Dascăl pe viaţă. Interviu cu Prof. Camil Martinov

• publicat la: 12 July 2015
Dascăl pe viaţă. Interviu cu   Prof. Camil Martinov

            Vocaţie, dăruire, empatie  şi  răbdare  sunt cuvintele care se regăsesc în discursul profesorului  Camil Martinov pentru a-şi descrie meseria. A iubit şi iubeşte imens copii, a încercat mereu să-i  atragă spre  carte, dar şi  să le insufle principii sănătoase de viaţă, să fie oameni integri. Chiar şi la vârsta pe care o are acum, prof. Camil Martinov se mai ocupă de îndrumarea tinerilor care îi solicită ajutorul. Este   un  „Domnu` Trandafir”,  având  grijă de  ceea ce lasă  în urmă.

            Am întâlnit în persoana domnului prof. Martinov un bărbat impunător, cu un caracter pe măsură. Slab ca şi  constituţie, este un om exigent în primul rând cu el însuşi, dar şi sufletist şi plin de blândeţe.  Părul  alb şi deplasarea cu greutate trădează vârsta fizică, dar sufletul său  este încă tânăr, are un debordant  simţ al umorului, fiind interesat de ceea ce se întâmplă în societatea actuală românească.

            Camil Martionov, cunoscutul profesor de limba rusă, germană şi franceză,  s-a născut pe 10 mai 1934, în Cluj Napoca. Tatăl său, Mihai, a fost inginer feroviar, angajat  la Căile Ferate. Avea studii la Viena, Paris, ştia fluent franceza, germana, maghiara.  Ana, mama sa, a fost educatoare, dar n-a profesat. În anii 1900, familiile bogate îşi angajau  guvernante pentru  copii. Astfel, ea a lucrat la Budapesta la o familie de  evrei.

La o vârstă fragedă, el şi familia sa au trecut printr-o experienţă grea, cea a refugiului datorită Diktatului de la Viena şi instaurării ocupaţiei hortyste. Îşi aminteşte cu emoţie de acea perioadă, când a fost să se refugieze,  părăsind  Clujul  în 1940.

,,Tatăl meu lucra la Căile Ferate. Era inginer feroviar. Existau 2 regimente militare de Căi Ferate, ca atunci când era grevă, civilii făceau grevă, trenurile totuşi circulau. Cine le conducea? Mecanicul militar, deci civilul nu avea ce suferi. Înţelegeţi? Eu dacă mă duceam la gară nu mă interesa cine conduce locomotiva aia cu aburi, Malaxa, că o duce Petru, Istvan, nu mă interesa. Şi circula la secundă.  Şi de aici, din copilărie am înţeles. Punctualitatea  însemnează cinci minute înainte de termen.  Adică să vin la gară nu la 5.03 minute când vine trenul, ci mai repede. Să-mi scot biletul, să mă uit la ce linie trage…

Eram 2 fraţi, fratele  mai mare, Mihai lucra la Gura Roşie, la Roşia Montană, la Brad, în triunghiul ăla aurifer din Munţii Apuseni. Inginer chimist, specialist în prepararea metalelor, că munţii aceia poartă şi-au purtat, nu numai aur, pe care l-au extras şi romanii şi dacii, dar şi metale deosebit de rare, molibdem, wolfram, metale deosebit de scumpe. Ne-am refugiat din Cluj pentru că tata era român şi în vara lui 1940 un prieten evreu i-a spus tatălui meu ,,Ardealul va fi al maghiarilor’’, de unde ştia?…dar ştia…şi spunea, măi Mihai, Mihai era prenumele tatălui, originar din Caransebeş şi fiind inginer feroviar, având gradul de maior, ce-l aştepta? Rebreanu, cu ,,Pădurea spânzuraţilor’’! Şi ne-am refugiat. Întâi la Turda, o scurtă vreme la Braşov, Făgăraş, de unde am plecat la învăţătură la Bucureşti.”                                               

Prof. Camil Martinov a urmat studiile primare şi gimnaziale la Cluj, la Braşov, Făgăraş. Pe atunci se făceau 4 clase primare, 8 clase de liceu, patru de curs inferior şi patru de curs superior liceal. Apoi a ajuns la Bucureşti , unde a studiat Filologia, pe care a absolvit-o în 1956. La Bucureşti, la Facultatea de Filologie, se pregăteau nu numai profesori, ci şi bibliotecari şi arhivari, aşadar avea o posibilitate largă de dezvoltare. A cunoscut vechiul Bucureşti. Acolo şi-a cunoscut soţia, Eleonora Drăgan, la Facultatea de Filologie, colegi fiind, au devenit apoi prieteni, iar mai târziu, soţ şi soţie.

