Campania naţională ,,EcoAtitudine” va poposi la şcolile înscrise din Satu Mare

• publicat la: 23 mai 2015
Campania naţională ,,EcoAtitudine” va poposi la şcolile înscrise din Satu Mare

La nivel național la sfârșitul lunii februarie s-a dat startul celei de-a VI-a ediții a celei mai importante campanii de educație ecologică şi mediu din țară numită sugestiv ,,Campania EcoAtitudine’’. Campania este realizată de către Asociația Iris Terra Green în parteneriat cu Grupul European de Presă REPORTER, sub patronajul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Scopul campaniei este sensibilizarea tinerei generații privind colectarea selectivă a deșeurilor astfel, în perioada 26 martie – 13 noiembrie 2015 peste 120 000 de elevi și profesori din 103 şcoli colectează selectiv deşeuri din hârtie, carton, plastic, PET, aluminiu şi se vor juca de-a supereroii, actorii şi reporterii.

Campania va ajunge cu sprijinul New Kopel Group în 20 de orașe din țară: Arad, Bacău, Bistrița, Braşov, Bucureşti, Buzău, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Focşani, Iaşi, Ilfov, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Satu-Mare, Tȋrgu-Mureş, Timişoara şi Zalău.

La nivelul județului Satu Mare caravana campaniei va poposi în 25 mai la nivelul  școlilor înscrise: Școala Gimnazială „Bălcescu-Petofi”, Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, instituții de învățământ cu tradiție în activități cu caracter ecologic.

Mai multe detalii despre desfăşurarea campaniei şi despre ce implică ea puteţi afla de pe site-ul oficial www.ecoatitudine.eu

Lasati un comentariu