Pagina principala / Istoric / Simion Bărnuţiu, erou al Revoluţiei Române de la 1848

Simion Bărnuţiu, erou al Revoluţiei Române de la 1848

 

Ilustru cărturar şi om politic român al secolului al XIX- lea, cunoscut mai ales ca unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848 din Transilvania, Simion Bărnuţiu vede lumina zilei în data de 21 iulie 1808 în satul Bocşa Română din comitatul Zarandului, (azi judeţul Sălaj). Tot aici învaţă tainele scrisului şi ale cititului la şcoala comunală, după care urmează gimnaziul la liceul  piariştrilor din Careii Mari, continuând apoi cu facultatea teologică din Blaj, unde a fost hirotonit preot celib greco-catolic.

In fata liceului piarist careian unde a studiat, este amplasat bustul sau.

Calităţile şi spiritul său deosebit au făcut să fie repede remarcat şi apreciat de profesorii şi colaboratorii săi. Ocupă catedra de sintaxă la gimnaziul din Blaj, concomitent deţinând postul de arhivar al consistoriului din Blaj, devenind apoi profesor la catedra de studii de la seminar, unde predă istoria universală şi filozofia. Între anii 1834-1839 deţine funcţia de notar al consistoriului, după care revine la catedră până în 1845.

În Transilvania, nobilimea maghiară avea ca principală preocupare în prima jumătate a secolului al XIX-lea maghiarizarea forţată a românilor. Un prim proiect al unei astfel de lege apare în lucrările Dietei de la Cluj în 1836 şi va fi legalizată în 1842.  Legea prevedea că „în întregul principat, toate jurisdicţiunile bisericeşti, după numai zece ani, sunt obligate să întrebuinţeze numai limba maghiară şi, după acel termen, nimeni nu va putea deţine vreo slujbă dacă nu cunoaşte limba maghiară. În şcoli se va întrebuinţa de asemenea numai limba maghiară”.

Împotriva legii protestează şi saşii, care-şi văd ameninţată fiinţa naţională, iar din partea românilor, Simion Bărnuţiu, care ca secretar al episcopului Lemeni a asistat la toate dezbaterile legii, protestează împotriva votării ei, prin articolul intitulat „O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă” devenind mai târziu ideologul revoluţiei de la 1848.

Ideile naţionale din această lucrare le vom găsi încrustate în marele său discurs din 2/14 mai rostit în catedrala Blajului la 1848: „Dacă şi-au pierdut limba oarecare popor, şi-au pierdut deodată caracterul şi naţionalitatea sa” scria Bărnuţiu în 1842, iar în 1848 îşi completează gândirea naţională cu proclamarea românilor ca naţiune independentă şi de sine stătătoare care şi-a scuturat jugul etnic şi a înlăturat iobăgia feudală, chemând totodată naţionalităţile conlocuitoare la convieţuire paşnică: „naţiunea română dă de ştire că, voind a se constitui şi organiza pe temelie naţională, n-are cuget duşman în contra altor naţiuni şi le recunoaşte acelaşi drept şi voieşte a-l respecta cu sinceritate, cerând respect împrumutat după dreptate; prin urmare, nici nu va suferi a fi supusă altora, ci voieşte drept egal pentru toate”.

Libertatea este pentru Bărnuţiu o lege de neocolit: „libertatea cea adevărată a unei naţiuni nu poate fi decât naţională”. Libertatea şi naţionalitatea sunt noţiuni de nedespărţit, căci „cu persoana naţiunii deodată se naşte şi libertatea ei”. Libertatea e condiţia primordială a culturii, e bunul suprem al oricărui popor. Iar libertatea numai naţională poate fi.
Simion Bărnuţiu demonstrează că uniunea forţată a Transilvaniei la Ungaria este nedreaptă şi antidemocratică. Era, de fapt, un rapt teritorial al Ungariei care trecea peste voinţa majorităţii locuitorilor din Ardeal.

Astfel evenimentele anului 1848 îl găsesc pe Simion Bărnuţiu la Sibiu, unde în seara zilei de 24 martie dicta colegului său Ioan Puşcariu, primul manifest al revoluţiei române intitulat „Fraţi români”, document care a doua zi circula în formă de manuscris printre românii din Sibiu şi care formula încă de atunci principiul fundamental după care se va călăuzi revoluţia română, şi anume, emanciparea naţională: „Naţia română nu mai poate fi roabă ungurilor, secuilor şi saşilor, limba noastră trebuie să aibă cinste cuviincioasă înaintea statului şi a legilor…Naţionalitatea noastră trebuie să se recunoască şi să se asigureze”.

Aceeaşi formulare va sta la baza programului din 2/14 mai 1848 când în catedrala Blajului, Bărnuţiu rostea cel mai „măduvos” discurs politic din istoria românilor.

Principalele idei care au stat la baza discursului au fost:

1.Marea Adunare Naţională trebuie să şteargă iobăgia şi să proclame independenţa naţiunii române

2. Unio Trium Naţionum, Tripartitul, Aprobatele şi Compilatele să fie abrogate şi să nu fie înlocuite cu o unire nefirească.

A doua zi, 3/15 mai, pe câmpul de la Blaj, care de atunci se va numi ,,al Libertăţii”, Bărnuţiu va fi ales vicepreşedinte al Marei Adunări Naţionale şi apoi preşedinte al Comitetului conducător al Revoluţiei şi preşedinte al Comitetului de Pacificaţiune.  Simion Bărnuţiu alături de Avram Iancu,  Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Axente Sever,  Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Eftimie Murgu, Andrei Şaguna, Simion Balint, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Ioan Dragoş, Ioan Sterca-Şuluţiu, David Urs de Margina au fost liderii şi eroii mişcării revoluţionare din Transilvania de la 1848.

Obiectivele revoluţiei au fost realizate şi contribuţia lui Simion  Bărnuţiu la izbânda revoluţiei democratice române a fost esenţială.
Înăbuşirea revoluţiei conservatoare îl determină pe Barnuţiu să emigreze în Ţara Românească.

În mai 1864 se întoarce muribund acasă. În drum, pe Valea Almaşului, la Treznea, judeţul Sălaj, îşi dă obştescul sfârşit.

Pe monumentul ridicat mai târziu pe mormântul său din Bocşa Română sunt scrise cuvintele: libertate, frăţietate, egalitate, naţionalitate – cuvinte ce i-au marcat personalitatea, existenţa şi activitatea.

Discursul rostit la 2/14 mai 1848 în catedrala Blajului demonstrează cu prisosinţă toate calităţile sale, iar întreaga lui activitate, până în ceasul morţii pusă în slujba emancipării naţiunii române, îl aşază în rândurile celor mai de seamă bărbaţi ai ţării, cu care ne mândrim şi care pentru noi rămâne o pildă vie.