Pagina principala / Editorial / Disperarea care naşte monştri

Disperarea care naşte monştri

Dictonul „somnul raţiunii naşte monştrii”, păleşte în faţa cutremurătoarelor acte abominabile  pe care le poate naşte  disperarea.

Şi   Disperarea naşte monştri. Unii, au chiar faţă umană. Una cu un zâmbet angelic  sub scalpul mai mult sau mai puţin  grizonat.

Se agaţă cu disperare  de faţa umană cu care au fost înzestraţi, spre deturnarea adevăratelor lor intenţii. Intenţii ce vin din adâncul sufletului lor mutilat.

Nu au fost mereu suflete chinuite.

Unii au avut parte de o educaţie aleasă, au avut dascăli de seamă  ce  s-au străduit să le insufle dragostea pentru frumos, pentru respectarea semenului de lângă ei,  a neamului din care fac parte, pentru cultivarea si păstrarea obiceiurilor şi traditiilor lor, pentru păstrarea demnităţii de om şi a principiilor sănătoase, asemeni  celor moştenite de la  înaintaşii lor.

Seminţele atent sădite de dascălii inimoşi nu au găsit mereu teren roditor şi …au devenit sterpe.

La fel ca inimile celor în care s-a investit  totuşi  multă dragoste şi căldură sufletească  care însă nu au atins   coardele sensibile .

Şi ajungi să te intrebi, de fapt să îi intrebi dacă a  meritat sacrificiul?

Merită ca pentru un post vremelnic, să îţi vinzi sufletul  Întunericului?  Conteaza pentru ei atât de puţin moştenirea pe care o lasă în urma lor? Şi nu mă refer aici la cea financiară, pentru care au devenit  experţi în a o aduna de nu mai   încape doar într-o ladă de zestre   ca cea a  mamelor şi bunicilor din neamul   lor.

Pentru o zestre   financiară au călcat în picioare tot ce au moştenit  de generaţii şi toată educaţia oferită de un  Domn  Trandafir , “aruncat” între Dealurile Codrului, Crasnei şi Sălajului.

Cântecele traditionale şi frumoasele serbări câmpeneşti  s-au estompat sau s-au risipit ca un fum aidoma excursiilor la Fântâna lui Pintea Viteazul. Praful s-a ales de toate acestea.

Disperarea de a pierde  privilegiile,  maşina la scară, cu şofer, cabinetele cu secretari   şi secretare disponibili la orice oră, ce vin în întâmpinarea  doleanţelor  mai marilor zilei, a şters din memoria acestora glasul pământului, al fuselor ce sfârăiau la ceas de seară în mâinile mamelor şi bunicilor ce îi legănau  în poală la gura sobei ,în nopţile lungi de iarnă, doinind .

Disperarea a împins aceste suflete chinuite şi robite banului şi  puterii,  să încerce să pună lacăt manifestărilor  tradiţionale, semne ale dăinuirii  şi rezistenţei  noastre  cultural-spirituale. Cum? Lipsindu-le de fonduri minime. Motivaţia ?  Membrii grupărilor culturale   nu fac  parte din grupul  lor de interes, deci  activitatea culturală nu are importanţă.

Mare îndrăzneală. Să reactivezi  o asociaţie culturală seculară, interzisă  de comunişti în 1948, e o acţiune ce chiar nu poate  fi trecută   cu vederea.

Adică de vederea obtuză şi chinuită de fantasma reapariţiei frumoaselor noastre  şezători  din care să facă  parte oricine doreşte şi are ceva de spus, nu numai cei atent verificaţi de şefii de cadre.

Şi după ce reuşeşti să  închegi  grupuri  pe categorii de activităţi, să mai ai şi tupeul să  dai spectacole înafara judeţului,  pe cheltuiala ta evident, chiar că e prea mult pentru suflete  chircite de beţia puterii.

Încercarile  diverse  de stopare a frumosului fenomen de renaştere a activităţii culturale  de la sate,  nu fac decât să întărească  comunităţile, fapt pentru care se cuvin totuşi mulţumiri  personajelor în cauză.

Mulţumiri li se cuvin şi pentru faptul  că s-a  reuşit, cu concursul lor, să   li se dezvăluie  profilul, adevărata faţă  şi intenţiile, pentru cei care mai aveau dubii.

Daniela Ciută

comentarii