Consilierul primarului din Carei recidivează. Cameleonul nerecunoscător

• publicat la: 19 June 2015
Consilierul primarului din Carei recidivează. Cameleonul nerecunoscător

Problema proprietăţilor care au aparţinut „optanţilor unguri” şi care urmau să fie expropriate, prin Reforma agrară, a constituit în anii 1920 obiectul unor dispute internaţionale înverşunate. Controversa, din păcate,  nu s-a terminat nici până în zilele noastre. Această controversă precum și problema Trianonului sunt reluate mereu și mereu, sub diverse forme, de consilierul personal al primașului Kovács Jenö, de funcționarul public plătit din banii contribuabililor careieni, de redactorul șef al săptămânalului “N&V”, organul de presă al organizației locale careiene RDMSZ.

Omul a făcut nu o pasiune, ci pur și șimplu o obsesie din aceste două subiecte.

Mi-a atras atenția un articol apărut în numărul de ieri, din 18 iunie a.c., al săptămânalului “N&V”, legat de subiectul “optanților maghiari” articol ce are un început scurt pe prima pagină, o continuare în pagina a 6-a și “o amenințare” cu continuarea în numerele viitoare (Folytatjuk).

Se poate afirma că articolul respectiv este conceput ca și o discuție filosofică, sau mai precis, ca una cu subiect istoric, purtată în contradictoriu, de la distanță, între Boros Ernö și Ioan Corneanu, fostul prim-secretar P.C.R. în Carei in perioada 1975-1979, apoi membru al Comitetului Județean P.C.R. Satu Mare până in decembrie 1989, iar acum mare profesor.

Să fie foarte clar de la bun început. În perioada 1965-2011 eu am lipsit din Carei.
N-am călcat de loc pe acolo. Nu știu decât foarte vag, din cele aflate de la terțe persoane, sau din cele citite pe ici și pe colo, despre intâmplările, mai ales politice, petrecute in Carei in cei 46 de ani în care am fost rupt de realitățile orașului.

Să fie foarte clar de asemenea că nu mă înteresează de nici o culoare alegațiile sau aberațiile cromatice scrise despre tema Trianonului, despre tema “optanților maghiari” și despre altele de acest gen, de un fost prim-secretar P.C.R., indiferent de cât de mare profesor sau de intelectual este considerat de alții a fi dânsul acum; sau de cele scrise pe aceeași temă de un ziarist școlit în timpul regimului comunist la Academia “Ștefan Gheorghiu”. Am eu multe alte surse bibliografice credibile de consultat pe acest subiect, nu trebuie să mă uit în gura nici unuia dintre acești doi foști “tovarăși” dacă vreau să aflu adevărul. Lucru pe care de altfel, l-am și făcut, nici o grijă.

Interesant mi s-a părut cu totul altceva și anume faptul că Boros Ernő “se leagă” de fostul ștab comunist careian, de Ioan Corneanu, ca pretext pentru a dezgropa din nou ín paginile săptămânalului tipărit la Cluj-Napoca pe hârtie igienică, una din temele favorite dânsului, anume tema Trianonului și urmărilor nefaste ale acestuia asupra maghiarilor, urmări deplânse cu lacrimi amare in cadrul așa numitelor întruniri anuale careiene “Főhajtás”, organizate de “A Magyar Ifjúsági Kezdeményezés nagykárolyi szervezete”,  de “A Történelmi Vitézi Rend Nagykárolyi Szék” cu ocazia “a Nemzeti Összetartozás Napja”.

Sunt bine cunoscute “nostalgiile” legate de NagyMagyarország ale actualului funcționar public, ale numitului Boros Ernö.

Ca să nu pot fi acuzat că-i răstălmăcesc vorbele, că i le traduc greșit (mi s-a mai întâmplat) îl citez în stare “virgină”, adică fără nici o traducere, il citez în limba lui maternă. Este vorba de un foarte mic fragment dintr-un articol publicat de dânsul în luna februarie 2010 în Hargita Kiadó din Miercurea Ciuc (Csíkszereda): “Romániát Trianon óta a birodalmi mentalitás jellemzi. Annak ellenére – vagy talán éppen azért? –, hogy jelenlegi területéből egy országrészt nem fegyveres hódítás nyomán, hanem nemzetközi döntőbíráskodás eredményeként tudhat a magáénak. A románok nem csupán a két világháború között, illetve a ’89-es rendszerváltás előtt viselkedtek Erdélyben hódítókként, hanem ezt teszik az országnak az Európai Unióba történt befogadása óta is.”

