Acțiunea de căutare și deshumare a unor partizani anticomuniști, uciși de Securitate în Munții Apuseni

• publicat la: 29 August 2015
Acțiunea de căutare și deshumare a unor partizani anticomuniști,  uciși de Securitate în Munții Apuseni

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează începând cu ziua de luni, 31 august 2015, o acţiune de investigaţii arheologice pe teritoriul comunei Bistra, jud. Alba. Acţiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea şi deshumarea rămăşiţelor pământeşti a cinci persoane care au fost ucise la 4 martie 1949 într-o confruntare armată cu trupele și agenții Securității. Activitățile din teren se vor desfășura în colaborare cu Primăria comunei Bistra, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud și Muzeul de Istorie Turda.

 

Fenomenul rezistenței armate anticomuniste a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei. Cea mai mare densitate de formaţiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul fostelor judeţe Alba, Cluj şi Turda, iar dintre acestea, cea mai importantă a fost organizaţia Frontul Apărării Naţionale – Corpul de Haiduci, creată şi condusă de un fost ofițer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de fraţii Alexandru şi Traian Macavei.

Nicolae Dabija s-a născut la 18 aprilie 1907 în orașul Galați, fiind unul dintre cei doi fii ai lui Dumitru și Ioana. În 1926 a intrat voluntar în armată. Și-a completat studiile liceale la Liceul Militar din Iași, după care a intrat prin concurs la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie de la Sibiu pe care a absolvit-o în 1929 cu gradul de sublocotenent. În anii următori a activat ca ofițer în diferite regimente din mai multe garnizoane. În 1933 s-a căsătorit cu Florica Angheluță din Brăila cu care nu a avut copii. În octombrie 1941, având gradul de căpitan în Regimentul 38 Infanterie din Brăila, a fost trimis cu unitatea pe frontul de Răsărit. Faptele sale de eroism și spiritul de jertfă dovedit în timpul confruntărilor armate i-au atras recunoașterea meritelor, fiind recompensat cu mai multe ordine și decorații militare românești și germane, inclusiv Ordinul Mihai Viteazul, primit prin Decret regal. A fost rănit de două ori în luptă, fiind avansat maior la excepțional și citat de trei ori pe armată și o dată pe națiune. Din cauza rănilor primite nu a participat la campania din vest. După război a rămas în armată la o unitate de grăniceri, însă în iulie 1946 a trecut la cerere în cadrul disponibil, înainte de a fi dat afară de comuniști. Datorită faptului că fusese decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, a fost împroprietărit cu cinci hectare de pământ la Aradul Nou, unde s-a și stabilit cu soția după 1946. Aici a început să se manifeste în mod activ împotriva noii orânduiri impuse de comuniști.

În contextul evoluțiilor politice din România, maiorul Dabija a intrat în contact cu mai multe persoane implicate în rezistența anticomunistă. Așa i-a cunoscut și pe frații Macavei, originari din Bucium Muntari, jud. Alba, împreună cu care, în decembrie 1948, au pus bazele organizației Frontul Apărării Naționale. S-a ales și un loc pentru amenajarea unei tabere permanente, acesta fiind situat în munți, la nord de valea râului Arieș, pe teritoriul comunei Bistra din jud. Alba. Tabăra era situată la cota 1200 în locul cunoscut sub denumirea de Groși, la o distanță de circa 16 km nord-est de centrul comunal și la aproximativ 7 km sud-vest de vârful Muntele Mare (1826 metri). În cursul lunilor ianuarie și februarie 1949, aici au fost construite două adăposturi pentru cazarea membrilor organizației. A fost ridicată o cabană din lemn și s-a amenajat un amplu semibordei îngropat parțial în pământ, care era acoperit cu grinzi rotunde de brad peste care s-au așezat glii de pământ înierbat pentru a se masca locul. Urmele acestui adăpost sunt vizibile și în prezent.

Organizația era structurată după principii militare, fiind conceput un statut ce prezenta caracteristicile unui regulament militar, un program de instrucție precum și un jurământ ce trebuia depus în ziua de 4 martie 1949 de către toți membrii aflați în tabără. Se redactase și o proclamație-manifest ce trebuia multiplicată și răspândită în mai multe zone ale țării. Maiorul Dabija intenționa să unifice sub comanda lui toate grupările anticomuniste din Apuseni, dar și să-și coordoneze acțiunile cu luptătorii anticomuniști din alte părți ale țării.

La începutul lunii martie 1949 în tabăra de la Groși se aflau 25 de persoane, cele mai multe străine de zonă. Între timp, autoritățile aflaseră de grupul de partizani din apropierea comunei Bistra și au întreprins imediat măsuri pentru anihilarea lui, Securitatea recurgând la presiuni și șantaje asupra populației locale. Locul a fost aflat de la un membru al organizației, Ihuț Avram din Bistra, care a fost arestat și torturat, fiind folosit apoi ca și călăuză în teren. În dimineaţa zilei de 4 martie 1949, asupra taberei a avut loc atacul Securităţii, la care au participat două plutoane din cadrul Batalionului 7 de Securitate de la Floreşti – Cluj, alcătuite din circa 80 de soldați în termen, subofițeri și ofițeri, și mai mai multe cadre operative de la Serviciul Judeţean al Securității Poporului Turda (slt. Florea Sabău, plt. maj. Vociu Octavian, plt. maj. Pop T. Ioan, plt. maj. Cosman Gheorghe, plt. Pintilie Alexandru).

