Pe urmele dacilor în Marea Britanie

• publicat la: 2 July 2015
Pe urmele dacilor în Marea Britanie

Înainte de sosirea zilelor toride de vară şi de începerea vacanţei, Institutul Cultural Român din Londra a găzduit, în prima zi a lunii iulie, un dialog despre amprentele civilizaţiei romane în Marea Britanie. Evenimentul a fost prilejuit de lansarea cărţii Journey to Britannia – from the Heart of Rome to Hadrian’s Wall, AD 130, semnată de scriitoarea şi cercetătoarea britanică Bronwen Riley, o veche prietenă a României şi autoarea volumului Transylvania (Frances Lincoln, 2008).

În debutul serii au susţinut intervenţii Richard Milbank – editorul şi autoarea, care a mulţumit publicului pentru prezenţa în număr atât de mare. Evenimentul a continuat cu o conversaţie pe marginea cărţii între autoare şi interlocutorul său – Tim Richardson, critic de peisagistică, printre temele abordate de cei doi fiind şi câteva trimiteri la istoria spaţiului românesc, şi anume la prezenţa dacilor pe teritoriul Britaniei, descoperirile arheologice demonstrând faptul că legiunile recrutate în Dacia au contribuit la construcţia zidului lui Hadrian. Lansarea, organizată în colaborare cu editura britanică Head of Zeus, s-a bucurat de un real succes, entuziasmul celor prezenţi manifestându-se prin numărul mare de autografe oferite de autoare.

Journey to Britannia – from the Heart of Rome to Hadrian’s Wall, AD 130 este o evocare a unei călătorii de la Roma până la zidul lui Hadrian. Până în 125 î.Ch, Britannia era de mult sub influenţa Imperiului Roman, fiind puse bazele celor mai importante oraşe, iar construcţia zidului comandat de împăratul Hadrian pe frontiera scoţiană a imperiului era aproape de final. Autoarea dedică un capitol fiecărei etape a acestei călătorii epice, descriind locurile vizitate, precum şi oamenii şi obiectele văzute. Cartea dezvăluie colţul britanic al civilizaţiei romane într-un mod impresionant şi cu o precizie nemaiîntâlnită. Printre temele abordate în carte, autoarea vorbeşte despre prezenţa dacilor în Marea Britanie, susţinând că Dacia şi Britannia sunt provincii similare în mai multe privinţe, cu precădere prin faptul că ambele erau locuri conflictuale, la periferia imperiului, aflate sub ameninţarea forţelor barbare.

Bronwen Riley este captivată de România de mai bine de zece ani. A locuit o vreme alături de ţăranii transilvăneni din îndepărtatele sate ale Apusenilor, studiind tradiţii şi obiceiuri locale. Entuziasmată de lumea lor patriarhală, a organizat vizite culturale în această zonă, pentru a o face cunoscută, şi a publicat volumul Transylvania împreună cu fotograful Dan Dinescu. Este absolventă de studii clasice la Universitatea Oxford şi s-a specializat în arta post-bizantină din România la prestigiosul Institut Courtauld din Londra. A colaborat cu o serie de reviste şi ziare britanice, iar în momentul de faţă este editor al ghidurilor publicate de English Heritage, organizaţia naţională engleză pentru patrimoniu….cotidianul.ro

Lasati un comentariu