L-aș mai putea cita de câteva sute de ori pe B.E. ca să demonstrez caracterul șovin, revanșard al concepțiilor dânsului despre istorie și despre viață. Dar mi-aș pierde degeaba atât timpul meu cât și pe cel al eventualilor mei cititori. Nu se plătie.

Mi-am pus întrebarea dacă cei doi “adversari de idei”, dacă cei doi foști tavarișci, Ioan Corneanu și Boros Ernő, n-au fost cumva contemporani în Carei, nu se cunosc cumva bine unul pe altul de acolo? Nu pot să afirm în mod cert că se cunosc, fiindcă nu am trăit in perioada anilor ’70  in Carei, nu i-am văzut niciodată impreună, dar mă poate ajuta memoria colectivă a eventualilor mei cititori care-și mai aduc poate aminte de acele vremuri.

Eu unul am suspiciunea rezonabilă că cei doi vajnici comuniști s-au cunoscut – și încă foarte bine. Argumente mele pentru susținerea aceastei afirmații, prezentate foarte pe scurt,  sunt următoarele:

1. Până pe la mijlocul anilor ’70, numitul Boros Ernő, născut în 1952, a trăit, a domiciliat și a muncit ca și bobinator de motoare electrice pe la o cooperativă de doi bani din Carei. Repara frigidere, mașini de spalat, etc. Acest lucru este cert.
2. Se pare că B.E. s-a împlicat nițel și în politică, nu este exclus ca din interes personal, în U.T.C. și/sau apoi în P.C.R., findcă era privit probabil ca un tânăr mincitor de perspectivă, cu origină sănătoasă, ca o “rezervă de cadre”. Bravo lui.
3. Este sigur că în perioada 1978-1982 B.E. a fost trimis de P.C.R. Carei la studii la Academia “Stefan Gheorghiu” din București, la Facultatea de ziaristică. Acest lucru rezultă cu certitudine de pe portalul “Az Erdélyi Múzeum-Egyesület (Societatea Muzeului Ardelean)”, cu sediul in Cluj-Napoca, str. Jókai nr. 2-4, unde se pot citi următoarele rânduri dintr-un foarte scurt CV al numitului Boros Ernő: “1952-ben született Nagykárolyban. Egyetemi tanulmányait a bukaresti Stefan Gheorghiu Akadémia újságírói fakultásán (1982), majd a kolozsvári BBTE szociológia szakán (2008) végezte. 1982-től hivatásos újságíró, jelenleg a Nagykároly és Vidéke hetilap szerkesztőségének tagja.”

Aici ar fi bine să ne oprim puțin din relatarea “deducțiilor” mele.

I. Admitem că Boros Ernö a fost trimis de partid (ăla comunist) la Academia Stefan Gheorghiu in anul 1978.

II. Admitem că in anul 1978 prin-secretar al P.C.R. in Carei era tovarășul Ioan Corneanu.

III. Admitem că cel care trebuia să semneze, să vizeze, să aprobe recomandarea dată de organizația locală P.C.R. pentru ca numitul futecist (sau poate chiar membrană P.C.R.), Boros Ernő, să poată beneficia de binefacerile regimului comunist acordate tinerilor muncitori care n-au fost în stare să intre la o facultate prin forțe proprii și ca totuși ăia să poată învăța niscaiva carte pe la Academia “Ștefan Gheorghiu”, aflată sub oblăduirea și sub aripa ocrotitoare a atotputernicului P.C.R., era fără doar și poate prim-secretarul Ioan Corneanu.

Toate cele de mai sus fiind admise, cum să nu admitem atunci că prin anii ’70 cei doi, Ioan Corneanu și Boros Ernő s-ar fi cunoscut?
Să nu fim nici naivi și nici absurzi.
Nu zic, nu susțin că s-au cunoscut extrem de bine, nu zic că au fost amanți, dar de cunoscut, intr-un oraș mic cum este Careiul, unde fiecare se cunoaște cu fiecare, în mod sigur că s-au cunoscut! Q.e.d.

