1 Iunie de vis la Carei

• publicat la: 1 June 2015
1 Iunie de vis la Carei

Pe o vreme minunată, Ziua Copilului a adunat sute de copii în parcul dendrologic unde au avut parte de spectacol  muzical, de concursuri şi întreceri sportive dar si de expozitii de păsări si animale mici.  Atmosfera de mare sărbătoare a fost întreţinută de personajele copilăriei precum Albă ca Zăpada, piraţi si prinţese sau îngeraşi si zâne bune.

Tinerii liberali au fost la înălţime  si au organizat  un 1 Iunie de poveste. In acest an, în municipiul Carei, sarcina organizării zilei de 1 Iunie a revenit partidelor politice, singurele atente la sărbătoarea internatională a copiilor.

In deschidere, echipa liberalilor a adresat câteva cuvinte asistenţei numeroase, cuvinte care s-au rezumat la felicitari si urări pentru toţi copii sărbătoriti.   Au urcat pe scenă deputatul Romeo Nicoară, co-presedinte al PNL Satu Mare,co-presedintele PNL Carei-Ilie Ciută, co-presedintele TNL Victor Cernea, co-presedintele PNL Carei -Ioan Racolţa, co-presedintele TNL  Adrian Cozma si Marius Sivado , presedintele TNL Carei.

Alături de ei au fost prezenti si alti oaspeti din Satu Mare, Emilia Enătescu, presedinta OFL Satu Mare, Raluca Săntoan, prim vicepreşedinte OFL.

Printesa Mădălina Someşan a făcut oficiile de gazdă si a invitat pe scenă , în deschidere, toti copii talentati care au dorit să recite o poezie sau să cînte din multele melodii invăţate la grădinita sau scoală.

In acest timp, cei nerabdatori au avut posibilitatea sa se dea pe toboganul gonflabil de la intrarea  in parc sau sa participe la concursul de tras funia sau de alergat in sac.  Zeci de copii au stat cuminti, sa le vina randul sa concureze, pe serii, la concursul de alergare in sac sau de tras franghia.

Cei mai mici au avut posibilitatea de a se plimba cu trasurica trasa de un ponei.

Pe scena au mai evoluat grup vocal  Castelanii, coordonati de prof. Mariana Vulcan, solistele de la Centrul Cultural, instructor Szucs Josef dar si  Andrada Spanci pregatita de prof. Mariana Vulcan.

Un alt concurs savurat de copii a fost cel  de ” Cautarea comorii”, castigatorul fiind desemnat cel care gasea cele mai multe comori ascunse  intr-un perimetru dat. Organizatorii au ascuns aici nu mai putin de 34 de obiecte diferite, mici jucarii.

Alba ca Zapada a fost de departe cea mai asaltată  dintre personajele care au întretinut atmosfera de  sărbătoare a copilăriei din municipiul Carei. Poate si datorita faptului că oferea în dar micutilor picturi pe feţisoarele lor  drăgălaşe.

Nu a lipsit nici concursul de desene pe asfaltul din jurul parcului.

Toti copii au primit sucuri, ciocolată, baloane galbene şi albastre iar clovnul ospitalier servea părinţii cu fursecuri.

Momentele folclorice au fost asigurate de formaţia Cununa Oaşului din Batarci, soliste fiind Alina Tiutian şi Georgiana Şorba.

In final, micuţii au mai avut parte de un concurs, cel de mâncat pufuleţi.

Pe tot parcursul evenimentului organizat de TNL Carei, cei pasionaţi de arme şi jocuri strategice au vizitat standul Airsoft  iar iubitorii de animale mici şi păsări au admirat exponatele Asociaţiei Colibri din Carei.

 

 

comentarii

de localnic la 1 June 2015 - 23:55

FELICITARI

de miki la 2 June 2015 - 08:49

suuperrrr

de Careian 58 la 2 June 2015 - 09:51

A fost super! Felicitări TNL Carei.Aţi fost la înălţime!

de coriolan la 2 June 2015 - 10:49

Felicitari echipei liberale!

de dariana la 2 June 2015 - 14:17

cel mai frumos 1 iunie!!!!
iepurasii au fost giorno si alba ca zapada !!!!

de miruna la 2 June 2015 - 16:45

multumim pentru acest 1 iunie.cel mai frumos!

de Erik la 2 June 2015 - 20:26

szuper tare!

de cristii la 2 June 2015 - 20:46

asta datorita dnlui cIUTA PE CARE NU IL SUSTINEM CAND TREBUIE SE ZBATE SINGUR CONTRA LUI KOVACS SI KAKAIZER….PSD II TRADEAZA PE ROMANIII…FELICITARII A FFFF FFFFF FRUMOSSSSSSSSSSSSSS

de CORIIII la 2 June 2015 - 20:49

felicitariiii pnl……udmr face cate un bograci la frayerii pe gratis sa mearga sa-i voteze….psd unde a fost marele ionut…??? ce ai facut pentru careienii copiii in afara ca joci cum canta udmr…kovacs..???

