Liderul UDMR Bihor, AGENT MAGHIAR! DNA a cerut arestare lui fiindcă ar fi protejat de serviciile secrete din Ungaria

• publicat la: 16 June 2015
Liderul UDMR Bihor, AGENT MAGHIAR! DNA a cerut arestare lui fiindcă ar fi protejat de serviciile secrete din Ungaria

Prim-procurorul suspendat al Parchetului judeţean a stat 4 luni în arest, fostul adjunct al şefului Poliţiei 11 luni, iar un comisar şef o jumătate de an. Toţi sunt “clienţi” ai DNA Oradea, toţi pentru fapte de corupţie, transmite ebihoreanul.ro.

Poveştile lor de “capă şi şpagă” pălesc, însă, în faţa dosarului în care procurorii DNA l-au reţinut acum două săptămâni pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Kiss. Mita de peste 4,3 miloane euro pe care groful UDMR şi acoliţii lui ar fi încasat-o în anii 2003-2008 ca să ofere contracte companiilor Selina şi Keviep kft.  şi paguba de 6 milioane euro adusă judeţului îl indicau drept candidat eligibil la arest. Şi totuşi, judecătorii i-au dat drumul.

BIHOREANUL a aflat şi motivul, care reprezintă o premieră în justiţia locală: magistraţii nu au sancţionat gravitatea faptelor, ci întârzierea cu care procurorii i le-au dovedit.

Unii da, alţii ba

Şeful UDMR Bihor şi patronul grupului Selina au fost reţinuţi, pe 2 iunie, într-un dosar pe care procurorii l-au “dospit” mai bine de un deceniu şi în care Alexandru Kiss, magnatul Beneamin Rus şi afaceriştii orădeni Bojtor Vilmos şi Gheorghe Roatiş sunt acuzaţi de fapte de corupţie şi spălare de bani pe seama felului în care firme precum Keviep şi Selina au fost racordate, ani la rând, la banii publici.

Ce bănuia toată lumea se dezvăluie acum: comisioanele grase pe care Kiss & Co le încasau au influenţat cedarea gropii de gunoi a oraşului firmei Keviep, vânzarea către Selina a terenurilor fostelor unităţi militare, dar şi căpuşarea CET-ului, unde livrau cărbune doar “băieţii deştepţi”. Procurorii i-au pus sub învinuire şi pe patronii Keviep, Miklóssy Ferenc senior şi junior, şi pe intermediarii Bojtor şi Roatiş, însă au dispus reţinerea doar pentru Kiss şi Rus.

O zi mai târziu, cei doi au fost duşi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Surpriză, însă! După 5 ore de dezbateri şi alte 4 de deliberări, amândoi au plecat acasă, spre supărarea procurorilor DNA Oradea, care au şi contestat soluţia pe loc, chiar în sala de judecată.

Integral pe ebihoreanul.ro

comentarii

de todea la 18 June 2015 - 08:52

oare ce sume sunt in cauza ca i-au eliberat pe unii

de Horia Mărieș la 18 June 2015 - 10:24

@Todea

Sumele rezultă din comunicatul ofical D.N.A. S-au făcut escrocherii cât cuprinde pe la Oradea.

18 iunie 2015
Nr. 1108/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată,

sub control judiciar, a inculpaților:

KISS ALEXANDRU – IOSIF – FRANCISC, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- spălare a banilor, în formă continuată (4 infracțiuni);
- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial;
- luare de mită și
- trafic de influență, în formă continuată,

RUS BENEAMIN, administrator al grupului de societăți SELINA Oradea, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- spălare a banilor, în formă continuată (2 infracțiuni),
- instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,

și în stare de libertate a inculpaților:
BOJTOR VILMOS LASZLO, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- spălare a banilor, în formă continuată (4 infracțiuni),
- complicitate la luare de mită,
- trafic de influență, în formă continuată,

