Câştigătorii Campionatului Naţional de ,,Rally Sprint’’ 2015, etapa a IV-a de la Satu Mare

• publicat la: 13 July 2015
Câştigătorii  Campionatului Naţional de ,,Rally Sprint’’ 2015, etapa a IV-a de la Satu Mare

Sâmbătă, 11 iulie, pe Bulevardul Transilvania din Satu Mare s-a desfăşurat etapa a 4-a a Campionatului Naţional de Rally Sprint  2015, aflat la ediţia a X-a.

Acest campionat are cinci etape şi este organizat de  ACR Sucursala Satu Mare, Clubul Sportiv Auto Karting Rider’s şi Primăria Satu Mare.

Zi cu soare din belşug şi puţin vânt, ideal pentru raliu. Pe parcursul zilei, nu mai puţin de 2500 de oameni au asistat la spectacolul oferit de piloţi.

Cu sprijinul autorităţilor locale din Satu Mare: Primăria Satru Mare prin dl.Primar Dr. DOREL COICA, Poliţia Locală, Biroul Poliţiei Rutiere a mun.Satu Mare, ISU SOMEŞ Satu Mare, Jandarmeria Satu Mare, evenimentul s-a desfăşurat fără evenimente nedorite şi în maximă siguranţă atât pentru concurenţi, cât şi pentru public.

Ediţia a X-a se împarte în mai multe clase, după cum urmează: JN1(junior până la 15 ani), JN2(junior până la 18 ani) ,FEMININ(toate domnişoarele şi doamnele indiferent de autoturism)  ON.1 – maşini cu tracţiune faţă şi capacitate cilindrică de până la 1.500 cmc, ON.2 – maşini cu tracţiune faţăa şi capacitate cilindrică între 1.501 şi 2.000 cmc, ON.3 – maşini cu tracţiune spate indiferent de capacitatea cilindrică, dar cu o putere de până la 200 cai, grupa OOP1(Only Open1) –concurenţii care nu s-au încadrat în primele trei grupe tracţiune faţă sau integrală, grupa OO21(Only Open2) –concurenţii care nu s-au încadrat în primele trei grupe tracţiune spate şi grupa OPEN-, care aparţine piloţilor avansaţi şi cu maşini modificate, respectiv toţi doritorii care optează pentru această grupă.

Piloţii avansaţi şi debutanţi  au sosit într-un număr record pentru o etapă în Satu Mare( 70), din mai multe localităţi şi anume din:Baia Mare, Livada, Oradea, Carei, Gherla, Sânmartin, Zalău, Miercurea Nirajului, Sighetu Marmaţiei, Cluj Napoca, Urziceni, Şimleu Silvaniei, Franţa şi din Satu Mare.
Conform regulamentului, fiecare pilot poate concura la două grupe diferite, DAR unul dintre grupe este cel în care se încadrează, iar ce de-a doua grupă este grupa OPEN, şi un pilot poate participa cu maxim două autoturisme. O modificare uriaşă a suferit regulamentul în privinţa împărţirii punctelor. Pot primi puncte maxime acele clase unde sunt cel putin 5 concurenţi.  Punctajul maxim pus în joc la această etapă arată astfel:  locul 1-21puncte, 2-18, 3-16, 4-14, 5-13, 6-12, 7-11, 8-10, 9-9, 10-8, 11-7, 12-6, 13-5, 14-4, 15-3, 16-2, 17-1 punct.

Câştigătorii etapei a 4-a pe grupe:

Grupa JN.1 :  locul 1. Hanea Mihnea 13 ani (Cluj Napoca, Ford Ka): locul.2. Tarta David 13 ani (Baia Mare, Suzuki Swift) ;  locul.3. Pintye Balázs 13 ani (Satu Mare, Honda); .

Grupa JN.2 : locul 1. Iocsak Leontin 16 ani (Livada, Honda); locul 2. Balogh Alex 17 ani (Satu Mare, Peugeot)  ; locul.3. Purgui Flaviu 18 ani(Satu Mare, Peugeot)

FEMININ:   locul 1. Iocsak Natalia Ramona  (Livada, Honda); 2. Hanea Natalie (Cluj Napoca, Ford Ka)  ; 3. Bonyhai Nóra ( Baia Mare, Mitshubishi)

ON.1 – 1.Iocsak Ioan (Livada, Suzuki); 2.Valdman Istvan (Baia Mare, Mitsubishi); 3. Toth Adalbert (Livada, Mazda)

ON.2. – 1.Petyár István (Oradea, Audi 80 GT); 2.Kishegyi Balázs (Baia Mare, Mini Cooper);  3 . Nagy Attila (Baia Mare, Opel );

ON.3 – 1. Kis Szilárd (Miercurea Nirajului, BMW); 2.Marcus Iulian(Baia Mare, BMW) 3. Rosu Mihai (Carei, BMW)

OOP.1 – 1.Pasca Ovidiu(Baia Mare, Mitshubishi), 2. Uram Andrei (Oradea, Mazda 323); 3. Bernat L. Alexandru (Simleul Silvaniei, Subaru).;

OOP.2 –1, Stecka Florin  (Satu Mare, BMW),   2. Kovács Levente ( Satu Mare, BMW ;  3. Farcau Catalin (Satu Mare, BMW)

OPEN – 1. Pasca Ovidiu(Baia Mare, Mitshubishi),  2. Bernat L. Alexandru (Simleul Silvaniei, Subaru) ; 3. Uram Andrei (Oradea, Mazda 323)

S-au acordat trei premii speciale: Ovidiu Paşca – pentru cel mai bun timp al zilei, Toth Darius – cel mai tânăr pilot şi un premiu de consolare pentru Hankovski Krisztina.

Fiecare câştigător a primit pe lângă cupe, diplome, medalii şi punctele care i se cuvin, conform regulamentului.

Organizatorii mulţumesc sponsorilor: Consiliul Local al Municipiului  Satu Mare,  Sevora Company, Betty Ice, Oraşu Nou Trans, Alibaba Trans,  Milan SRL, Media Print, Cabinet Medical Dr. COICA DOREL, Esedra şi partenerilor media.

Lasati un comentariu