Din 1956 este  repartizat la Carei, unde  a predat la Liceul Teoretic (cum era denumit atunci) de pe strada Vasile Lucaciu şi la Liceul Mixt. A predat rusa, literatura universală, germană, până în 1963. Între 1963-1964 a predat în Satu Mare la Liceul Kolcsey, unde era director Vasile Sălăjean. Din 1964 a predat la Şcoala Generală nr.2  franceza cu completări la Liceul Teoretic, la Şcoala Generală nr.1 şi la Şcoala de Meserii, unde director era Slangen Paul. S-a pensionat în 1990, după o carieră de 35 de ani, de la Şcoala Generală nr. 2, când s-au pensionat încă 14 cadre didactice printre care au fost prof. Birtalan Emeric, Gnant Ioan, Olariu Adela.

Un lucru inedit din cariera sa de profesor , de care îşi aminteşte cu drag, a fost când a avut în mâini foaia matriolă a lui Simion Bărnuţiu. El povesteşte că-

,,În  faţa şcolii Calasantius este bustul lui Simion Bărnuţiu.  Simion Bărnuţiu în 1825 a fost elev al acestei şcoli.  Ştia şi maghiară şi germană şi latină şi italiană. Ştiu acest lucru pentru că am avut în mână foaia matricolă  a lui Simion Bărnuţiu.  Şcolile trebuiau să predea arhivele. Dar înainte de  a fi predate,  s-a făcut o inventariere. Această inventariere la fostul Agro, a făcut-o un domn pe nume Crişan, care ştia maghiară, ştia germană, dar unele acte erau scrise în germană cu scriere gotică şi nu cunoştea scrierea gotică. Eu o ştiu. Şi am fost solicitat  de conducerea de atunci de la partid să ajut la acest inventar. Bineînţeles că m-am dus şi întrebându-i pe militari unde duc aceste documente, mi-au răspuns că ce te interesează? Am văzut că trebuie să tac şi am tăcut. Nu ştiu unde s-au dus, poate la Arhivele Naţionale, poate la o groapă de gunoi, nu ştiu…dar pot depune mărturie că în 1825, Bărnuţiu a fost elev al Şcolii Piariste şi de aicea,  s-a dus la Roma şi a studiat în continuare acolo.’’

Reporter:  Ce v-a determinat să deveniţi profesor ?

Camil Martinov: (Glumind) N-am fost bun pentru nimic altceva şi atunci m-am făcut dascăl. Vroiam să mă fac coşar, dar acolo trebuia să fiu negru.

 Eu aş fi dorit să mă fac inginer, dar în 1952 când am dat admitere,  deoarece părinţii erau burghezi nu aveam voie să merg unde vreau şi mi s-a spus că dacă vreau, doar  la Filologie pentru că acolo nu erau candidaţi.  Se duceau la Ştiinţe Politice, la Medicină, şi mă dusei la Filologie….  cu timpul am îndrăgit meseria asta. Eram mereu cu copii…

R: Vă plac copii?

C.M : Da, îmi plac copii, uneori sunt foarte sinceri, uneori această sinceritate pare obrăznicie. … stricarea de jucării nu însemnează distrugere, ci însemnează curiozitate.

Îmi place şi acum că am de-a face cu elevi excepţionali, cu care îmi place să comunic, să-i învăţ ce înseamnă acele  verbe în limbile germanice cu particulă separabilă, ce sunt acelea limbi aglutinante, să-i învăţ matematică, gramatică. 

R: Toţi avem în minte imaginea profesorului ideal, modelul de profesor pe care aspirăm să-l avem. Povestiţi-ne cum aţi fost dvs. ca profesor.

C.M  Eram mai mulţi, domnul profesor Petkes, de matematică, profesorul de franceză,  Ienei Alexandru. Eram un grup de profesori bine pregătiţi în domeniul în care predam, matematică, istorie, franceză, geografie, ce- o fi fost. Eram buni pedagogi, buni psihologi, oameni cu multă empatie, adică înţelegere pentru altul. Dacă Petrică din vecini trecea drumul  şi venea la şcoală, cel din Marna, din Ianculeşti, din Lucăceni trebuia să vină dimineaţa, pe frig, pe ploaie şi atunci eu îl înţelegeam pe cel din Marna sau pe cel din Ianculeşti care de multe ori venea pe jos, din Ianculeşti în Carei. Şi erau nişte tineri rezistenţi, erau nişte tineri care nu se plângeau de  problemele lor. 

R: Puteţi să ne vorbiţi despre o experienţă pozitivă şi un moment dificil din cariera dvs. de profesor?