MIKLOSSY FERENC LASZLO, MIKLOSSY FERENC și ROATIȘ GHEORGHE IOAN, administratori ai unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2003 – iunie 2004, inculpații Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos Laszlo, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo și Roatiș Gheorghe Ioan au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți comerciale înregistrate în România (ECO BIHOR S.R.L. Oradea, EAST BAU CONSTRUCT S.R.L. Oradea, MARTEX TRANS S.R.L. Oradea), Marea Britanie (ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra) și Ungaria (KEVIEP Kft Debrețin), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 300.000 euro. Această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpații Kiss Alexandru Iosif Francisc și Bojtor Vilmos Laszlo de la inculpatul Miklossy Ferenc, pentru a-și exercita influența în favoarea societății comerciale Keviep Kft. Debrecen, astfel încât aceasta să obțină de la Primăria Municipiului Oradea adjudecarea contractului de parteneriat public-privat, având ca obiect construirea și exploatarea gropii ecologice de gunoi a municipiului Oradea.
Spălarea banilor a fost realizată sub masca plății unor livrări de utilaje și materiale pe care KEVIEP Kft Debrețin le-a făcut către firma sa din România EAST BAU CONSTRUCT S.R.L. Oradea, folosind ca intermediari societățile ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo, respectiv MARTEX TRANS S.R.L. Oradea, administrată de inculpatul Roatiș Gheorghe-Ioan.
În concret, KEVIEP Kft Debrețin a livrat către ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra utilaje și materiale în valoare de circa 187.000 euro pe care le-a recumpărat după câteva zile, prin intermediul societății EAST BAU CONSTRUCT S.R.L. Oradea, cu peste 500.000 euro. Diferența de bani, în sumă de 300.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION, în numerar, de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc.
În perioada octombrie 2003 – mai 2004, inculpații Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos Laszlo și Rus Beneamin au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți comerciale înregistrate în România (SELINA S.R.L. Oradea și TRAMECO S.A. Oradea) și Marea Britanie (ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 100.000 euro.
Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plății (de către SELINA S.R.L. Oradea) a unor utilaje pe care TRAMECO S.A. Oradea le-a importat de la firme din Germania, prin intermediul societății ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo. Deși societățile din grupul SELINA au negociat direct cu furnizorii germani, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION LTD Londra la prețuri cu circa 50% mai mari.
Diferența de bani, în sumă de 100.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății ARISTON DISTRIBUTION CORPORATION, în numerar, de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc.
Cei 100.000 euro, spălați prin intermediul operațiunilor descrise mai sus, reprezintă foloase necuvenite pe care inculpatul Rus Beneamin, în calitate de proprietar și administrator al grupului de societăți SELINA Oradea, le-a plătit inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor implicați în derularea unor proceduri de achiziție publică, astfel încât acestea să fie adjudecate de firmele din grupul SELINA.
În perioada 2005 – iulie 2006, inculpații Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos-Laszlo și Rus Beneamin au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți din România (SELINA S.R.L. Oradea și TRAMECO S.A. Oradea) și SUA (WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de aproximativ 702.375 euro.
Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plății (de către SELINA S.R.L. Oradea) a unor utilaje pe care TRAMECO S.A. le-a importat de la firme din Germania și Olanda, prin intermediul societății WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo. Deși societățile din grupul SELINA au negociat direct cu furnizorii germani și olandezi, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan WASLEYS WORLDWIDE LLC Washington la prețuri mult mai mari.
Diferența de bani, în sumă de 702.375 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății WASLEYS WORLDWIDE LLC, în numerar, și apoi a fost remisă inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo.
Suma de bani respectivă, spălată prin intermediul operațiunilor descrise mai sus, reprezintă un folos necuvenit pe care inculpatul Rus Beneamin, în calitate de proprietar și administrator al grupului de societăți SELINA Oradea, l-a plătit inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc (președinte al Consiliului Județean Bihor la data comiterii faptelor) pentru ca acesta să favorizeze societatea SELINA S.R.L. în cadrul procedurilor derulate de C.J. Bihor pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea. În același context, inculpatul Rus Beneamin a depus diligențele necesare pe lângă inculpatul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, pentru ca acesta, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să întocmească documentațiile de urbanism caietele de sarcini pentru proiectele imobiliare ce urmau să fie realizate pe terenurile respective.
Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către inculpatul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, în cadrul celor două proceduri de vânzare de terenuri, Consiliul Județean Bihor a fost prejudiciat cu circa 6.126.219,4 euro.
În perioada 2004 – mai 2008, inculpatul Kiss Alexandru-Iosif-Francisc prevalându-se de influența avută asupra funcționarilor din cadrul societății comerciale S.C. Electrocentrale S.A. Oradea, implicați în procedurile de achiziție publică, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul Bojtor Vilmos Laszlo, în mod repetat, au pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 3.210.472.21 euro, promițând că-i vor determina pe funcționarii susmenționați să atribuie contracte de furnizare de cărbune energetic către societatea comercială administrată de acesta din urmă.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienței banilor, în mod repetat, participanții la comiterea infracțiunilor au încheiat mai multe contracte fictive de comision cu firme paravan ori au încorporat foloasele necuvenite în prețul de achiziție al cărbunelui.
Sumele de bani reprezentând foloasele necuvenite au fost retrase, în numerar, din conturile bancare ale firmelor paravan și au fost remise inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo.

În cazul suspectului Mudura Alexandru, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării faptelor reținute în sarcina acestuia.

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Kiss Alexandru Iosif Francisc, Rus Beneamin și Roatiș Gheorghe Ioan.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, DGA – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, Serviciul de Informații și Protecție Internă Sălaj, precum și al autorităților judiciare din Ungaria, Germania și Olanda.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE – Directia Natională Anticorupție.

de nelu la 18 June 2015 - 11:51

copy paste de la dna de parca noi nu stim a ceti…mare caldura ai si in casa da si la cap bacsule!

de nelu la 18 June 2015 - 11:52

poti sa dai si trimiterea daca vrei da te dai mare ca e lung comentul…caldura mare m on cherika

Lasati un comentariu