Dublu Cod Portocaliu la Carei: de caniculă şi mizerii pestilenţiale

• publicat la: 6 July 2015
Dublu Cod Portocaliu la Carei: de caniculă şi mizerii pestilenţiale

Meteorologii au emis o atenţionare de cod portocaliu de caniculă pentru patru  judeţe din vestul şi nord-vestul ţării. Potrivit meteorologilor,  patru judeţe se vor afla sub cod portocaliu, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare , de marţi după-amiază , când se vor atinge temperaturi de 38-39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Între judeţele vizate se află şi judeţul  Satu Mare.

Prefectura şi instituţiile judeţene  abilitate trimit comunicate la toate primăriile pentru a se lua la cunoştinţă de starea vremii şi pentru a le sugera măsurile ce se impun.

Una dintre instituţiile atente la disconfortul termic  este şi DSP Satu Mare care oferă populaţiei , prin intermediul presei,  sfaturi pe timp de caniculă. O parte a populaţiei la care bănuim că se adresează comunicatul este şi populaţia careiană care ocupă locuinţele din spaţiu locativ al Primăriei Carei, situate în chiar spatele clădirii noii Primării, lângă Teatrul şi Biblioteca Municipală.

Chiriaşii acestor locuinţe sunt chiriaşi plătitori, cel puţin unii dintre ei făcând publică chitanţa cu care îşi onorerază obligaţiile fiscale faţă de Primăria Carei.

În aceste condiţii, sub geamurile locatarilor care locuiesc în blocul de locuinţe aflat în proprietatea Primăriei Carei, se află o groapă în care se scurg dejecţiile de la WC-urile de la grupurile sanitare din interiorul imobilului. Vă daţi seama ce de miesme pestilenţiale emană acest loc, acum , la 36 de grade Celsius?! Apa care curge la robinetele din interiorul imobilului are miros de urină în adevăratul sens al cuvântului! Încercaţi să vă convingeţi la faţa locului de cele semnalate de noi şi nu din birouri răcoroase şi atent întreţinute.

Nici nu mai aducem vorba despre situaţia de-a dreptul alarmantă în care convieţuiesc  cu şobolanii locatarii chiriaşi ai acestor spaţii locative. Zeci de şobolani mişună toată noaptea şi sar în capul celor ce folosesc toaletele sociale pe  timp de noapte!

Deşi fenomenul a fost semnalat instituţiilor judeţene abilitate , printre care şi DSP şi Prefectură, de nenumărate ori, aici,aici, de către redacţia Buletin de Carei, până la ora actuală nimeni nu a fost capabil să ia taurul de coarne şi să găsească o soluţie pentru instaurarea unor condiţii decente de viaţă în imobilului Primăriei Carei, altădată internat de liceu agricol, bine întreţinut şi pus la punct.

Deşi Primăria Carei plăteşte din bani publici sume uriaşe pentru mai multe PFA, persoane din mas-media printre care şi finul primarului, până la această dată nu a fost semnalată de către ei situaţia din blocul aflat în spaţiul locativ al PRIMĂRIEI Carei.

Locatarii se plâng că există anumite familii datorită cărora nu îşi pot nici măcar usca hainele spălate pentru că dispar direct de pe sfoară. Viaţa de noapte  este una foarte activă pe culoarele acestui bloc ghetou din centrul oraşului, persoane necunoscute tulburând liniştea necesară odihnei celor ce sunt angajaţi la diferite locuri de muncă, fără a fi deranjate de organele de ordine.

Sfaturile oferite pe timp de caniculă de către DSP Satu Mare sunt binevenite  în cazul persoanelor care dispun de spaţii proprii de locuit dar ce facem cu acei defavorizaţi ai sorţii care îşi duc zilele în spaţiile locative ale Primăriei?

Angajaţi ai Primăriei cu salarii de  zeci de milioane  se protejează de caniculă  in birouri răcoroase dar de amărâţii din blocul ghetou cine răspunde?

Nu toţi cei cazaţi în acele spaţii sunt  persoane certate cu legile civilizaţiei şi ale convieţuirii în comunitate dar tocmai cei certaţi cu aceste reguli sunt cei protejaţi de autorităţile locale căci altfel nu se explică starea de moleşeală ce cuprinde primăria Carei când vine vorba de blocul ghetou din spatele instituţiei guvernamentale Primăria Carei de pe strada 1 decembrie 1918.

Ce monstruozităţi ar trebui să se întâmple ca DSP sau alte instituţii abilitate să intervină în a readuce în imobilul Primăriei Carei mult dorita viaţă decentă de oraş european de secol XXI?

Redacţia

 

Sfaturi DSP pe timp de caniculă

În perioada de caniculă, în cel mai mare pericol sunt copiii, persoanele în vârstă, cei cu boli cardiovasculare, femeile gravide. Recomandările medicale pentru prevenirea stărilor de rău sau îmbolnăvirilor cauzate de caniculă sunt următoarele:

- Purtaţi îmbrăcăminte uşoară, subţire, de culoare deschisă, din ţesături naturale, pălărie, ochelari de soare.

- Puteţi înfăşura în jurul încheieturii mâinii material textil (batistă, cârpă, tifon) umezit cu apă rece.

- Beţi multe lichide: apă minerală, ceai, 2-3 litri pe zi. Este foarte important să asiguraţi aportul de lichide şi la copii, altfel se deshidratează. Duceţi apă cu dumneavoastră la orice deplasare.