Bref: Boros Ernő îi datorează cel puțin “recunoștiintă”  numitului Ioan Corneanu, fiindcă datorită semnăturii lui, el a reușit până la urmă să facă o școală, să termine o facultate, pe atunci bine cotată și în care nu puteau pătrunde decât tinerii muncitori sau țărani cu origine socială foarte bună și de mare perspectivă, candidați extrem de bine verificați de – sau chiar înrolați în – P.C.R. și Securitate.

De ce încercă oare atunci în ziua de azi Boros să-l spurce, să-l târască în noroi, să-l mãnjească cu rahat pe fostul prim-secretar careian, pe “binefăcătorul” lui?

Oare fiindcă Boros Ernő, pe lângă multe alte carențe de caracter pe care le are și pe care i le cunoaștem deja, este și un “cameleon nerecunoscător”?

Asta este de altfel și intrebarea conținută de titlul acestui articol.

Horia Mărieș
București, 19 iunie 2015

 

 

comentarii

de sorin florut la 20 June 2015 - 12:22

Horia Mărieş

Afacerea optanţilor unguri s-a încheiat în perioada interbelică, prin despăgubirea acestora pentru suprafeţele expropriate de statul român prin reforma agrară din 1921. Despăgubirea a fost suplimentată cu 10% peste valoarea terenului pentru a compensa “deranjul” provocat. Din nefericire, ocupaţia ungurească în Nordul Ardealului, instaurată în septembrie 1940 şi înlăturată în octombrie 1944, a oferit foştilor optanţi posibilitatea de a reocupa fostele proprietăţi, statul ungar facilitându-le această acţiune ilegală, inclusiv prin înscrierea în cărţile funciare a foştilor moşieri unguri, despăgubiţi pentru proprietăţile expropriate. Statul român, prin guvernul dr. Petru Groza, la restaurarea administraţiei româneşti în Ardeal(după 9 martie 1945) a anulat toate înscrierile din cărţile funciare făcute în perioada ocupaţiei ungureşti (horthyste şi szalasiste). Şi chestiunea Tratatului de la Trianon s-a încheiat în august 1940, el devenind caduc după “arbitrajul” de la Viena, în care Hitler şi Mussolini s-au erijat în arbitri, fără ca partea română din diferendul româno-ungar să le-o fi cerut. Căci România nu ceruse nimănui să arbitreze o chestiune în care revanşarzii horthyşti emiteau pretenţii asupra unor teritorii aflate în graniţele României, teritorii care erau locuite în proporţie de peste 50% de etnici români, deci care, după dreptate şi democraţie trebuiau să se afle în România, nu în Ungaria. Numai că aproape nimeni nu îşi face iluzii asupra modului de gândire corect, după dreptate şi democratic al lui Hitler şi al lui Mussolini, doi dictatori fascişti. Nici măcar nostalgicii ungarişti, care pretind refacerea Ungariei pre trianonice doar pentru că aşa le place sau aşa le convine lor, fiindcă argumente demografice şi democratice nu au. Se bazează pe o autoproclamată superioritate culturală, pe un iluzoriu drept al primului sosit, pe cucerirea cu sabia şi pe faptul că, dacă aşa a fost înainte de 1918, aşa trebuie să fie şi acum. Desigur, nimeni nu se întoarce la 1864, la 1711, la 1541 sau înainte de 800. E musai să se prezerve cea ce era între 1867 şi 1918. Adevărul e că nu e musai, o simplă privire doar pe harta Europei arată că nu s-a păstrat aproape nimic din fostele imperii multinaţionale austro-ungar şi ţarist. Nu mă întreb ce bijuterie şi ce paradis o fi fost Ungaria din cadrul monarhiei bicefale (nu mă întreb pentru că ştiu că era departe!) de trebuie musai refăcută aşa cum a fost, doar pentru nişte ambiţii de stăpânire asupra altor neamuri. Cât despre cucerirea cu sabia, argumentul acesta a vorbit de cel puţin două ori în secolil trecut.