Operațiunea din teren a fost condusă de sublocotenentul Florea Sabău, iar întreaga acțiune a fost coordonată și supravegheată de colonelul Mihai Patriciu, șeful Regionalei de Securitate Cluj, care se afla la Câmpeni, secondat de căpitanul Kovács Mihai, șeful S.J.S.P. Turda. Tabăra partizanilor a fost împresurată și atacată prin surprindere, confruntarea armată desfășurându-se între orele 6,30 și 8,30. În acel moment, în tabără se aflau 22 de persoane, dintre care trei femei. Alți trei partizani (Ihuț Traian, Selagea Nicolae, Clamba Iosif) erau plecați după alimente. Doi dintre bărbați, Oniga Emil și Bocan Iancu, foste cadre militare, erau infiltrați de Securitate în rândurile partizanilor, însă acest lucru fusese dovedit și era cunoscut de Dabija și de alți membri ai organizației, cei doi urmând a fi judecați ca trădători. În urma puternicului schimb de focuri în care s-a folosit armament de infanterie, grenade și încărcături de trotil, au rezultat morți și răniți de ambele părți, iar cabana din lemn a fost incendiată. Din tabăra atacatorilor au rezultat trei morți (serg. maj. Mateș I. Gheorghe, fruntaș Mărgineanu Gh. Marin, sold. Oană Gh. Traian) și șase răniți. Dintre partizani au fost uciși prin împușcare patru bărbați (Cigmăian Ioan, Decean Petru, Maier Iosif, Mitrofan Lucian) și o femeie, Maier Elena, soția lui Maier Iosif. Șase persoane au reușit să spargă încercuirea și să fugă, însă au fost capturate sau ucise ulterior (Dabija Nicolae, Scridon Ioan, Pascu Cornel, Câmpean Traian, Alexandru și Traian Macavei). Alte nouă persoane, fără cei doi trădători, au fost arestate (Mihălțan Traian, Onea Titus, Rațiu Augustin, Oprița Gheorghe, Moldovan Simion, Vandor Victor, Breazu Iuliu, Pop Alexandra, Buțuțui Viorica). Victimele din partea Securităţii au fost evacuate din teren în aceeaşi zi, odată cu obiectele, efectele, documentele și armele recuperate din tabără și de la partizanii morți sau luați prizonieri.

A doua zi, în 5 martie, câteva cadre de la Biroul Securității din Câmpeni însoțite de 20 de soldați, de primarul, sanitarul și șeful Postului de Miliție al comunei Bistra și de câțiva tineri aleși din localitate, s-au deplasat la tabăra de la Groși pentru a cerceta și îngropa cadavrele partizanilor. Inițial, trupurile morților au fost stivuite pe priciul din fundul adăpostului semiîngropat după care s-a încercat dislocarea și surparea acoperișului peste ele, ceea ce nu s-a reușit din lipsa uneltelor corespunzătoare. Ca urmare, toate cadavrele au fost scoase afară și depuse unele peste altele în magazia de alimente a taberei, care era amenajată într-o mică cavitate subterană, săpată și acoperită cu grinzi de lemn cămășuite cu pământ, după care structura superioară a fost prăvălită peste trupuri.

La începutul primăverii, nişte țărani care au trecut prin zonă au observat cadavrele aflate în descompunere şi au mai aruncat nişte pământ peste ele ca să fie ferite de animalele sălbatice. Acest loc este mormântul-cavou unde şi astăzi încă mai zac osemintele acelor oameni. Locul aproximativ al mormântului comun ne-a fost indicat pe teren în august 2009 de către Ioan Gligor din Bistra, decedat în 2012, care a participat la înhumarea victimelor. Același amplasament a fost confirmat la fața locului și de Alexandru Macarie din Bistra, care a participat în primăvara lui 1949 la acoperirea cadavrelor cu pământ.

Imediat după atacarea taberei și anihilarea nucleului Frontului Apărării Naționale – Corpul de Haiduci, au început arestările altor membri și susținători ai grupului din satele de munte sau de pe Valea Mureșului, dar și în localități mai îndepărtate. Prin trădarea unor țărani, maiorul Dabija a fost capturat în 22 martie 1949 în cătunul Gârde din apropierea  Bistrei. A fost anchetat în mai multe locuri, fiind judecat alături de mai mulţi inculpaţi de Tribunalul Militar din Sibiu. Împreună cu alte șase persoane a fost condamnat la moarte, toți fiind executaţi la Sibiu în 28 octombrie 1949. Zeci de oameni au fost condamnați la ani grei de închisoare, însă unii dintre ei, contrar hotărârilor judecătorești, au fost scoși din penitenciare și executați de Securitate prin împușcare sau ștrangulare. Alți membri ai grupării, care au scăpat la început de arestare, au fost urmăriți permanent în perioada următoare, fiind în cele din urmă capturați, condamnați sau chiar uciși în diverse împrejurări.

