Memorandum pentru prezervarea culturii și identității naționale a românilor din zonele în care sunt numeric minoritari

• publicat la: 11 iulie 2015
Memorandum pentru prezervarea culturii și identității naționale a românilor din zonele în care sunt numeric minoritari

Reprezentanții comunității românești din județul Covasna, reuniți sâmbătă la Întorsura Buzăului, au adoptat un Memorandum prin care solicită sprijinul autorităților statului pentru prezervarea culturii și identității naționale a românilor din zonele în care sunt numeric minoritari.

Printre altele, cer Președinției, Parlamentului și Guvernului României să elaboreze o strategie specială pentru sprijinirea și conservarea acestor comunități și pentru stoparea exodului românilor din Covasna și Harghita, înființarea unui departament care să faciliteze legătura între organele administrației centrale și societatea civilă românească, numirea unui consilier prezidențial, respectiv, guvernamental, care să monitorizeze situația comunităților românești numeric minoritare și care să prezinte rapoarte periodice, precum și finanțarea din bugetul de stat a proiectelor promovate de asociațiile și fundațiile culturale, religioase și civice din această zonă.

De asemenea, în memorandum se solicită reprezentanților statului român să-și exercite „mai clar și mai hotărât” prezența în județele Covasna, Harghita și Mureș, prin instituțiile sale specifice, respectiv prefectură, instituții deconcentrate, armată, forțe de ordine publică.

„Datorită configurației demografice, administrative, educaționale, economice și politice actuale din județele Covasna și Harghita, românii au statut de facto de minoritate numerică locală, discriminată negativ în plan local, în mass-media și în politica națională, fără putere politică și fără mijloace de exprimare eficiente în raport cu societatea în mijlocul căreia trăiește. Populația românească din zonă este nesocotită, marginalizată și tratată ca o populație aservită, neexistând egalitate de șanse la obținerea unui loc de muncă. În județele Covasna și Harghita, contrar cadrului legislativ european, minoritatea dominantă maghiară, devenită majoritate numerică, este protejată prin măsuri evidente de discriminare pozitivă, în vreme ce majoritatea românească din cele două județe, devenită minoritatea numerică locală dominată, este condamnată la deznaționalizare sau la emigrare (…) Cerem Guvernului să adopte măsuri pentru a stopa sau măcar a încetini declinul demografic și plecarea în masă din zonă, mai ales din rândul tinerilor, datorită discriminărilor la care sunt supuși și lipsei de orizont profesional și de respect a demnității. Solicităm politicienilor și tuturor reprezentanților românilor din județ să se angajeze plenar la toate nivelurile de decizie pentru îmbunătățirea situației românilor din zonă’, se arată în documentul citat, potrivit agerpres.ro

Lasati un comentariu