Aur pentru Alin Măran de la Tapo Carei

• publicat la: 5 May 2015
Aur pentru Alin Măran de la Tapo Carei
În perioada 1-3 mai 2015 a avut loc la Câmpulung Muscel, Finala Campionatului Naţional Echipe juniori I, unde a participat şi sportivul din Carei, Măran Alin, component al Liceului cu Program Sportiv din Constanţa. În urma unor meciuri grele,  de o încărcătură fizică şi psihică foarte mare, a reuşit să câştige medalia de aur ce reprezintă titlul de Campion Naţional al categoriei respective, învingând în finală echipa gazdă a Clubului Sportiv PRISTAVU Câmpulung cu scorul de 4-2. Datorită prestaţiei foarte bune din ultima perioadă, Alin Măran a fost convocat la lotul echipei naţionale de juniori I care va participa la Campionatul European din iulie 2015 în Bratislava (lot format din 4 sportivi).
Tot în acest sfârşit de săptămână, sportiva Dari Helga, componentă a Clubului copiilor TAPO CAREI, legitimată la Statisztika Budapesta, a participat la Finala Campionatului Naţional al Ungariei (categoria juniori III), unde a obţinut locul III (medalie de bronz) după ce în sferturi a învins-o  din nou pe campioana multiplă a Ungarie, Drabant Anitta.

Lasati un comentariu