Comemorare Simion Bărnuțiu
Cu ocazia împlinirii a 151 ani de la trecerea în neființă a marelui istoric, filosof,profesor, om politic și lider al mișcării revoluționare dinTransilvania, Simion Bărnuțiu, azi 28 mai 2015, reprezentanți ai Direcției de Cultură a Municipiului Carei, alături de reprezentanți ai Bibliotecii Municipale Carei au depus o coroană la bustul recent renovat al acestuia, situat pe strada Iuliu Maniu din municipiul Carei, în fața fostului Gimnaziul Piarist unde a fost elev, actualmente Liceul Romano-Catolic „Josephus de Calasantius”.
Simion Bărnuțiu s-a născut în data 28 iulie 1808 la Bocșa, iar între 1820 și 1825 a studiat la Gimnaziul Piarist din Carei. Personalitate remarcantă a culturii naționale, și-a dedicat întreaga activitate pentru interesele naționale ale poporului român, rămânând în memoria noilor generații prin voința sa tenace și valoarea morală a creațiilor științifice. A încetat din viațăla 28 mai 1864 în Sânmihaiu Almașului (jud. Sălaj).