C.M.:  Predam limba germană la o clasă. Era un elev, nu spun numele, dar sub bancă răsfoia dicţionarul şi mă întreba cum se spune în limba germană la robinet. Se spune ,,derhahn’’. Dar aicea scrie şi cocoş. Da, hahn însemnează robinet, cocoş sau căpetenie la unele popoare orientale, hanatul din Crimeea, hanul tătarilor. Bun, trece faza, noi vorbim de lecţie şi peste o vreme elevul iarăşi mă întreabă cum se spune la batistă, taschentuch. Mie mi s-a părut suspect, m-a întrebat multe şi eu pe măsură ce mă întreba îmi notam, şi îmi notam nu în scriere obişnuită, ci îmi notam în stenografie, scrierea aia rapidă pe care nu o cunoşteau şi  alţii. Şi peste o săptămână îl întreb pe elevul respectiv, măi, cum se spune în germană la robinet. Nu ştiu.Păi eu ţi-am spus cum se spune. Cum se spune în limba germană la batistă. Nu ştiu! Păi, eu cui i-am vorbit… Păi m-ai întrebat numai aşa să ne aflăm în treabă? Mai întreabă-mă dacă vrei, da ţine şi tu minte, i-am spus. Nu m-a mai întrebat.

R: De ce s-a intimidat aşa?

C.M:. Pentru că l-am făcut de râs în faţa clasei, deci, exact cum sunt politicienii care declară azi un lucru, mâine altul. De ce  l-am pus la punct în acest fel? Pentru că îmi deranja ora. Discutam cu clasa de o excursie şi el vine aşa… ca nuca în perete. Dacă mă întreba de drum, de ruscsac, de cazare… Dar erau lucruri care nu aveau nicio legătură cu ceea ce discutam.

R :Ce aşteptări aveaţi de la elevii cărora le-aţi predat?

C.M. : Le  ceream elevilor disciplină, curăţenie. Le explicam că libertate nu însemnează să faci orice! Libertate însemnează totuşi o restricţie, când ajung la altul. Deci eu pot face orice, să beau, pot să mănânc dar în niciun caz nu pot să iau flaconul şi să vă lovesc în cap. Asta deja e violenţă…

Eu am aşteptări fireşti, mă bucur dacă  în oraş e curăţenie, este ordine, dacă la conducta de apă vine apă curată, dacă rigolele sunt curate, dacă nu se adună baltă, mă interesează dacă oamenii se salută, nu toată lumea, dar măcar vecinii. Şi mă privesc aceste lucruri pentru că aşa i-am îndemnat pe tineri, să se poarte civilizat.

R: Deci aceste principii aţi dorit să le insuflaţi elevilor dvs…

C.M. : Am şi reuşit! Multora!  Unora n-am reuşit pentru că dvs., doctoriţă îmi prescrieţi un medicament şi îmi spuneţi,măi Martinov,medicamentul ăsta ia-l în fiecare zi şi eu nu iau medicamentul, doctoriţa e de vină, nu eu? Dar de ce e trasă la răspundere doctoriţa când Martinov e dus cu mintea? Se poate şi asta, dar atunci pune pe cineva care să-l urmărească, să-l ajute.Poţi să-i spui, uite ăsta-ţi face bine, uite, şi ăla l-a luat şi ăla şi ăla, uite iau şi eu. Dar pentru asta trebuie timp, trebuie răbdare, trebuie tact, trebuie să ştiu cu cine am de a face. 

R: Ce vă lipseşte cel mai mult din perioda în care aţi predat la şcoală?

C.M.: Satisfacţiile mele ca profesor au fost acelea…pentru  că aveam contact permanent cu copii… de asemenea cunoaşterea familiilor de unde provin elevii, fraţii, situaţia de acasă, precum şi cunoaşterea intereselor, aptitudinilor,  a eşecurilor. Pentru că au fost şi cazuri de eşec şi am avut şi multe critici, din partea părinţilor, a absolvenţilor. De exemplu am avut un elev, un băiat,în clasa a V-a care era slab la învăţătură, nu ştia tabla înmulţirii. Am vorbit cu mama lui şi i-am zis ,,Încercaţi să exersaţi acasă cu el’’. Ea mi-a spus că ştie până la 5, dar de acolo în colo, e foarte greu. Apoi am aflat că de fapt, nici mama nu ştia tabla înmulţirii, dacă ea nu ştia, cum era să înveţe şi să exerseze cu el?

R: Observ că v-a preocupat ca elevii dvs. să înveţe câte puţin măcar din toate domeniile, şi limbi străine şi gramatică şi matematică. Cum aţi reuşit să excelaţi în aproape orice domeniu?

