Furt din locuinţă la Carei

• publicat la: 29 iulie 2015
Furt din locuinţă la Carei

În cursul zilei de ieri, poliţiştii careieni au identificat o persoană bănuită de comiterea unei infracţiuni de furt, comisă în noaptea de sâmbătă şi duminică.

Duminică, în jurul prânzului poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Carei, care reclama faptul că în timpul nopţii de 26 iulie 2015, în locuinţa sa a pătruns prin escaladarea unui geam deschis, după ce a rupt plasa contra insectelor , o persoană de sex masculin,care ar fi sustras bunuri, din incinta locuinţă.

Oamenii legii au desfăşurat activităţi specifice pentru identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, iar în cursul zilei de ieri munca lor a dat roade, l-au identificat  Ştefan S., de 30 de ani, care ar fi pătruns în locuinţa părţii vătămate, de unde, de pe un scaun ar fi sustras un ceas de mână şi un telefon mobil marca Samsung, cauzând un prejudiciu de 500 lei.

Bunurile au fost recuperate şi restituite părţii vătămate.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, bărbatul nu se află la prima încălcare a legii.  Poliţiştii au întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Ieri, după-amiază, poliţiştii Secţiei Petreşti au fost sesizaţi prin apelul  naţional unic de urgenţă 112, de către un localnic din Portiţa, judeţul Satu Mare, despre faptul că de pe un teren situate în spatele locuinţei sale i-a fost sustras porumb.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un minor, în vârstă de 13 ani, ar fi sustras stiuleţi de porumb, de pe prorietatea reclamantului, cauzând un prejudiciu de aproximativ 50 lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

comentarii

de David Birtas la 31 iulie 2015 - 15:37

La puscarie. Acolo ii este locul.

Lasati un comentariu