”Scriitori reprezentativi ai Uniunii Europene” (în Holul Bibliotecii)
  • atelier de origami având ca temă ”cartea”, coordonat de voluntara Portik Erzsebet
Parcul Dendrologic
  • relansarea campaniei ”Donează o Carte”, acțiune de strângere de cărți pentru Cuiburile de Cărți care urmează să fie montate luna viitoare. Cutia va fi amplasată lângă intrarea principală din Castel. Donațiile se vor putea face pe tot parcursul verii
Centrul orașului Carei
– între orele 14-16, va avea loc acțiunea ”Îmbrățișează o carte!” care are ca scop conștientizarea importanței lecturii în vederea dezvoltării personale. Toți cei care vor îmbrățișa cele două cărți uriașe animate, vor primi cadou un semn de carte care va cuprinde și adresa Bibliotecii Municipale.
Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor se sărbătoreşte anual pe 23 aprilie şi este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, a publicării şi a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfăşurat în 1995. 23 aprilie marchează trecerea în nefiinţă a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, precum şi a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) şi poetul englez Rupert Brooke (1915).
Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului român, concomitent cu Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor.

comentarii

de Lucian la 21 aprilie 2015 - 07:13

Succes.
Bravo,o idee foarte buna.

de tablets and smartphones la 21 aprilie 2015 - 11:29

…ma in „cot” de carti si biblioteci. 80 % e maculatura pulitica scrisa de pulifricii „democratiei”, la asa popor trebui cultural fortata.fetelor e gata masa ?cafelutza am baut-o……..

de grigore la 21 aprilie 2015 - 12:12

daca e maculatura atunci de ce ati furat cu boroskotlou 80 la suta din cartile de la biblioteca cand a fost mutata in cotetul de sobolani care este acuma????
daca nu place la voi poporul nostru mereti la voi acasa de unde ati venit cu apucaturile de handi….

Lasati un comentariu