de sorin florut la 20 June 2015 - 13:16

Trianonul nu mai există încă din secolul trecut. Există însă Tratatul de la Paris, din 10 februarie 1947. E în vigoare. Are nişte semnături pe el. Inclusiv ale reprezentanţilor Ungariei. Postarea anterioară este de fapt un preambul pentru o afirmaţie simplă, iar pentru unii, chiar consternantă. Anume, deşi revizioniştii unguri se plâng mai mereu de nedreptatea făcută Ungariei la Trianon, cea care ar trebui să se plângă este ….. România. Mai întâi, în linii generale, pentru că nu s-a respectat linia frontierei prevăzută în convenţia din august 1916, încheiată între România şi Antantă, linie promisă României de Franţa, Regatul Unit, Italia şi Rusia. În al doilea rând, în detaliu, pentru că s-au creat României inconveniente care decurg din partajarea fostelor comitate Satu Mare, Bihor şi Arad, circa jumătate din ele fiind atribută Ungariei. În al treilea rând, în detalii de fineţe, pentru că linia de frontieră nu a ţinut seama de situaţia terenurilor comunale, adică a lăsat comuna în România, dar mare parte din suprafeţele ei agricole au ajuns în Ungaria. Cel mai cunoscut caz este cel al comunei Sanislău. Din judeţul Satu Mare. În al patrulea rând, inconveniente geografice, legate de vărsarea principalelor râuri care curg spre vest (Someşul,Crişurile, Barcăul şi Mureşul)urmate în consecinţă de inconveniente legate de partajarea Banatului. Nu în ultimul rând, prin mutarea frontierei mai la est de linia stabilită în 1916, circa 200.000 de etnici români au rămas în Ungaria, unde au fost supuşi unui proces intens de maghiarizare al cărui rezultat se vede limpede în recensămintele ungureşti, în care se mai regăsesc azi abia circa 20.000 dintre ei. Unde au dispărut? Acolo unde au dispărut şi secuii şi şvabii sătmăreni şi slovacii, adică în masa etnicilor unguri, datorită maghiarizării practicate nu numai în Ungaria, ci şi în statul român atât după 1918, cât şi după al doilea război mondial. Un exemplu de epurare etnică pe care România nu şi l-a însuşit şi nu l-a practicat faţă de cetăţenii săi, în ciuda acuzaţiilor interesate care i se aduc în acest sens. O acuzaţie care i se poate aduce însă României este aceea că a permis continuarea chiar în timpul administraţiei româneşti şi chiar în zilele noastre a procesului de maghiarizare început în Ungaria din timpul dualismului (1867-1918).

de sorin florut la 22 June 2015 - 07:40

Se pare ca nu am precizat ca, in procesul optantilor, conventia de la Haga, a dat, in 1930, castig de cauza Romaniei. Adica problema s-a incheiat in sensul ca bunurile optantilor reveneau statului roman, in ciuda pretentiilor nefondate ale Ungariei, bazate pe prevederile articolului 63 din tratat, dar necoroborate cu prevederile articolului 260 din acelasi tratat.

de emil la 23 June 2015 - 20:52

Si cameleon si recunoscator?! Cereti prea mult, fiindca e nevoie de caracter pentru a putea fi recunoscator.

de Horia Mărieș la 24 June 2015 - 03:57

@emil

Așa sunt eu, foarte pretentios cu mine însumi și cu alții. Mai sunt și negru in cerul gurii.
Știu că este total lipsit de caracter, știu că este un cameleon scãrbos care își schimbă crezul, năravurile, stapânii doar așa cum in dictează interesul și cum ii convine lui pentru ca să aibă ce mânca, dar măcar cei 7 ani de acasă și putin bun simț tot ar fi putut să aibă, ca să-i multumescă, să-i fie recunoscător celui care probabil că i-a făcut un mare bine, fiindcă la trimis la școala de partid. Că de aia era prim-secretar PCR Carei ca să facă pe toată lumea fericită. Că altfel, dacă nu-l timitea prim-secretarul la Academia Ștefan Gheorghiu, cu cei doi neuroni ai lui, mai făcea individul o facultate exact la Paștele Cailor. Cu excepția, poate, a facultătii de bobinator.

Să fie foarte clar, nu-l cunosc, nu-l iubesc, nu-l stimez, nu-l admir pe fostul prim-secretar fiindcă este imposibil să nu aibă și el pe suflet niscaiva păcate murdare făcute impotriva celor din comunitatea careiană, ca de altfel orice alt fost ștab comunist, dar asta nu înseamnă ca trebuie să tac atunci când văd că o jagardea il injură sau îl face de fecale pe o tipăritură săptămânală de calitatea hârtiei igienice. Fiindcă nu este fair play ce face jurnaliatorul consilier persinal de primaș.

Lasati un comentariu