31 mai: Ziua Mondială fără Tutun

• publicat la: 30 mai 2015
31 mai: Ziua Mondială fără Tutun

În fiecare an Organizaţia Mondială a Sănătăţii celebrează pe 31 mai Ziua Mondială fără Tutun (WNTD), pledând şi pentru politici eficiente de reducere a consumului de tutun. Anul acesta, statele părţi ale Convenţiei Cadru pentru Controlul Tutunului (primul tratat mondial de sănătate publică), între care şi România, sunt chemate să întărească colaborarea pentru îngrădirea şi eliminarea comerţului ilicit cu produse din tutun care, la nivel mondial, constituie o ameninţare majoră pentru sănătatea publică şi alimentează corupţia ce subminează instituţiile statelor, dezvoltarea economică, morala politică.

Derulată sub sloganul „Atenţie la tutunul netimbrat: vă pândeşte complicitatea la contrabandă!”, se doreşte întreprinderea de noi paşi împotriva comerţului ilicit cu tutun, incluzând conştientizarea publică privind contrabanda, contrafacerea şi manufacturarea clandestină. Cei care vor să se lase de fumat trebuie să fie motivaţi pentru a duce la bun sfârşit decizia lor şi pentru a deveni nefumători stabili, iar accesibilitatea ţigaretelor ieftine din contrabandă cauzează pierderea uneia dintre motivaţiile principale.

Fumatul continuă să reprezinte o endemie globală. Astfel, circa 6 milioane de oameni îşi pierd anual viaţa din cauza fumatului. Majoritatea din aceste decese sunt rezultatul consumului direct de tutun, iar peste 600 000 sunt atrase de fumatul pasiv. În Regiunea Euro-OMS, circa 41 % dintre bărbaţi şi 22 % dintre femei încă fumează. În privinţa tineretului, se constată prevalenţe dintre cele mai ridicate ale fumatului atât în rândul băieţilor cât şi a fetelor. În ce priveşte România,  circa 31 % din populaţia ţării fumează curent.

Trebuie menţionat că reprimarea tutunului ilicit nu trebuie interpretată în nici un caz ca o recomandare a celui licit. Licit sau ilicit, tutunul este dăunător. Atitudinea corectă, din punctele de vedere etic, medical (individual) şi al sănătăţii publice (colective) este: fără tutun de orice fel. Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de colaborarea părinţilor cu cadrele sanitare şi didactice pentru a ajuta tineretul în privinţa prevenirii începerii fumatului, şi este nevoie ca tot mai mulţi fumători să conştientizeze faptul că, în primul rând spre binele lor, ar merita să se elibereze de fumat.

 

comunicat DSP

comentarii

de Horia Mărieș la 30 mai 2015 - 21:56

Am rupt deja pagina asta din calendar.
Bine ca am fost atentionat. Merci.

Lasati un comentariu