Ilyes Gyula din Satu-Mare ales la Tg.Mures preşedinte executiv al UDMR

• publicat la: 30 mai 2015
Ilyes Gyula din Satu-Mare  ales la Tg.Mures preşedinte executiv al UDMR

Consiliului Reprezentanţilor Unionali, ce a avut loc sâmbătă, la Târgu Mureş, l-a desemnat în funcţia de preşedinte executiv al Uniunii Democrate Maghiare din România, pe  Kovacs Peter, la propunerea  preşedintelui  UDMR, Kelemen Hunor.  Kovacs Peter a fost ales cu 53 de voturi pentru şi 21 împotrivă.

Potrivit regulamentului,  Kovacs Peter, i-a propus pe cei şapte preşedinţi executivi cu care va lucra pe perioada mandatului sau: Magyari Tivadar pe educaţie şi învăţământ, Hegedus Csilla – cultură, Bodor Laszlo – lider programele naţionale ale UDMR, Szekely Istvan – probleme sociale şi pentru departamentul care lucrează şi pentru autonomia culturală, Ilyes Gyula din Satu-Mare  – pentru administraţia publică locală, iar pentru cele două departamente noi: Nagy Zoltan pentru organizaţiile teritoriale, Gered Imre – pentru tineret.

La acest eveniment, Kelemen Hunor a afirmat că Uniunea are foarte multe obiective pe care şi le-a propus a le realize şi că e nevoie de o nouă structură, prin care să se acorde o atenţie mai mare organizaţiilor locale.  Totodata, Kelemen Hunor a spus că este nevoie de o regândire a organizaţiilor locale la nivel de oraşe mici şi mari şi că este loc de mai bine în ce priveşte educaţia şi învăţământul, din acest motiv UDMR doreşte lărgirea paletei programelor propuse.

Vă reamintim că presedintele UDMR Kelemen Hunor a luat parte în mun.Carei la tăierea panglicii inaugurale a unui  lăcaş de cultură  al oraşului multietnic Carei doar în prezenţa  consilierilor si oficialilor maghiari, fiind pentru a doua oară când acceptă o asemenea organizare din partea  “organizaţiilor locale la nivel de oraşe mici”.

redactia

comentarii

de Horia Mărieș la 30 mai 2015 - 17:23

Nu sunt de loc de acord cu alegerea lui Ilyes Gyula!

Mult mai bun (sau mai bune spus, singurul bun) in această funcție de președinte executiv pentru administrație publică locală ar fi fost Kovács Jenö!

Poate că dacă ar fi avut o funcție atât de inaltă in cadrul RDMSZ, Kovács ar fi trebuit să renunte la funcția de primaș la Nagykároly.
Ar fi scăpat municipiul Carei de el și toată lumea ar fi fost foarte multumită.
Așa, se ține ca scaiul de fotoliu, poți să-i dai oricâte șuturi în fund vrei, că el rămâne lipit (cu prenadez) tot acolo.

Propun să se anuleze imediat și să se reia alegerile din Consiliul Reprezentantilor Unionali RDMSZ si la functia de presedinte executiv pentru administratie locală să poată candida numai Kovács Jenö și nimeni altcineva.

Lasati un comentariu