O parte din Gorunul lui Horia a poposit la Carei datorită acad. Marius Porumb

• publicat la: 3 July 2015
O parte din Gorunul lui Horia a poposit la Carei datorită acad. Marius Porumb

Membrii şezătorii traditionale româneşti participante la Festivalul tinereţii de la Mangalia, sectiunea folclor, s-au reîntors acasă. Nu înainte însă de a se opri la Cluj Napoca, la Institutul de Arheologie, pentru a mulţumi directorului acad.Marius Porumb pentru cele 2 nopţi de cazare asigurate la Cetatea Câlnic.

Moţii din Marna şi Ianculeşti, împreună cu careienii astrişti, au intonat Imnul lui Iancu pe culoarele instituţiei  iar apoi au fost primiţi în sala de şedinţe de către fam. Porumb.

Momente emoţionate s-au derulat şi s-au întipărit  în memoria celor prezenţi. Cuvinte pline de căldură sufletească a rostit în întâmpinare acad. Marius Porumb iar apoi a oferit fiecăruia câte o mică amintire.

Biblioteca ASTRA Carei s-a îmbogăţit cu noi exemplare, donaţie din partea aceluiaşi generos membru de onoare,acad. Marius Porumb. In semn de recunoştinţă, artiştii amatori au interpretat câteva din doinele arhaice  de la şezătoare.

Cel mai emotionant moment a fost însă cel în care acad.Porumb a oferit Asociaţiunii ASTRA Carei o bucată din gorunul lui Horia din cimitirul de la Tebea unde este înmormântat eroul naţional Avram Iancu.

De peste 40 de ani am la mine în birou acest obiect sfânt, la care ţin în mod deosebit.  L-am primit şi eu  prin ’69-‘70, când au fost făcute  lucrări de întretinere la secularul gorun al lui Horea. Din ramurile bătrâne îndepărtate, au fost oferite bucăţi celor prezenţi atunci la manifestare. Am păstrat acest lemn din Gorunul lui Horia dar acum, cred că a venit momentul să îl ofer celor care sunt vrednici urmaşi ai moţilor din Apuseni. Mi-a plăcut ceea ce aţi realizat, şezătoarea traditională românească, si vă ofer acest simbol  ca să vă însoţească si să vă întărească în tot ceea ce veţi întrerpinde prin activităţile de promovare a culturii tradiţionale româneşti. Asociatiunea ASTRA Carei  să îl aşeze la loc de cinste ”.

Nu a lipsit la final  poza de grup, mărturie a  clipelor  petrecute împreună şi a legăturilor sufletesti înfiripate între  români de toate categoriile sociale şi  vârste diferite.

Legenda spune că la umbra gorunului, vechi de câteva sute de ani, s-a odihnit Horea, unul capii răscoalei ţăranilor de la 1784. Primele lucrări de toaletare au fost făcute la sfârsitul anilor ’60, când acesta a fost protejat cu un brâu de beton de jur împrejur şi au fost înlăturate ramurile uscate.Bucăţi din ramuri au fost oferite unor personalităţi importante ale vremii.

Gorunul, care a fost declarat monument istoric, a fost doborât în 2005 , în luna iulie, de o puternică furtună izbucnită în zona cimitirului de la Tebea.

Legendarul Gorun al lui Horea  a fost  împărtit în mai multe bucăţi, donate bisericilor ortodoxe din Tara Zarandului si mai multor institutii publice. In vecinătatea locului în care s-a aflat gorunul a fost plantat un altul.

In perioada 24-27 iunie 2015, a avut loc Festivalul Tineretii la Mangalia, secţiunea Folclor, manifestare unde au  fost invitaţi şi membrii şezătorii traditionale româneşti din Câmpia Careiului.

Moţii din Marna Nouă şi Ianculesti, alături de astriştii careieni, au evoluat pe scena plutitoare de la Mangalia, cucerind publicul cu obiceiurile şi traditiile prezentate.

Deşi au fost singurii reprezentanti ai judetului la acest Festival, nu au fost sprijiniti de nici o institutie judeţeană sau locală, deplasarea fiind posibilă datorită unor sponsori privaţi, iubitori ai actului cultural românesc. Mulţumiri speciale se îndreaptă către  acad. Marius Porumb, consilierul Ilie Ciută, SC Abra-Com SRL, SC Ianculesşti SRL,  AgroIndustriala Carei,  SC Înfrăţirea Carei , dr. Margarita Branişte, Nicolae Cheregi, ec.Viorel Chiş şi alţi numeroşi oameni de bine.

redacţia

comentarii

Lasati un comentariu