Biografiile persoanelor ucise și îngropate la Groși.

Cigmăian Ioan. Născut la 9 septembrie 1908 în satul Gelmar, oraș Geoagiu, jud. Hunedoara. Părinții săi au fost Cigmăian Nicolae și Mocsa Elena, țărani din Gelmar, care au avut împreună trei copii, două fete, Fica și Maria, și pe Ioan. Acesta s-a căsătorit la 3 februarie 1928 cu Rus Marc Sabina din Gelmar, de care a divorțat în 17 octombrie 1947, având împreună un copil, Aurel, decedat. Cei care l-au cunoscut spun că făcea comerț cu animale. După divorț a locuit împreună cu Adămuț Sabina în localitatea Șibot din jud. Alba. Aici a fost arestat pentru activitate legionară și pentru propagandă împotriva regimului comunist, fiind închis în arestul Securității din Cugir de unde a reușit să evadeze. Împreună cu alte persoane a plecat în munți și s-a alăturat grupării maiorului Dabija.

Decean Petru. Născut la 17 august 1926 în comuna Mihalț, jud. Alba. Părinții săi au fost Decean Florian și Mârza Maria, țărani mijlocași. Au avut împreună trei copii, două fete, Ana și Maria, Petru fiind singurul băiat. Urmează Școala primară de patru clase în satul natal, după care, în 1937, intră la Liceul confesional Sf. Vasile din Blaj pe care îl absolvă în 1945. În liceu devine membru în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc. Din toamna lui 1945 urmează cursurile Facultății de Drept din Cluj. Aici, datorită frecventelor participări la manifestațiile studențești cu caracter politic anticomunist, intră în atenția Siguranței, care l-a reținut și interogat în mai multe rânduri. Această situație l-a determinat ca în al doilea an de studii să se transfere la Facultatea de Drept din București, unde devine un membru marcant în cadrul organizației tineretului național-țărănist alături de Corneliu Coposu. A lucrat și ca secretar într-un cabinet de avocatură, iar în anumite împrejurări a fost una dintre gărzile de corp ale lui Iuliu Maniu. Datorită activității politice desfășurate a inceput să fie urmărit, iar pentru a evita arestarea, din a doua jumătate a anului 1947 s-a văzut obligat să nu mai poată frecventa cursurile facultății și să rămână ascuns în capitală, schimbând mereu locuințele. La sfârșitul anului 1948 a decis să treacă la lupta armată împotriva regimului, alăturându-se membrilor din organizația Frontul Apărării Naționale.

 

Maier Iosif și Maier Ida Elena. Maier Iosif s-a născut în 19 martie 1905 la Blaj, jud. Alba, părinții săi fiind Maier Emeric și Buni Olivia. De profesie era mecanic, iar după unele surse a lucrat la CFR. Avea stagiul militar satisfăcut și gradul de sergent în rezervă. În 8 iulie 1929 s-a căsătorit cu Topfner Ida Elena din Teiuș, jud. Alba, născută în București la 18 februarie 1908, fiica lui Topfner Mihail și a lui Câmpean Elena. După căsătorie, soții Maier au locuit în Teiuș. Au fost implicați în rezistența anticomunistă, acordând sprijin unor organizații clandestine care se opuneau regimului. Pentru a evita iminenta arestare și-au părăsit domiciliul și sau refugiat în munți, alăturându-se maiorului Dabija.

 

Mitrofan Lucian. Născut în 7 februarie 1929 la Alba Iulia. Părinții săi, Mitrofan Ioan și Boancheș Ioana, erau țărani din satul Hăpria, jud. Alba. Aceștia au avut împreună șapte băieți, Lucian fiind al cincilea născut. A absolvit școala primară de patru clase și mai târziu s-a calificat la locul de muncă ca vulcanizator la un atelier din Alba Iulia. Nu a fost căsătorit. A fost membru activ în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc, motiv pentru care, fiind urmărit de autorități, în februarie 1948 a fost nevoit să plece de acasă și să stea ascuns pe la diverse cunoștințe. În vara anului 1948 a fost arestat și anchetat în două rânduri de Siguranța din Alba Iulia, însă în cele din urmă a plecat în munți și a devenit partizan.

            Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER și instituțiile muzeale menționate (Cosmin Budeancă, Horațiu Groza, Marius Oprea, Gheorghe Petrov, Gabriel Rustoiu, Paul Scrobotă, Constantin Vasilescu).

            În cazul în care mormântul comun va fi descoperit, activitățile care prevăd deshumarea și recuperarea rămășițelor pământești ale victimelor se vor desfășura în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar şi ai altor instituţii ale statului.

  • Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0721 400 396 / 0744 516 108 (arheolog Gheorghe Petrov, expert IICCMER).

Despre IICCMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru.

Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

comunicat

Lasati un comentariu