C.M. :Eu am învăţat. Pe vremea mea se învăţa carte Şi acasă, cu fraţii mei, ne jucam jocuri de logică, rezolvam integrame, citeam foarte mult, orice, tot ce îmi cădea în mână, aveam preocupări din acestea.

R: De-a lungul anilor v-au trecut prin mână numeroase generaţii de elevi. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi că le-aţi fost profesor?

C.M.: Mulţi dintre elevii mei au ajuns în străinătate. De pildă, Meghişan Gheorghe a studiat  ştiinţe economice şii la ora actuală predă ştiinţe economice la  Bucureşti şi Craiova.  Un alt exemplu, la ferma Clara, acolo erau familii cu numele de Taloş. Cel mai mare băiat din familia asta Taloş  a studiat tot economie. Tatăl său era coşar.  Clara Taloş este în domeniul Afacerilor Externe, a ajuns să lucreze în Germania pentru ţara noastră.  Aşadar, majoritatea elevilor mei s-au realizat.

R: În ceea ce priveşte relaţia profesor-elev, ce ne puteţi spune în privinţa generaţiilor actuale? Credeţi că sunt schimbări radicale din punct de vedere al mentalităţii şi disciplinei?

C.M.: Eu nepredând, nemaiparticipând la procesul didactic nu vă pot spune. Sunt însă convins că există şi respect, există! Dar poate sunt şi nişte hiaturi, lipsuri, dar noi suntem mai degrabă să vedem lipsurile decât meritele.

Aveam elevi de la Ianculeşti. Ianculeştenii de multe ori veneau pe jos, din Ianculeşti în Carei. Şi erau nişte tineri rezistenţi, erau nişte tineri care nu se plângeau ce probleme erau în familia lor.

Copii nu-şi mai ajută părinţii acum. Eu nu vreau să absolutizez, dar se poate, acasă în bloc ,,te rog, frumos, Florică, mătură în bucătărie. De ce să mătur? E praf, e mizerie…Nu pot, nu am vreme! Dar când o să ai? Niciodată! Copii trebuie puşi să lucreze, orice, dar să ajute, dacă am nevoie, te rog ajută-mă, copile sau prietene, prietenă.

Vroiam să vă spun, am constatat mai demult când puteam umbla şi când mă duceam la brutăria Iubac, dimineaţa pe la ora 6.00… foarte multă lume mergând cu bicicleta sâmbăta şi la bicicletă pusă o sapă, o lopată, o greblă, adică oamenii ăştia mergeau undeva să lucreze, în vie, la ţară. Deci pentru ei nu era sâmbătă liberă, ci o zi de lucru în grădină, în vie, deci lucrau.

Rep Ce v-aţi  dori  în viitor ?

C.M.: Îmi doresc să fie pace, nu ură, nu şmecherii cum văd mereu la televizor. Vreau ca fiecare să îşi respecte Biserica, părinţii, pe cei apropiaţi, chiar şi duşmanii.

Discuţiile cu profesorul Martinov sunt deosebit de atractive, mai ales datorită spiritului său glumeţ care îl ajută să treacă mai uşor peste  unele disconforturi de care ne lovim cu toţii în viaţă. Domnia sa a fost  ales  acum 2 luni ca o posibilă victimă a aplicaţiei Accidentul.  Astfel, o persoană necunoscută, ce se erija în avocatul ginerelui său, i-a solicitat o sumă mare de bani în schimbul unor servicii de avocatură ce se impuneau de urgenţă, cu obligaţia de a nu menţiona nimănui despre convorbirea telefonică şi mai ales de  solicitarea finaciară. Prezenţa de spirit a profesorului Martinov, care a dat totuşi un telefon la o persoană de încredere din familia sa, l-a salvat din situaţia de victimă.

Să aveţi parte de multă sănătate profesore Martinov şi să rămâneţi mereu acelaşi spirit tânăr, iubitor de copii!

A consemnat AnaMaria Roman

comentarii

de Horia Mărieș la 13 July 2015 - 05:39

Mă bucur enorm să pot să citesc acest articol.
Fiindcă trăiam cu falsa impresie că nici unul dintre distinșii și valoroșii dascăli care mi-au fost profesori la Carei nu mai este in viață.
Mă bucur enorm fiindcă Domnul Profesor Camil Marinov mă contrazice atât de vehement.
M-aș bucura si mai mult dacă și alți foști profesori m-ar mai putea contrazice.
Recunosc spășit, n-am fost destul de talentat pentru insușirea limbii ruse, deși m-am străduit.
Dar asta n-a fost de fel vina Domnului Profesor Camil Marinov, a fost exclusiv din vina mea.