- Încăperile pot fi menţinute la temperaturi acceptabile dacă în timpul zilei (între ora 9 şi 21) ţineţi geamurile închise, protejate cu perdele, iar în rest lăsaţi geamurile deschise pentru aerisire.

- Între orele 12-16, evitaţi să staţi la soare. Deplasările, călătoriile, grădinăritul, sportul, joaca etc. organizaţi în afara acestei perioade a zilei. Nu porniţi la drum lung în vehicule fără climatizare. Nu lăsaţi niciodată copiii în interiorul autovehiculelor parcate la soare!

- Nu faceţi plajă între orele 12-16: radiaţiile nocive UV atunci sunt cele mai puternice. Chiar şi în rest, protejaţi-vă cu loţiuni de protecţie UV. Expunerea excesivă la radiaţiile ultraviolete este factor de risc pentru insolaţie, arsuri, iar în timp pentru apariţia cancerului de piele. Pentru copiii foarte mici, semiumbra-umbra este potrivită. Nu intraţi în bazin cu corpul încălzit la soare, şi dacă aţi mâncat, aşteptaţi 1-2 ore înainte să mergeţi în bazin. Evitaţi scăldatul în ape dulci naturale, căci pot fi contaminate cu urina rozătoarelor şi comportă riscul îmbolnăvirii de leptospiroză.

- Evitaţi efectuarea eforturilor fizice susţinute în perioada cea mai caldă a zilei. Muncile agricole, din şantierele de construcţii, construcţii de drumuri etc. trebuie organizate dimineaţa şi seara – la fel şi muncile din halele industriale unde nu se poate asigura microclimat corespunzător.

- Pentru confortul Dvs. şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor:

- faceţi duşuri frecvente, cu apă la temperatură moderată

- evitaţi consumul de mâncăruri grase, băuturi alcoolice, exces de cafea

- ţineţi alimentele în frigider, refierbeţi mâncarea gătită cu o zi înainte.

Evitaţi locurile aglomerate, neventilate, unde, în condiţii de temperaturi ridicate, poate apărea starea de rău sau chiar decompensarea bolilor cardiovasculare. Dacă vă resimţiţi în urma expunerii la căldură, încetaţi orice activitate fizică pentru câteva ore şi odihniţi-vă într-un loc mai răcoros. În cazul manifestărilor cauzate de caniculă, se recomandă consult medical.

Comunicaţi zilnic cu persoanele în vârstă din rudenie, din vecin, să le puteţi ajuta să treacă mai uşor peste zilele de caniculă.

 

comentarii

de emil la 6 July 2015 - 17:17

Canicula nu mai bate la ușă, ci intră direct, căci ușa de la intrare lipsește. O fi la fier vechi?

de Daniel Pop la 6 July 2015 - 17:35

Stimabililor! Situatia “amaratilor” care locuiesc in acest ghetou sa datoreaza lipsei de bun simt al acestor oameni. Blocul le-a fost atribuit in conditii normale. Nici eu nici d-voastra nici angajatii primariei nu am deteriorat interioarele ! De ce in blocurile din cartiere nu exista asa ceva? Numai aceste rebuturi ale societatii din care nu poti face oameni sunt de vina. Genetic traiesc asa, vezi India si toate locurile unde sunt aciuati in Europa. Asa ca hai sa nu ne fie atat de mila de ei… Sa puna mana sa muncesca nu sa distruga tot ce le sta in cale.

de VALEAN Alec la 6 July 2015 - 18:17

din pacate cunosc cateva persoane care locuiesc in acel bloc si dosresc sa va fac cunoscut faptul ca nu sunt nici tigani si nici asistati social.
muncesc la o firma din oras si cu greu se pot intretine din salar darmite sa isi mai cumpere si un apartament.
isi platesc chiria si alte obligatii dar le este rusine sa isi invitre prietenii la ei acasa din cauza conditiilor in care se prezinta blocul. ei spuneau ca a fost intretinut acel bloc pana cand primnaria nu a adus acolo romii asistati social care au furat tot si au rupt si au distrus si vandalizat tot ce misca.
de ce primaria amesteca astfel de locatari cu oamenii de bun simt dar saraci?
de ce oamenii saraci neromi fac mereu curat si intretin ce pot iar politia cand vine nu ia nici o masura si nici spatiu locativ din primarie?
de ce se permite traficul de tigari in acel bloc? saptamana trecuta a fost remorca primariei sa curete gunoaiele lasate de romici dar nu a fost nimeni sanctionat si atunci ce sa intelegem? nu cumva pentru ceva voturi a bagat acolo primarul coloratii? cand a murit acum 2 luni batranelul in 2 minute coloratii au furat tot si apoi 2 zile au fost rupti de beti!
saracii oameni care lucreaza nu se pot odihni de scandalurile coloratilor si atunci cum justifica primaria aceasta situatie?
de ce obliga oamenii cinstiti dar saraci sa locuiasca impreuna cu romicii furaciosi?

de gica la 6 July 2015 - 21:23

polgarul jeno este ocupat cu intalnirile de taina pe streada nuferilor si nu se poate ocupa si de tziganeii din ghetou…mare bairam mare la strada cu nuferi din spate de la piata cu parlamentarii tulipani satmareni si cu jeno in frunte….trebe spalat de pacate vinitrura de jenika ce prapadeste banii careienilor pe case prin hungarika! jen o nici nu a stiut unde vine pe harta careiul pana in 1986 si acum jumuleste tot ce poate din primarie!!!!

Lasati un comentariu