de silvia la 2 June 2015 - 21:03

liberalii au fost mereu la inaltime si nu au amestecat politica cu activitatile de orice fel!
ca de obicei primaria este absenta din viata orasului dar liberalii suplinesc din plin si fara sa ceara bani d ela primarie cum procedeaza ceilalti! meritul este cu atat mai mare!
copii au fost fericiti si doar acest lucru conteaza!
a fost o zi minunata !
multumim celor ce au pus umarul la organizare!

de Un organizator la 2 June 2015 - 22:40

copii au fost fericiti si doar acest lucru conteaza!
a fost o zi minunata !
MULTUMIM PENTRU APRECIERI !!!!!!!!!!!!!!!!!!

Adevarul e ca toti sponsorii au fost bucurosi pur si simplu sa ne ajute. A fost un eveniment cu un buget consistent dar solidaritatea firmelor careiene a fost la inaltime, intr-o urmatoare postare o sa trec cativa sponsori si sper sa nu-i stergeti. Am avu si noroc ca ne-au cam iesit toate la fix (cu mici greseli evident). In total au fost peste 3000 de mici atentii: bomboane, acadele, prajiturele, fursecuri, ciocolati, biscuiti, sucuri etc. cred si sper ca toti copii au primit cate ceva. A fost program in mai multe limbi, a fost tobogan gomflabil, claun, animalute mici, expo de arme airsoft, ponei cu trasura, pictura pe fata si multe altele.
Chiar sincer am avut noroc ca ne-a iesit fain.

P.S. Sper ca la anul toti organizatorii sa tina cont de limbile vorbite in Carei sa sa-si faca program muzical multilingvistic!

de Un organizator la 2 June 2015 - 22:52

Intercompany, AlconorCompany, Varga Quatro, Zsotli Cherestesiu, Papp Zsolt, Somogyi Attila si toti pasionatii de animalute, cei de la Airsoft, Binder &Family, Atlantic Horea Nagy, Alba ca zapada(picturile pe fata), Iliuta (clownul), artistii nostri, ai Careiului cu indrumatorii lor Szucs Jozsi si d-na Vulcan. Bineinteles ca le multumim si organizatorilor, oameni politici ai Careiului si Judetului dar pe ei nu-i amintesc dupa nume. :) )))
Daca am uitat sa amintesc pe cineva mii de scuze.

Multumim inca odata mult de tot. !!!!!!!!!

de Emanuela la 2 June 2015 - 22:53

Eu cred ca mai bine pune-ai unul dintre copii sa iti scrie articolul, era mult mai corecta romana ;) .

Succes si mai corecteaza romana.

de Horia Mărieș la 3 June 2015 - 05:54

@Emanuela la 2 June 2015 – 22:53

Comentariul Dvs. este unul rău intenționat și nu vă face cinste.
Miroase de la o poștă a ranchiună, a invidie, a răzbunare, a josnicie, este pur și simplu mizerie gratuită.
Am verificat și deși articolul nu este semnat, este scris intr-o română corectă, acceptabilă.
Este doar părerea mea, atât cât mă mai pricep și eu….

În schimb, dacă v-aș fi fost învățător, pe Dvs v-aș fi lăsat sigur repetentă în clasa a II-a.
Primară.
Știți de ce?
Doar pentru “pune-ai”.

de Carmen la 3 June 2015 - 07:10

la 1 iunie organizat de plr au fost 7 copii iar la cel al udmr au fost ceva mai multi dar nici pe departe cati au venit luni 1 iunie .
E adevarat ce se scrie in articol ca primaria nu face nimic de 1 iunie si la fel de adevarat este ca mereu liberalii au fost deasupra nivelului de organizare al tuturor !
deranjul e ca domnul Ciuta le sta in gat la coruptii din primarie si la afaceristii ce progreseaza doar pe banii orasului./de ce samabata udmr a luat comisionul de la vanzatorii ambulanti din parc???? astia de la udmr nu sunt sanatosi daca nu jumulesc careienii macar de 5 lei asa ca sa isi bata joc si apoi merg la consiliu sa fie scutiti de dari la oras.numai succesuri sa aveti tulipani hapsani dupa bani nemunciti .

de helga la 3 June 2015 - 09:34

foarte frumos a fost si foarte bine am simtit cu toti!!!!
felicitari organizatori!

de Camelia la 3 June 2015 - 12:41

va iubesc pe toti cei care ati facut posibila aceasta sarbatoare!!!!!
la carei liberalii sunt mereu la inaltimea asteptarilor noastre!

de Tamas la 4 June 2015 - 21:49

Felicitarile mele!
a fost chiar frumos si bine organizat

de csilla la 9 June 2015 - 21:08

fetita mea si acum povesteste despre ce bine a simtit in parc de 1 iunie.
multumim liberali!

Lasati un comentariu