Domnule Profesor, deși mai mult ca sigur că n-aveți cum să mă mai stiți, să vă amintiți de mine, să mă mai țineți minte după 53-55 de ani, după ce ați citit prin cataloage numele a mii de elevi, Dați-mi voie să vă salut cu mult RESPECT și să vă felicit că la venerabila vârstă de 81 de ani aveți spiritul atât de viu!

Dar despre ce vorbesc eu aici? La 81 de ani abia incepe a treia tinerețe. Vârsta este doar un număr.
Vă doresc din inimă multă sănătate și viață foarte lungă.

O să iau legătura cu unii dintre foștii mei colegi de liceu careieni. Poate că o să reușească să vă convingă să participați, măcar pentru putin timp, atât doar cât o să vă simtiți Dvs. bine, la o șuetă ce va avea loc in ziua de duminică 6 septembrie a.c., atunci când vom incerca să ne reintâlnim cu ocazia aniversării a 50 de ani de la absolvirea liceului din Carei.
Am fi deosebit de onorați și de incântați să vă avem în mijlocul nostru.
Să vă dea Bunul Dumnezeu numai toate cele foarte bune.
Vă doresc asta cu foarte mult drag.

de Maria la 13 July 2015 - 11:39

Tot respectul pentru toti fostii nostri profesori ! Noi , generatia de sacrifiu , am avut parte de dascali desavasiti. Mie dl.Profesor Martinov mi-a predat latina si mai tarziu prin anii 80 am avut deosebita placere de a comunica cu dansul si sub alt aspect , decat elev-dascal.Este un om minunat ,toata familia dansului si a doamnei ,au fost oameni minunati .Respect, respect si ma bucur ca am avut parte de acesti oameni minunati !

de Maria la 13 July 2015 - 11:41

PS.Felcitari pentru cei care au realizat acest reportaj ! Bravo !

de Vanca Tiberiu la 13 July 2015 - 19:32

În 1977 am participat la cea de a 25 aniversare a terminării liceului. La eveniment a fost prezentă şi buna mea prietenă şi colegă Eleonora Drăgan, despre care aveam să aflu mult mai târziu că a plecat în drumul fără întoarcere pe care-l vom parcurge toţi. Colega mea mi l-a prezentat pe Domnul profesor Martinov care a compărut în zonă fie pentru a-şi aştepta rudenia fie din motive ce nu au importanţă azi. Am cunoscut un bărbat suplu, încărunţit, cred prematur iar după scurtul colocviu ce s-a consumat între noi, o persoană cu har. Am lucrat şi în economie, respectiv în minerit, l-am cunoscut pe Mihai fratele Domnului profesor, despre viaţa şi cumplita suferinţă prin care a trecut am scris în unul din serialele pe care le-am prezentat publicului. Este vorba de serialul “Aurarii” care s-a consumat în 82 de episoade. Episodul 4 al serialului a prezentat publicului pe Mihai Martinov şi încercările pe care le-a durat în timpul dictaturii. Îl salut pe Domnul profesor iar Domniei Sale cât şi cititorilor din Carei, prin bunăvoinţa Buletinului de Carei le propun articolul episod 4 din din Aurarii.

de Horia Mărieș la 13 July 2015 - 22:59

Profit de ocazie ca să-mi cer mii de scuze fiindcă in postarea de mai sus am scris greșit, de două ori, Marinov în loc de Martinov. M-a trădat subconștientul.
Am un foarte bun prieten, de 50 de ani, care se numește Marinov, un profesor de elită la Politehnica din Buc. Cred că el “m-a lucrat” în subcoștient.

Sper că exigenul Profesor, Domnul Camil Marinov nu s-a supărat pe mine doar pentru atâta lucru. Errare humanum est, perseverare diabolicum.
Ii doresc din nou, multa sănătate si viață lungă.

de Horia Mărieș la 13 July 2015 - 23:01

Erată. Typing mistake: “Sper că exigenul Profesor, Domnul Camil Marinov”…
Corect se va citi Martinov.

de silvia la 14 July 2015 - 12:09

Domnul profesor mi a predat v limba rusa prin clasa a VII a, a VIII a ,in anii 1987,1988 la scoala gen . nr. 2. Au trecut ani buni dar amintirile sunt prezente si nu pot sa nu mă bucur citind acest articol.Am tresărit si am zambit cu nostalgie văzând titlul articolului pt. ca perioada in care am locuit la Carei a fost minunata ,plina de întâmplări frumoase , cu colegi frumosi si profesori exceptionali.

Lasati un comentariu